x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Abonat la concursurile de cultură generală. Şi poate singurul concurent pe care l-a simpatizat vreodată Andrei Gheorghe

Abonat la concursurile de cultură generală. Şi poate singurul concurent pe care l-a simpatizat vreodată Andrei Gheorghe

de Dan Radu    |    Robert Veress    |    10 Mar 2012   •   06:29
Abonat la concursurile de cultură generală. Şi poate singurul concurent pe care l-a simpatizat vreodată Andrei Gheorghe

"Nu stiu daca ati observat, dar eu am fata de prost", spune Nelu Gusa, din senin, dupa ce in prealabil vorbise de Mozart si Chopin. Sare destul de des de la un subiect la altul, din cauza emotiilor, dar e de inteles. A sters-o de-acasa de dimineata, iar sotia lui din Alexandria habar nu are pe unde umbla.

Apucase sa auda cateva secunde dintr-un anunt in care se spunea ca se cauta concurenti pentru "Te pui cu blondele" si se suise in primul tren spre Bucuresti.

Cu 35 de ani in urma facea la fel si se alegea cu un divort. Era student in anul 5 la Politehnica, dar se decisese sa sara de la o facultate la alta si sa incerce la actorie.

Sotia, insarcinata cu primul copil, a pus piciorul in prag. Nelu Gusa si-a zis, insa, ca daca nu incearca atunci, nu o mai face niciodata. Bineinteles, in ziua examenului de admitere nu a auzit ceasul desteptator si a ajuns prea tarziu. Probele deja se terminasera...

Nu s-a intors, insa, nici la Politehnica, nici la sotie. La Politehnica nu-l mai atragea nimic, desi abia intrase si acolo. Avea plete inca din liceu si il mai lua si gura pe dinainte, ceea ce echivala cu un dosar la securitate. A trebuit sa faca Politehnica la seral, dupa ce, initial, nici nu fusese primit in examen.

Sfaturi de la "beatul ranga" Stefan Mihailescu Braila

Ramas fara sotie si camera de camin, Nelu Gusa se angaja la posta ca sa aiba ce manca si cu ce sa plateasca penisa alimentara. La al doilea examen la actorie a picat pentru ca a incurcat versurile "Mistretului cu colti de argint".

N-a mai incercat si a treia oara. L-a convins sa renunte ultimul artist al poporului ramas in viata, la vremea aceea, Stefan Mihailescu Braila.

"Treaba mea la posta era sa adun scrisorile, in fiecare noapte. In una din noptile astea, pe o ploaie nenorocita, il vad pe Mihailescu Braila iesind de la Ambasador, beat ranga!

L-am poftit imediat in masina, conduceam un ARO. Bineinteles ca i-am spus ca vreau sa dau la actorie. Nu face prostia asta, mi-a zis. Fii-miu da acolo de opt ani si nu vor sa-l primeasca. Sunt gelosi ca sunt singurul artist al poporului ramas in viata!", ar fi racnit actorul.

Asa ca Nelu renunta la visul de a juca pe scena si se intorcea sa-si recucereasca sotia. Acum e postas sef in Alexandria si om de familie, dar tot mai scapa ocazinal de-acasa. E innebunit de concursurile de cultura generala.

Scos din concurs de intrebari prea simple

Au inceput sa-l atate cele de la Pro TV, prin anii '90, dar la ele nu a concurat. I se pareau cam jignitoare la adresa inteligentei.

Pe urma si-a zis ca este cazul sa incerce la "Vrei sa fii miliardar", care i s-a parut mai serios. Mai mult decat sa raspunda la intrebari, lui Nelu ii place sa surprinda asistenta raspunzand la intrebari. Intra in scena fata de prost!

"Imi place sa-i surprind cu fata asta. Pe fisele de inscriere nici nu trec tot ce mi se cere, trec doar numele, varsta si orasul. La hobby nu completez nimic, de ce sa ma dau in vileag? Pe urma, cu fata asta de prost, ii las pe toti masca atunci cand stiu toate raspunsurile", se lauda Nelu.

De pe urma concursurilor s-a ales doar cu 9 milioane de lei vechi, intr-o interventie telefonica la TVR. In rest, ghinion curat! Nelu isi povesteste ghinioanele cu zambetul pe buze. Zice ca sufera de optimism maladiv...

La "Vrei sa fii miliardar" a participat pana s-a plictisit lumea de el, dar n-a reusit sa treaca niciodata de intrebarea de baraj, care sa-l propulseze din cei 10 concurenti pe scaunul din fata lui Virgil Iantu.

"Din cauza intrebarilor prea simple. Se puneau niste intrebari ridicol de simple, la care toata lumea stia raspunsul. Se califica cine apasa pe buton primul. N-am reusit niciodata sa raspund primul. Daca puneau niste intrebari mai de Doamne ajuta, la care sa stai sa te gandesti putin, poate ca aveam o sansa"...

Asa ca Nelu Gusa a trebuit sa se resemneze cu privitul la televizor. De-acasa, din fotoliu, stia raspunsul la toate intrebarile. Concursul nu i se pare foarte complicat. Ai patru variante de raspuns, plus ca, sustine Nelu, pe Iantu il citesti imediat. Daca ai dat raspunsul gresit, el iti va transmite asta cu un rictus din coltul buzei.

"La revedere, drum bun, Nelu"!

Obisnuit sa sara de la una la alta, toata viata, Nelu e plin de informatii din toate domeniile. Le capteaza de oriunde si ii raman in minte. N-a citit prea multe din carti, pentru ca cititul il adoarme (pomeneste si de o boala care ar explica acest fenomen).

Dar asta nu inseamna ca nu se pricepe la orice. Mai ales la cititul fetelor.

Aici Nelu face o paranteza (domnilor, ciuliti urechea) si impartaste o taina pretioasa. Daca femeia are o cuta subtire la radacina fruntii, inseamna ca poti sa lasi timiditatea la o parte. Ai mari sanse de succes, daca o abordezi...

Mai greu de abordat i s-a parut, insa, Andrei Gheorghe, atunci cand aparea si la noi concursul "Lantul slabiciunilor".

"M-am codit mult pana sa ma inscriu. Ma uitam cum ii calca in picioare pe concurenti, cu ii priveste de parca n-ar fi oameni... Eu nu suport sa fiu umilit. Dar n-am rezistat si m-am inscris. Acolo mi-au zis ca asa e facuta emisiunea si ca Andrei Gheorghe, in comparatie cu prezentatoarea din Anglia, e un mielusel"...

Odata ajuns la concurs, insa, Nelu a simtit ca Andrei Gheorghe il simpatizeaza.

"Porbabil ca simtise ca nu sunt acolo pentru bani, ci pentru ca imi place sa raspund", spune Nelu.

Pe urma a avut ghinion cu o intrebare care pentru altii pare simpla: "Ce specie de animal e personajul principal din filmul Falci"?

"Falci!", exclama Nelu, inca vexat.

"Eu mananc filme pe paine, dar filme bune. Am auzit si de filmul Falci, dar am refuzat sa ma uit, cu asa titlu".

Faptul ca nu stia sa raspunsa nu insemna automat eliminarea lui. Asta a venit doar dupa ce concurentii au votat cine trebuie sa plece. Nelu, cu fata lui de prost, dar care pana atunci stiuse tot, a fost dat afara de ceilalti. O marsavie care l-a scos serios din pepeni pe Andrei Gheorghe, dupa cum isi aminteste concurentul:

"De ce pe Nelu!? De ce pe Nelu?!? La revedere, drum bun, Nelu", ar fi racnit moderatorul.

Marry Poppins si ruleta ruseasca

Obisnuit cu ghinionul, dar alfel optimist maladiv, Nelu si-a incercat norocul si la "Ruleta ruseasca", la TVR.

La ruleta ruseasca, aveai si avantaje si dezavantaje. Avantajul era ca, daca nu stiai sa raspunzi, puteai sa pasezi intrebarea altui concurent. Dezavantajul era ca, daca alegeai sa raspunzi si o faceai gresit, sub tine se deschidea o trapa si cadeai in neant...

Sau nu chiar neant, dupa cum a simtit Nelu pe propria piele.

"Era o saltea din aia, nenorocita, de nici 10 centimetri"!

Ca sa nu se juleasca prea rau, Nelu isi adusese o umbrela ca sa pluteasca ca Marry Poppins pana jos. I-au luat-o insa inainte de concurs, ca sa nu strice regia.

Pana sa dispara sub podea, lui Nelu i-a mers bine. N-a evitat mai nicio intrebare si acumulase o gramada de bani. Spre final, ramasese doar el si inca un concurent. Apoi a venit si intrebarea aia grea.

Nelu citise pe fata concurentului ca nu stie raspunsul. Era suficient sa-i paseze intrebarea si nu numai ca ar fi castigat, dar i-ar fi luat si banii rivalului. S-a lacomit, insa, sa raspunda si a sfeclit-o.

"In afara de umbrela mai adusesem si o lumanare. Voiam sa o aprind si sa zic ca voi continua sa caut raspunsul, ca Diogene, pe intuneric".

Producatorii emisiunii n-au gustat insa genul acesta de subtilitati. Trapa s-a deschis, iar Nelu a picat apucand doar sa fluture o mana a adio.

Raspuns in 0,2 secunde

Acum Nelu sufera ca nu prea mai sunt concursuri de cultura generala. Blondele lui Dan Negru l-au amagit - preselectia e abia la toamna. Intre timp, Nelu incearca sa ajunga totusi fata in fata cu Virgil Iantu, care si-a reluat emisiunea, la alt post, cu alt titlu.

Formeaza un numar pe care il stie pe dinafara si pune telefonul pe speaker:

"Sunt Virgil Iantu si te invit"... se aude vocea distorsionata si inregistrata a prezentatorului. Sistemul de inscriere pare simplu, dar lui Nelu ii scoate peri albi.

Trebuie doar sa raspunzi corect si cat mai repede la o intrebare. Nelu nu are probleme cu raspunsul corect, dar il macina treaba cu rapiditatea. Apasa pe tasta corespunzatoare raspunsului corect inainte de semnalul sonor pe care trebuie sa-l astepte. I se zice ca a muscat startul.

Repeta figura, raspune iar corect la intrebare, dupa care i se spune ca intre semnalul sonor si apasarea tastei au trecut 0,6 secunde.

"Prea mult", se plange Nelu. "Ca sa am o sansa trebuie sa apas in cel mult 0,2 secunde".

Mai sunt 0,2 ore si apune soarele. Nelu o ia din loc. Sotia, care inca nu stie unde a disparut, il asteapta in Alexandria, gata sa-l ia la intrebari.

Un fragment din discutia avuta cu Nelu Gusa.

×