Bilet dus si intors spre infernul din Kosovo

Pentru 35 de sarbi, Romania va ramane cel mai frumos loc pe care l-au vazut in viata lor. O tara fara tancuri, atacuri cu arme automate sau trupe KFOR in jur. Au venit dintr-un satuc izolat de arme pentru a petrece aici doua saptamani, un fel de scoala a normalitatii. Si isi amintesc cum e sa rada, fara sa se teama ca ar mania zeii cu bucuria lor.

Cand a coborat din avion, baietelul de 4 ani cu ochi mari, dar privire piezisa, Vasilijie Snejana si-a intrebat mama nedumerit: "Dar unde sunt tancurile si militarii?". Femeia de aproape 40 de ani si-a aranjat baticul in cap si s-a trezit rascolita de realitate: cu adevarat au ajuns intr-o tara unde razboiul este doar o amintire a celor mai batrani. Engleza pe care o preda la scoala din

Gorazdevac ii foloseste acum si la altceva decat sa se faca inteleasa de soldatii din trupele KFOR. O ajuta sa se descurce intre oameni care nu o ameninta si nu ii cer nimic, poate doar sa le vorbeasca despre viata din satucul ei. Gorazdevac nu are mai mult de 900 de oameni, dar traiul acolo se reduce la semnificatiile verbului "a supravietui". Satucul se afla in regiunea Metohie-Kosovo cu capitala la Peci. Locuitorii au marea vina de a se fi nascut sarbi, fapt ce ii face pe oameni victime ale atacurilor mortale ale albanezilor vecini. Cu cinci ani in urma, inamicii le erau prieteni. Oamenii din micuta localitate pot iesi de acolo doar insotiti de trupele KFOR si isi risca viata de fiecare data cand se aventureaza singuri dincolo de hotarul satului. Chiar si aprovizionarea este asigurata la Gorazdevac de convoaiele insotite de trupele KFOR.

EVADARE. Micutul Vasilijie si alti 30 de adolescenti din Kosovo sunt in Romania pentru 14 zile, intr-o excursie organizata de armata romana. Ei sunt insotiti de patru adulti. "Intr-o vizita la scoala noastra a unor ofiteri ai trupelor romane membre ai KFOR, ne-au intrebat ce ar putea face pentru acesti copii. Asa a aparut ideea acestei excursii", povesteste cu o engleza neexersata Sasa Stancovic, profesor de sport la scoala din Gorazdevac.

Adolescentii se uita unul la altul cu zambete nedumerite pe fata si privesc inspre noi, fara sa inteleaga de ce intarzie sa porneasca spre terenul de golf unde li s-a promis ca vor merge. Baietii poarta la gat inscriptii "Missing in action", dupa tiparul placutelor de indentificare, si bratari groase ca cele ale soldatilor americani, iar fetele se tin in brate una pe cealalta, parca pentru a-si face curaj. Nu stiu sa vorbeasca cu oameni straini si nici nu au curajul sa-si aminteasca nenorocirile de acasa. Ar vrea sa le poata uita. Dar fiecare dintre ei are cate o poveste care le insangereaza inima. Si pentru care ar vrea sa poata decide ei cand incepe si cand se termina un razboi. Tacerea lor este taiata de soneria unui mobil. Un apel de acasa. Parintii ingrijorati vor sa afle unde au ajuns si daca se afla in vreun pericol copiii lor.

ULTIMA SCALDA. Momir Bulatovici are 14 ani si si-a pierdut fratele anul trecut. Baiatul se dusese, impreuna cu un prieten, sa se scalde intr-o apa de la margine de sat. Au fost ciuruiti cu mitraliera de dupa tufisuri. Momir nu suporta nici macar privirile de compasiune si incearca sa glumeasca cu prietenii de langa el. A terminat clasa a VIII-a, va urma cursurile gimnaziale in sat, dar nu stie ce ii va rezerva viitorul. Ca nici cei mari nu stiu ce vor face, cand nu vor mai avea nevoie de zidul protector imaginar ridicat de romanii si italienii din trupele KFOR care si-au instalat cazarma intr-un capat de sat, d’apai ce va face el cu studiile...

VOR VEDEA PENTRU PRIMA DATA MAREA

Grupul a fost gazduit la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza. Au servit masa in popota ofiterilor. In primele zile au vizitat Brasovul si Poiana Brasov, Muzeul "Iulia Hasdeu" din Campina si barajul de la Paltin. Pentru ca au vazut filme despre Dracula, micutii au rugat gazdele sa includa in program si o vizita la castelul Bran. Dupa cele cateva zile petrecute in Breaza, tinerii vor vedea pentru prima data in viata lor marea.

MISIUNE SPECIALA PENTRU TRANSLATOR

Caporalul Ionel Durita era in concediu cand a aflat de o misiune speciala: translator pentru grupul din Gorazdevac. Lucreaza intr-o unitate de genisti, dar fiind printre putinii militari romani vorbitori de limba sarba a fost recomandat pentru misiune. Caporal Durita este din Dolj, dar are stramosi din Voivodina. Este student la facultatea de limbi straine din Bucuresti, sectia sarba-rusa-polona si are la activ mai multe misiuni in Kosovo, in calitate de translator.

"Voi nu aveti teroristi?"

Maria Dakic (15 ani) isi aminteste ca a invatat la scoala despre tara pe care o viziteaza, despre legaturile dintre romani si sarbi si familiile lor monarhice. Spune insa, la fel ca si ceilalti tineri din jurul ei, ca nu a inteles niciodata cat de mare, frumoasa si diferita de patria lor este totusi aceasta tara. Si-n timp ce vorbeste cu noi, fata isi tradeaza emotiile - mai mari ca cele ale oricarui examen - prin roseata din obraz. Tine in maini o legatura de chei cu care se joaca nervos si se uita tot timpul inspre translator.

PRIZONIER ACASA. Profesorul de educatie fizica, Sasa Stancovici, are doar 25 de ani si pare a fi singurul care nu vrea sa uite de unde vine. In vocea lui regasesti putin din patima unui tanar revoltat de cruzimea unui razboi, de nedreptatea care i se face lui si unui intreg popor, in vazul unei lumi intregi.

A avut nevoie de cateva zile pentru a se indragosti de Romania: "O tara cum visam sa avem si noi. Inainte de razboi, sarbii si albanezii erau vecini si munceau impreuna. Niciodata nu au fost probleme", spune tanarul. "Cu doar doua zile inainte de a pleca spre Romania am fost atacati cu mitraliere. Oamenii nu pot nici macar iesi pe camp pentru a-si aduna recolta." Cand au ajuns pe aeroportul din Romania, una dintre primele intrebari pe care sarbii au pus-o translatorului a fost: "Voi nu aveti teroristi?". Raspunsul pe care l-au primit a fost prima lor uimire. Caci in rest, tot ce-au descoperit apoi, in lumea de dincolo de marginile satului lor, pare sa-i surprinda. De acum, viata are un orizont nou pentru cei 30 de adolescenti si intelegi ca, indiferent de ce le va oferi viitorul, pentru ei Romania va ramane intotdeauna un loc special.

DECIZIA MINISTRULUI

Ministrul Apararii, Ioan Mircea Pascu, a aflat in februarie de situatia copiilor kosovari. I s-a povestit ca, din pricina razboiului, adolescentii nu au iesit niciodata din localitatea in care traiesc. Decizia oficialului a fost ca toti elevii din localitate sa fie gazduiti doua saptamani de catre armata romana. Dupa 1 august, o noua serie, de data aceasta de copii albanezi din Kosovo, vor veni in Romania.