Băile Tușnad – locul unde urșii sunt ca Avram Iancu

Măsura radicală – aceea de a-i împușca pe urși „la abateri repetate” – este ca și cum ai împușca un copil când se joacă la groapa de nisip

Nu este căldura de vină. Nici nu au turbat. Și nici nu vânează oameni. Problema urșilor din Tușnad vine cu ani mulți înainte, de prin ’70. Când erau învățați să primească mâncare de-a gata, în apropierea localității, pentru a fi găsiți mai repede și pentru a nu fugi din fața puștilor nomenclaturiștilor veniți la vânătoare. Vremurile s-au schimbat, mâncarea nu a mai apărut. Așa au devenit „tomberonari”, atacând ghenele de gunoi din localități. Încet, au ajuns până în centrul localității. ADN-ul lor e aproape schimbat, nu se știe a câta generație este cea de acum, care e învățată să trăiască din gunoi și nu din ce ar putea găsi în pădure.

În căutarea lor de resturi, urșii distrug case și restaurante. Locuitorii spun că din an în an, urșii sunt mai tupeiști și mai agresivi. Copiii nu mai merg la școală, la cimitir sunt gropi săpate de animale pentru ceva „proaspăt” îngropat.  Oamenii se plâng și de oboseală – din pricina alertelor emise de 112. Sunt, cică, singurele inițiative ale forțelor de ordine: astea, sirenele de pe mașini și petardele cumpărate de jandarmi din banii lor. În rest, nu există nicio procedură. Localnicii știu cum să scape de animale: să nu le mai hrănească. Lipsa hranei în localitate va goni „bestiile” și „păduchii” (urșii și puii lor) înapoi în pădure. 

Există un element care face aproape imposibilă rezolvarea problemei urșilor din Tușnad: turistul. Sunt unii care vin special să dea de mâncare animalelor. Fac asta doar pentru o fotografie de rețea socială. Și din prostie. Nu de puține ori au ajuns la spital, de urgență, după ce s-au apropiat de animale și au fost sfâșiați. Cu tot acest pericol, din toate colțurile României, dar și din străinătate, „curg spre Tușnad” pachete cu resturi care să îi scoată pe „tomberonari” la cameră. Turiștii pleacă după hăhăiala de moment și setul de fotografii „cu ursu’”, locuitorii rămân cu animalele înfometate. De aici războiul. 

„Domnu’ Goe” – cum se transformă un animal în cerșetor

Citește pe Antena3.ro

Ucraina a atacat pentru prima oară Rusia cu rachete ATACMS. Reacția Moscovei

Cum treci spre Harghita, verdele din marginea drumului îți sare un pic în ochi. E ceva în plus față de sud, și nu e doar din ordinea baloturilor de fân proaspăt cosit. Terenurile au, în margini, fire. Multe, pe câte trei linii. Sunt electrice, însemnate cu albastru sau alb. Din Bixad, cotești spre Sfânta Ana și în mijlocul ogorului dai de primii urși. O namilă de ursoaică, cu vreo trei pui. Mogâldețele sar în joacă printre paie, mai departe e unul cu tractorul care își vede de treabă. Pe asfalt s-au oprit câteva mașini, turiștii dau buluc să facă fotografii. Ursoaica ciulește urechile, se retrage înspre o parcare unde un localnic își vinde gălețile pline cu afine. Omul e calm: „Nu o să vină ursoaica aici. N-are treabă decât cu gunoiul. Sau la cimitir”. Cică și săptămâna trecută au săpat urșii după un mort proaspăt îngropat. 

Spre lacul Sfânta Ana, intersecția ce desparte drumul spre Balvanyos e teritoriul altui urs. Se vede după resturile din marginea asfaltului. Hârtii, caserole, dumicați de pepene, ba chiar și sticle de Pepsi sau Cola. Aici stă „domnu’ Goe” – nume pus copii – un urs tânăr, care a luat în „proprietate” teritoriul intersecției. Poți să-ți fixezi ceasul după „domnu Goe”: fix la prânz iese la cerșit. Stă liniștit în marginea drumului și e de ajuns să capete ceva. Mașinile opresc lângă el pe avarii, dinăuntru zboară câte un pachețel. A dus cerșetoria la rang de artă: ursul se pune în dreptul fiecărei mașini, ca cerșetorii de București, la semafoare. În dreptul geamului, la o distanță de un braț – nici mai mare, nici mai mică – ursul se pune într-un „șezi” perfect și lungește mutra la cei din mașină. Parcă i se lungește botul, ochii mici fixează atenți orice mișcare care semăna cu o aruncare de resturi. Dacă nu îi merge cu mutra lungită, trece la „substrat”: se scarpină pe după ureche, scoate limba, se bălăngăne. Apoi – are o cutie între labe – linge de câteva ori în golul plasticului, semn că ar mai vrea ceva. Din mașini se aude „Uite, ce frumos. Hai să-I dăm ceva”. Se mai aude ceva și în maghiară, din alt autoturism, și către animal zboară un pachețel. Ursul ia hârtia și urcă în pădure. E slab.

Teritoriul cel bun – cel de la Lacul Sfânta Ana – e luat în proprietate de mult de alți urși mai mari. La capelă, spre exemplu, e o femelă vestită. Apare acolo de trei ori pe zi: la 10, la 12 și la 14 fix. Tot după resturile de mâncare garantate de către turiști. Levente, un localnic, spune că nu mai suportă situația. „Păi uite, anul trecut. A venit un grup din Ungaria. Să vadă și ei urși, nu ca la grădina zoologică. Și s-au dus cu mâncare la lac. Ursoaica a venit ca de fiecare data. Iar o doamnă, uite așa a făcut – s-a dus la un metru de animal, s-a întors cu spatele la el, să-și facă selfie. Animalul s-a speriat, a crezut că-i ia mâncarea și i-a dat o labă. A fost de ajuns să se ducă să se opereze la Miercurea Ciuc. Și tot doamna era supărată, a făcut scandal că de ce a lovit-o ursul”.

O seară în balamucul Tușnadului

Tușnad Băi este o localitate bine gospodărită, curată și liniștită. Până la ora 19. După, începe balamucul. Turiști și urși. Unii – după resturi, alții – după selfie-uri cu animalele. Localnicii privesc spectacolul de la balcoane. Primul lucru care îți fură privirile în oraș sunt clădirile. Așezarea pare ca un fel de grădină zoologică, unde vizitatori sunt urșii, oamenii fiind cei îngrădiți. În marginea localității, pensiunile au garduri electrice la înălțimea genunchiului. Avertizări galbene sunt puse din cinci în cinci metri. Pe gardurile caselor, firele electrice sunt mai sus. Pe E578 – șoseaua ce duce către Miercurea Ciuc și care este și stradă principală a Tușnadului Băi – sunt câteva persoane. Mă mir la o casă-fortăreață, zidită din pietre mari, pe care este înșirat un sul de fire electrice. „Păi, și aici?”, întreb un ins care stă la o masă pusă lângă intrarea cu uși grele. „Aici intră ursul ca acasă. E pizzeria, îi miroase. Când facem cu șuncă e coadă de urși. Un urlet de câine venit de sus, dinspre pădure atrage atenția. Insul e liniștit, dar strada s-a pustiit. Mai trec doar mașini. Măresc viteza către un singur grup de oameni. Știu că sunt turiști, s-au strâns unii în alți și apasă aparatele foto la rafală. Până să ajung la ei, zbiară mobilul: e 112, „alertă gravă”, urs prezent la gară. 

Grupul din fața mea se destramă repede: cu ăsta băgat pe după Hotel Tușnad, acum sunt două animale la căutat de mâncare prin oraș. Turiștii sunt entuziasmați – „l-am văzut….e acolo…. se duce dincolo…” 

Gândesc că e cazul să mă retrag, dar la zece metri de mine țâșnește un al treilea. Traversează „europeanul” în diagonală, n-am timp decât să fac stânga-mprejur. Zdupăi pe asfalt cu imaginea matahalei în minte, a fost atât de aproape că i-am văzut un petic decolorat al blănii pe omoplatul drept. Mă mai gândesc că fug și, așa, am încălcat regula de bază în „caz de urs”, dar picioarele nu mă ascultă. Văd cu coada ochiului că nu sunt singurul: pe trotuarul de vizavi mai aleargă doi indivizi. Ăștia au și rucsaci. Culmea – galopăm împreună către locul în care mai devreme turiștii dădeau cu blițul în urs. Cei doi se „învârt” de o intrare cu ușa descuiată, pe stradă rămân singur. Oareșicum. Fiindcă la o pubelă „boschetarul” localității sapă după mâncare. Ăsta e o legendă. Nu-l atacă niciun animal, chiar dacă e la concurență pentru resturi cu animalele. Și el iese seara, și el atacă coșurile de gunoi. În case nu a intrat. Dau să-l întreb ceva mă mârâie. Nu știu dacă în română sau maghiară, nu se înțelege. Strada s-a pustiit, dar se aud voci. În dreapta și în stânga, oamenii sunt la ferestre sau pe balcoane. Pentru localnici e distractiv să vadă proba de 100 de metri obstacole ale turiștilor. „Păi, ce ai pățit dumneata, domnule, eu am pățit de cel puțin o mie de ori. Aproape în fiecare zi e la fel”, îmi răspunde un paznic puțin interesat de aventura mea de seară din Tușnad Băi. 

Oala cu ciorbă și jandarmi fără procedură

„Aici, ursul e ca Avram Iancu. Nu contează că ești primar sau popă, ursul tot te calcă. Intră la oricine”, spune primarul Zsolt Butika. Lui i-au intrat urșii în garaj, preoții nu zic nimic. La o pensiune din marginea orașului, acum puțin timp, ursul a făcut o demonstrație de ambiție. A luat ușile la rând, una câte una. Împingea când cu labele din față, când cu spatele, în funcție cât de zdravănă era ușa. S-a oprit la bucătărie și nu a mai plecat. „A rupt totul, a intrat printre oale și farfurii. Praf s-au făcut toate”, povestește patroana pensiunii despre grația animalului. La frigider a jupuit ușile și a dat peste oala cu ciorbă: „Credeți că a stat să servească masa acolo? Nu! Paznicul a văzut cum a luat oala târâș, că nu se simțea bine între patru pereți, și a scos-o afară, în iarbă. Acolo a mâncat ciorba. Pe urmă a trecut la felul doi”. Ursul s-a întors și a luat toată carnea din bucătărie. Tacticos, în fața paznicului, animalul și-a consumat cina și a păgubit pensiunea de o săptămână de aprovizionare.

Femeia spune că a ajuns să urască urșii. Pe lângă „spargerea” de la pensiune, animalele i-au intrat în casă și au și fugărit-o în apropierea localității. Înainte nu era așa, de ceva vreme urșii au devenit agresivi. „În afară de cazul de aici, de la pensiune, ursul mi-a intrat în casă. Era pe la cinci dimineața, copilul meu – nevăzător – a simțit ceva. M-am ridicat și am înlemnit. Zgâria la geam. Pe urmă, l-a spart. A intrat în bucătărie și a făcut praf totul. Eu am sunat la 112, mi-au spus să mă liniștesc. Cum?”, își aduce aminte femeia. Celălalt atac a avut loc în apropierea Tușnad-Băi, când era la plimbare cu copilul. Atunci a apărut matahala din pădure și a fugit către ei. „M-am gândit să las câinele nostru pe post de momeală, să scăpăm. Au apărut oamenii, au strigat și, așa, am scăpat”. Femeia știe că urșii sunt crescuți de turiști, că pentru ei aparițiile animalelor sunt „povești de feisbuc”, dar localnicii au de îndurat greul. Levente – un alt om din Tușnad Băi – își amintește care este codul de supraviețuire în oraș: „Ai lipsă de ceva de la magazinul aflat la douăzeci de metri? Te duci acolo doar cu mașina!”. Chiar și așa era să dea de belea: „Era un pic întuneric și m-am dus să iau mașina. Lângă, ursul. Eu m-am speriat, el s-a speriat. Doar că el s-a ridicat în două picioare. A fost de ajuns!”. Cei doi spun că jandarmii au mâinile legate. Nu au procedură pentru urși!

Arsenal antiprădătoare: sirena autospecialei, plus petarde din banii de buzunar

Când animalele coboară la cină în Tușnad Băi, în toate direcțiile orașului zbiară telefoanele. Alerte de la 112, denumite „grave”. În mesajul lor, autoritățile îndeamnă la atenție și în special la a nu se face fotografii cu urșii. Cam câte două-trei alerte sunt pe noapte, în medie. „Sunt seri în care sunt și cinci-șase. Oamenii sunt obosiți, nu le mai arde de nimic. Nu mai știu de când nu au legat un somn cap-coadă”, povestește primarul Butika. Tot el spune că forțele de ordine nu au ce face. Nu au procedură, adică nu au mod de lucru pentru îndepărtarea animalelor. Singurele posibilități sunt sirenele și petardele. Cele din urmă, așa cum spune edilul, sunt luate din banii lor. Sâmbătă noaptea, după țiuitul alertelor – un urs pe strada Komlos și o ursoaică cu pui la Sala de sport – liniștea s-a așternut peste așezare. Doar pentru câteva minute. Apoi, toată noaptea a fost război: mașinile jandarmilor au urmărit animalele, arma cel mai des utilizată fiind cârâitoarea stației de pe autospecială. Când nu s-a mai putut, spre dimineață, s-a dat și cu petarde. „Jandarmii sunt băieți foarte curajoși, săritori. Dar îmi spun: cât să mai cheltui pentru petarde din banii mei”, povestește primarul. Dimineața a găsit localitatea în liniște. Nu au existat victime, forțele de ordine s-au retras. Au ieșit însă turiștii bucuroși. Cu sacoșele pline de resturi.

Povești cu urși și turiști inconștienți

Povești despre aventurile urșilor sunt cu duiumul în Tușnad Băi. Cum unei babe i-a intrat animalul în casă, i-a străbătut sufrageria, a poposit în bucătărie și, cu delicatețe, i-a mâncat toate clătitele din farfurie. Cum unuia i-a intrat matahala în casă după mâncare și după un ceas a venit înapoi, că uitase să cotrobăie în frigider. Așa i-a rupt poarta, groasă, din fier, cu care omul se mândrea. Cum un localnic afumat bine, călare pe bicicletă, a lovit o ursoaică ce trăgea liniștită resturi dintr-o ghenă. Iar animalul s-a ridicat pe labele din spate și a scuipat ca o mâță nervoasă, timp în care biciclistul matol se închina că n-a mai văzut așa ceva. Cum o gașcă de trei urși s-a învățat ba să fure bagajele turiștilor din gară, ba să lingă vaselina de pe macazuri, de și-au terminat angajații CFR stocul de unsoare. Primarul Zsolt Butika spune că oamenii și-au luat toate măsurile de preventive. Ascund mâncarea în case, și-au împrejmuit locuințele cu garduri electrice, au făcut din ghene adevărate fortificații. Degeaba: ursul sapă pe sub locurile unde sunt puse pubelele, fentează electricul și intră în case ca în pădure. Acum localitatea e împărțită în două: cei care vor ca animalele să fie împușcate și cei care vor ca acestea să fie relocate. „Problema e de mult, îmi povestea unchiul meu. De dinainte de ’89. Când chiar el era unul care ducea gunoiul la rampă, în afara localității. Acolo au apărut urșii. Și ce au zis autoritățile. Să îi hrănim, să aibă ce împușca comuniștii veniți la vânătoare. După ’89, nu s-a mai dus mâncare la rampă. Urșii au venit la gunoiul din oraș. Au intrat din ce în ce mai mult și am ajuns la situația asta. Ei sunt la a nu știu câta generație care se hrănește din gunoi. Nu vor decât resturi – aruncate la ghenă sau aruncate de turiști”, povestește Levente. 

La fel spune și Istvan Macksaly – „Eu stau cu ursul la un metru și nu îmi face nimic. Sunt ca niște copii. De ce să-I împuște?”. Istvan – Ștefan, așa cum ține morțiș să fie numit – are un frate care, în 2017, a fost sfâșiat de o ursoaică. A suferit multiple operații. Fratele lui sărise să-l ajute pe un prieten prins de animalul turbat că-și pierduse puii într-o ghenă de gunoi. Ursoaica i-a nenorocit pe amândoi atunci. Acum, Ștefan e un fel de voluntar al locului care umblă după turiștii ce dau de mâncare animalelor. „Ieri am găsit un domn și o doamnă în margine de oraș. Sacoșele pline – pâine, carne, pepeni. Au înșirat totul pe marginea unui gard și așteptau să vină urșii. Am chemat jandarmeria, au primit avertisment”, povestește omul. Înainte să vină forțele de ordine, Ștefan fusese amenințat de bătrână. Fostă procuroare, doamna îi spusese localnicului că o să înfunde pușcăria. Ca pe vremuri.

Fără nicio implicare din partea ONG-urilor

Dacă în Tușnad unii vor să cipeze ursul, alții vor să se folosească gloanțele, autoritățile încearcă prin discuții să rezolve problema. Locuitorii Tușnad Băi au ieșit și la un miting de protest, cu pancarte prin care cereau ca urșii să nu mai fie hrăniți. În toată această vâltoare nimeni nu știe nimic de vreo intervenția a vreunei asociații de protecție a animalelor. Primarul Butika spune că a făcut numeroase invitații pe numele unor ONG-uri și nu a primit niciun răspuns. „Nu vine nimeni”, zice edilul. Patroana pensiunii vandalizate de urși e mai categorică: „Nu a venit nimeni, nu-i interesează. Uite, eu sunt dispusă să ofer cazare și masă timp de o lună. Să stea aici, cu noi. Dar nu există interes pentru această problemă”. Așa cum cred moderații din Tușnad Băi, o soluție potrivită pentru actuala situație ar fi prinderea celor aproximativ 80 de urși care bat zona, sterilizarea lor și relocarea într-o rezervație unde să-și continue traiul așa cum au învățat până acum.