x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Protestatarii de la Universitate sunt nemulţumiţi de faptul că: "Ne conduce FMI, prin SIE şi SRI"

Protestatarii de la Universitate sunt nemulţumiţi de faptul că: "Ne conduce FMI, prin SIE şi SRI"

de Petru Zoltan    |    11 Mar 2012   •   21:00
Protestatarii de la Universitate sunt nemulţumiţi de faptul că: "Ne conduce FMI, prin SIE şi SRI"

Au trecut aproape doua luni de cand bucurestenii au prins curaj sa iasa in strada, sa protesteze pentru dreptu­ri­le lor. In fiecare zi, in Piata Universi­ta­tii zeci de oameni nemultumiti de si­tuatia in care se afla tara vin sa pro­tes­teze pasnic impotriva gu­ver­na­n­ti­lor si a presedintelui Romaniei. Sunt uniti doar de aceleasi principii si idea­luri. Toti vor sa traiasca intr-o tara nor­mala, in care decidentii politici sa se consulte cu populatia atunci cand dau legi care le afecteaza viata. O tara in care cetateanul sa conteze. O tara in care politicienii sa nu uite ca reprezinta interesele oamenilor ca­re i-au trimis pe bancile Parlamentului.

In dupa amiaza zilei de sambata, aproximativ 15 tineri s-au impartit in trei echipe, dotati cu pancarte pentru a ii incuraja pe bucuresteni sa se alature protestului pasnic din Piata Universitatii. Unul dintre protestatari, Dorin Radulescu George, a declarat ca aceasta modalitate de exprimare a avut ca scop sa le arate bucurestenilor ca "nu suntem niste nebuni. Vrem doar sa constientizeze sa isi apere drepturile". O alta tanara, Clara Mitola, care protesteaza de aproximativ doua luni, a precizat ca a facut acest gest deoarece: "este necesar sa mergem mai departe de Piata Universitatii, printre oameni care sunt departe si habar nu au despre ce facem si ce vrem noi". Vorba mesajului: "Ce vrem noi e si pentru voi!".

Sambata seara, 40 de sateni din comuna Reviga, din judetul Ialomita, au venit cu un autocar in Piata Universitatii in semn de solidaritate cu tinerii protestatari. Dintr-o data Universitatea a prins viata. Erau copii, tineri, inclusiv femei in varsta, imbracate sobru. Oamenii erau insotiti de preotii din localitatile Reviga si Mircea cel Batran in semn de recunostinta. In urma cu aproximativ trei saptamani manifestantii s-au dus in localitatile Reviga si Mircea cel Batran pentru a le da o mana de ajutor localnicilor asupriti de nameti. Ajunsi in comuna Reviga, tinerii au fost izbiti de o realitate crunta. Mai multe case zaceau ingropate sub zapezi, cei mai afectati fiind batranii, neputinciosi in fata viscolului. Majoritatea localnicilor acuzau lipsa de interes a primarului Niculae Began, despre care spuneau ca nu a intrat cu utilajele de deszapezit pe toate strazile afectate. Atunci, la ve­derea tinerilor, primarului a sunat imediat la politistul din sat pentru a-i goni pe voluntari. Numai ca, nemultumit de atitudinea politistului care nu a luat nici o masura, primarul s-a plans la Inspectoratul de Politie al Judetului Ialomita, pe motiv ca nu si-a indeplinit atributiile. Unul dintre preo­tii prezenti la Universitate, Gheor­ghe Casian, a inceput sa cante acompaniat de consatenii sai. Toti cantau intr-un singur glas, iar Piata a prins viata. Se zbarlea pielea pe oameni. Unul dintre jandarmi a spus ca ii venea sa planga cand l-a auzit pe preot cantand. Dupa recital, oamenii s-au indreptat cu greu spre autocar. Nu le venea sa plece, dar soferul nu mai putea astepta.

Demisia
Maiorul Iulian Claudiu Gogu, seful Serviciului cercetare-documentare din cadrul Jandarmeriei Romane, a ajuns in atentia manifestantilor din Piata Universitatii dupa ce s-a dus in vizita la sediul Partidului Democrat Liberal, la data de 20 de ianuarie. Atunci, Bucurestiul era impanzit de sute de protestatari care cereau demisia Guvernului Boc, dar si a presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Intre timp, protestele au mai scazut in intensitate, dar abuzurile jandarmilor ii fac pe tinerii protestatari sa scandeze lozinci impotriva capilor Jandarmeriei Romane, cerandu-le acestora demisia. Dar maiorului Iulian Gogu i se cere demisia in mod special din cauza "conflictului evident de interese in care s-a situat prin vizita la sediul PDL, asumandu-si o pozitie politica". Intre timp, maiorul Gogu a fost trimis in misiune si la meciul de fotbal dintre Romania si Uruguay pentru a asigura paza si ordinea pe stadion. Ghinion. Pentru ca zeci de oameni au fost batuti cu salbaticie de catre jandarmi si agentii de paza de la BGS pentru ca au afisat un banner cu Fe­de­ra­tia Romana de Fotbal. In semn de solidaritatea, protestatarii din Piata Universitatii s-au deplasat in fata Ministerului de Interne, unde si-au exprimat indignarea impotriva modului abuziv de interventie al fortelor de ordine, care au incalcat drepturi fundamentale ale omului, precum dreptul la libera exprimare.

×
Subiecte în articol: proteste universitate