Razboiul stelelor contra tabloidelor

In Libertatea, pe prima pagina servita pe stomacul gol unei majoritati covarsitoare de romani hamesiti de informatie, scrie ca Mihaela Radulescu zice ca. Nici nu indraznesc sa pun doua puncte. Nici nu-mi pot deschide pumnul sa lovesc peste fatza , cu o palma grea, mizeria din capul si sufletul unei femei - redactor sef, cu care tocmai vorbisem la telefon, care tocmai imi spunea cum ma respecta si ma apreciaza si ca isi face doar meseria...

Toti amatorii de senzatii tari tiparite au putut citi cum ca eu fac consideratii asupra marimii potrivite de penis si, mai ales, asupra penisului cu care convietuiesc. Nu cred ca exista ipostaza mai vulgara si mai nefericita decat aceea de a fi femeie si de a face astfel de comentarii. Nu am comentat vreodata aceste aspecte, chiar daca am un fel direct de a spune lucrurilor pe nume si de a aborda , fara ipocrizie , chestiuni despre care n-am fost educati sa vorbim. Dar am si eu limitele mele de libertate - nu e vorba ca n-as avea cu ce sa ma laud sau ca n-as putea rosti anumite cuvinte, dar stiu bine ca , noua, femeilor care avem inteligenta, feminitate, pretentii de la noi si de la ceilalti, succes profesional, un public de respectat, un copil de crescut  etc.  nu ne sade nicicum bine sa vorbim mascari. Ce te faci insa cand traiesti intr-o tara cu atatea noroaie, cu atatea mizerii si atatea interese ?

Ce te faci cand unor oameni si-asa nefericiti, saraci, tristi si cu vieti prafuite le dai sa inghita minciuni, odiosenii, vulgaritati si le spui sa nu lase nimic in farfurie ! Le sugerezi ca ar fi fraieri daca n-ar linge tot continutul, indiferent din ce-I facut - iar ei, docili, lipsiti de orice putere de a se revolta si de a sparge farfuriile astea odata, inghit tot, considerand astfel de minciuni si imbecilitati chiar nutritive, vitaminizante, energizante pentru vietile lor lipsite de sare si piper... Caci cine se infrupta din asemenea mizerii, daca nu niste oameni inerti psihic, sentimental, poate chiar social ?...

Avem o presa din ce in ce mai ticaloasa, iar tabloidul a sarit toate gardurile in aceasta privinta – sunt jurnalisti care nu mai au scrupule, redactii care nu mai au oameni capabili sa-si faca aceasta meserie cu respect macar pentru cititor, daca nu si pentru o femeie publica din Romania. Sau o femeie, pur si simplu.

Nu le mai e rusine, pentru ca nu-I taxeaza nimeni, nu-I cearta nimeni, nu-i pedepseste nimeni. Cititorul renunta la vreo placere personala pentru a-si cumpara ziarul ridicator de moral pe ziua respectiva - e drogul lui - abia dupa ce citeste mizerii si obscenitati viata lui e, prin comparatie, curata si interesanta. Patronii acestor publicatii din ce in ce mai scelerate sunt departe, in costume, in limuzine, mananca fois gras si crème brulee, duc o viata eleganta, plina de bucurii si rasfat, se imbogatesc direct proportional cu nefericirea, scandalurile, saracia, jignirile, minciunile, perversiunile si interesele pentru care-si incaseaza zilnic profitul.

La conducerea acestor publicatii sunt oameni chinuiti, alergati sa-si uite cei 7 ani de acasa, dar si cei 3-4 ani de facultate de profil unde se presupune ca au invatat sa verifice o informatie , nu sa o scrie ca niste alcoolici care nu mai stiu ce fac, ca niste psihopati care nu mai au discernamant. Oamenii despre care scriu fara sa-si foloseasca vreun neuron sau bunul simt sunt fiinte cu drepturi garantate de Constitutie, sunt oameni care au muncit infinit mai mult decat ei spre a ajunge cineva, undeva. Eu sint un astfel de om si n-am s-o fac nici pe ipocrita, nici pe modesta. Am acceptat ca fac o meserie in care viata mea are nenumarate ferestre deschise, oricat le-as fereca, oricate draperii grele as pune, oricat as pacali pe careva ca eu nici nu locuiesc acolo. Dar nu vad de ce m-as lasa tarata de par, lovita cu genunchii in stomac, scuipata si umilita de niste gazetari impotmoliti in neputinta de a fi oameni si de a se comporta ca niste profesionisti. E ca si cum m-ar bate in fata copilului meu, e ca si cum m-ar injura in fata parintilor mei, e ca si cum m-ar viola in fatza barbatului meu. Cata placere ii poate provoca asta patronului vostru ? Cat de departe trebuie sa mergi in presa pentru a face bani, bani, multi bani ? Cata cerneala mai trebuie consumata pentru ca cititorul sa inteleaga ce fraier e ? Cum e folosit si manipulat,  nu ca sa-l informeze careva pe ce lume traieste - ca minciuna si vulgaritatile nu te ajuta decat sa-ti faci dosarul de plecare definitiva din asa o tara -  ci ca sa vinda in cat mai multe exemplare dorinta exprimata contractual de patron de a face bani, milioane de euro, multe si semnificative milioane de euro ? Ca sper ca nu-si imagineaza careva din bietii cititori ca tabloidele sunt ca manualele scolare - nu invatam nimic din ele si lectura lor nu e obligatorie, e doar daunatoare cand e imputita...

Accept ca schimbarile din viata unei persoane publice sunt remarcate primele si dezbatute pana la ultime suflare. Accept interesul, intrebarile logice, curiozitatea publicului meu , a cititorilor de tabloide... Dar nu voi accepta niciodata batjocura publica si meteahna sinistra a ziaristilor de proasta factura de a nu respecta nicicum omul din spatele stirii pe care o ticluiesc. As vrea sa va imaginati o clipa ca sunteti mama imbecilului care a scris stirea despre mine - " ia, zi , puiul mamei, despre ce-ai scris azi ? "pai, am scris ca Mihaela Radulescu a comentat niste marimi de penis si a zis ca a lui Dani e ok " .."pai, dragul mamei, ai auzit cu urechile tale, ai inregistrat pe vreun reportofon, a mai auzit cineva, ca doar zici ca in gura mare a spus asa o grozavie".."Pai, nu , mama, da, trebuia sa-mi iau si eu niste tenisi noi si , stii, astia dau prime la stiri de prima pagina"... "pai, bine, mama, dar la mama Mihaelei te-ai gandit ? Sau la copilul ei ? Sau la oamenii care o respecta si o admira ? Sa-ti fie rusine, ai facut un lucru oribil, nu sint deloc mandra de tine"...

Sigur, acesta e un dialog imaginar, desi imi surade ideea ca sigura speranta pentru o presa corecta si integra sa fie mamele ziaristilor ticalosi, mamele redactorilor sefi care si-au pierdut demult caracterul si profesionalismul in schimbul unei glorii la pachet cu o marire de salariu. Mi-ar placea sa existe mame care-si dojenesc odraslele ziariste pentru mizeriile  pe care le fac ca sa-si castige existenta. Mi-ar placea sa ma intalnesc cu copiii si cu parintii lor si sa-I intreb daca sunt mandri de copiii lor jurnalisti si de articolele lor mizerabile. Mi-e teama ca vor spune "da" exact ca cititorii unor astfel de ticalosii - din obisnuinta da  a accepta orice, din lipsa de curaj de a infrunta un sef care-ti cere sa scrii minciuni si sa le semnezi, din inertia de a nu avea pareri, de a nu folosi argumente si de a nu infrunta pe nimeni, si , mai cu seama, de a acoperi gunoiul ca vin musafirii..

Mi-am continuat viata alaturi de alt barbat, dar sint taxata de parca am facut o crima. Intr-un divort romanesc, mai nimeni nu-si pune problema vreunei greseli dinspre  partea masculina, iar decenta mea de a nu vorbi nimic pe aceasta tema  a trecut neobservata, de parca mergea in pasul piticului. Stiu, multi aveti senzatia, din pricina tabloidelor care mi-au tot pus ghilimele, ca am vorbit. Ei bine, nu. I-am tot lasat pe altii, iar atunci cand am simtit nevoia sa clarific alte aspecte, am facut-o raspicat, decent si fara inflorituri.  Dar , cine trecea mereu in pasul voinicului, saltaret si cadentat ? Jurnalistul de la tabloide, ala sau aia care emiteau pareri despre sentimentele si asternuturile noastre, despre copil, barbat, bunici, amici , foste relatii,  despre cum a fost si ce-o sa fie... Nu stiu cati dintre voi s-au pus vreo clipa in situatia femeii astfel agresata - si, atentie, nu ma plang, ci incerc sa atrag atentia asupra unui aspect din ce in ce mai grav - cati dintre voi s-au intrebat chiar sincer cum e sa ai zilnic viata pe taraba, fara sa ai posibilitatea de a te apara , de a indrepta lucrurile, de a corecta nuante, de a sfarama ghilimele si chiar de q da palme celor care au intrecut masura ?... Am vazut suficient , in 12 ani de meserie pe care am facut-o numai cu profesionalism si respect pentru public, asa incat imi dau seama ca nu se poate schimba nimic  intr-un bine semnificativ. Tabloidele vor fi si mai departe scrise de niste oameni de nimic, strecurati in redactii care inghit profesionistii si-i transforma in roboti, care-si vor scrie articolele pe genunchi, in cafenele, dupa nenumarate ore de somn si dupa nicio ora de munca. Senzationalul si sordidul vor produce mereu bani, iar banii vor veni mereu din buzunarele noastre, ale celor care nu intelegem ca ii poate opri doar inteligenta de a-I taxa, de a-i ignora pe taraba, de a le rade in nasurile borcanate si pline de mucii unor copilarii cu frustrari vizibile abia azi, pe prima pagina....

Marele meu noroc e ca-mi traiesc viata  ca voi toti, in niciun caz pe foi de ziar. Marele meu ghinion e ca cei mai multi - si cei mai prosti, desigur - ma judeca exact dupa aceste ziare . Marea noastra nefericire e ca nici macar nu stim sa cerem drepturi pe care , culmea, le avem - dreptul la propria imagine, dreptul la informare, dreptul de a nu fi discriminati si atatea altele.

Ma doare toata mizeria asta, mai ales cand vine tiptil si loveste pe furis, niciodata in fatza. Sint om, sint femeie, nu sint chiar de piatra - dar ma doare suportabil si simt ca ma intareste, asa cum s-a intamplat si pana acum. Ma doare mai intens doar pentru cei din jur - de fapt pentru cei pe care-i contin, cei pe care-i iubesc . Ei sunt mereu mai putin antrenati ca mine si mereu trebuie sa ma intorc din drum , sa-I ridic si sa-I duc pe toti in spate. O femeie mai slaba ar fi consumat deja pastile miraculoase de pus la pamant depresii. Prefer sa iau avocati si oameni care gandesc ca mine, sa stam umar la umar si sa schimbam ceva. Prefer sa fac acum cea mai riguroasa selectie de prieteni care simt ...sau nu, ca am nevoie de ajutorul lor.

Mi-as dori sa mi se alature si alte persoane publice care nu-si vor viata tocata si data la porci , dar mi-e teama ca sunt prea multe staruri care se bucura de orice aparitie mondena si frumos colorata... Cine stie.. Sunt oameni care se inchid in casa cand ploua si care se inchid in ei cand se trage cu bestialitate in fiinta lor. Ii avertizez ca voi iesi din casa si voi sta , cu ochii inchisi, sa ma ploua, sa ma curete si sa ma infioare ideea ca-s altfel construita si ca pe mine ma tine mereu cineva de mana....
Mihaela Radulescu, o femeie publica din Romania