Cu mai puțin de două luni înaintea congresului pentru desemnarea noului președinte al PNL, în interiorul principalului partid aflat la guvernare au loc mișcări spectaculoase de „trupe”. O organizație care i-a jurat, în primăvară, credință lui Ludovic Orban, a anunțat că a întors armele și că s-a alăturat taberei care îl susține pe Florin Cîțu. O situație similară, adusă în discuție de însuși actualul lider al partidului, a fost semnalată la alegerile pentru șefia PNL București. Orban a invocat chiar un protol, semnat de proaspăt alesul lider al filialei, Ciprian Ciucu, dar care a fost încălcat de acesta din urmă prin depunerea candidaturii. Iar, la Cluj, liderul Alin Tișe își acuză colegii că, după ce „l-au pupat pe Orban”, îl susțin pe Cîțu.
Cea mai importantă ruptură, în teritoriu, pare a avea loc la Organizația Cluj, unde președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, se distanțează de opinia pro Florin Cîțu, îmbrățișată de colegii săi de partid, în frunte cu edilul Emil Boc, tabără din fare mai fac parte Daniel Buda, Mircea Abrudean și Rareș Bogdan. Tișe amintește că, până de curând, el a fost singura voce din filială care l-a criticat pe Ludovic Orban, în timp ce toți ceilalți „îl pupau”.
Concret, liderul liberal susține că unii dintre colegii săi „au stat la cutie” și „nu mai știau prin ce părți ale corpului să-l mai pupe pe Ludovic Orban, numai ca să obțină niște favoruri”. Iar, acum, „mulți dintre ei au devenit mari reformatori, spunând că, dacă îl înlocuiesc pe Orban cu altcineva, deodată partidul se va reforma tot cu ei pe poziții de miniștri”.
Alin Tișe merge și mai departe, avertizând că, în PNL, există anumiți lideri care creează prejudicii PNL, „pentru că ei confundă funcția publică cu propria persoană”, iar actualul premier, candidat la președinția formațiunii, nu va face reforme, dacă folosește aceiași oameni care, în timp, și-au schimbat „blana și tabăra”.
Hunedoara a schimbat tabăra
O altă răsturnare de situație are loc în cadrul Organizației PNL Hunedoara, unde liderul Vetuța Stănescu, deputat, l-a susșinut pe Ludovic Orban, dar s-a răzgândit, intrând în tabăra lui Florin Cîțu.
În martie a acestui an, când s-au stabilit calendarul și campania electorală internă pentru alegerile din septembrie, filiala judeţeană Hunedoara a PNL s-a aflat printre primele primele din ţară care și-au exprimat, neechivoic, susţinerea faţă de Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.
Patru luni mai târziu, liderul organizației susține că este foarte greu să alegi între Ludovic Orban și Florin Cîțu. „Îi cunosc foarte bine pe amândoi, le ştiu capacitatea de muncă, loialitatea față de oameni, dorinţa de inovare şi reformă, patriotismul de care dau dovadă şi perspectivele fiecăruia dintre ei. Dar, fiind o persoană cu mult simţ al responsabilităţii, consider că un politician trebuie să facă alegeri şi să le însuşească, până la capăt. Asumarea deciziei este foarte importantă pentru traiectoria omului politic. Cred cu tărie că România are nevoie de schimbări fundamentale, la nivelul modului în care se face politică, la nivelul administraţiei centrale, practic este nevoie de o reformă totală. Omul care a reuşit să construiască o formidabilă echipă în jurul său şi în jurul acestui deziderat este Florin Cîţu”, a anunţat Vetuţa Stănescu.
Tensiuni în organizația Timiș
O situație tensionată este întâlnită și în cadrul Organizației Timiș. Zeci de membri ai filialei au fost suspendați din funcție după alegerile cu scandal de la șefia PNL Timișoara. Printre ei s-au numărat Raul Ambruș, câștigătorul competiției pentru șefia PNL Timișoara, și susținătorii acestuia. După alegerile soldate cu scandal și cu o reclamație la poliție, PNL Timișoara a ales un birou politic municipal nou, a anulat alegerile câștigate de Ambruș și au sancționat zeci de membri care l-au susținut pe acesta.
La începutul acestei săptămâni, Comisia de Organizare a Congresului PNL a invalidat suspendările impuse în PNL Timiș pe motiv că acestea sunt nestatutare. Însă, PNL Timiș a anunțat că menține sancțiunile.
„Completarea deciziei COCON nr.4 din 08 iunie 2021 transmisă astăzi (luni – n.red.) de către Comisia de Organizare a Congresului PNL intră în vigoare pentru perioada viitoare și nu are efect retroactiv. La momentul votării suspendării celor 20 membri ai PNL Timișoara de către forurile statutare îndreptățite în acest sens, se afla în vigoare Decizia COCON nr.4 din 08 iunie 2021, drept urmare, decizia de suspendare este statutară și rămâne valabilă”, anunță PNL Timiș.
Însuși Orban a acuzat trădări în interiorul partidului
Până la congresul din 25 septembrie mai sunt mai puțin de două luni, perioadă în care, deși alegerile în majoritatea filialelor județene și municipale s-au încheiat, situația poate fi oricând răsturnată. Pentru desemnarea noii conduceri centrale a PNL vor vota 5.000 de delegați, iar, în prezent, Florin Cîțu pare a avea un ușor avantaj în fața contracandidatului său. Acest avantaj este generat chiar de mișcările spectaculoase de „trupe” care au avut loc în teritoriu, inclusiv cu ocazia alegerilor de la PNL București
La sfârșitul săptămânii trecute, Ludovic Orban a acuzat trădări în interiorul partidului, exemplificând demersul lui Ciprian Ciucu (FOTO), proaspăt ales drept lider al liberalilor din Capitală. „În urmă cu aproximativ o lună am început discuții cu Ciprian Ciucu pentru o susținere reciprocă și pentru a identifica soluție pentru București. Aceste discuții au fost purtate, s-au materializat într-un protocol semnat de domnul Ciucu, de încă trei președinți de filială de sector – 1, 3 și 5 și contrasemnat de mine. Cred că la o zi după semnarea protocolului, eram la o conferință județeană, a venit un coleg de-al meu chiar mi-a spus consternat că Ciprian Ciucu și-a depus candidatura în prezența premierului Florin Cîțu și susținut de colegii din sectorul 2 și sectorul 6. Vă spun din capul locului că nu voi da publicității acest protocol și nu am vrut să mă refer la acest protocol și nu m-aș fi referit la el dacă acest lucru nu l-ar fi făcut Ciprian Ciucu. Eu țin la imaginea primarilor liberali”, a precizat Ludovic Orban.