Ieri la Iaşi a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană racla cu moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Până la prăznuirea sa, ce se va încheia după 14 octombrie, la cea mai mare sărbătoare a Mitropoliei Moldovei, pelerini din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare vin şi i se închină.
Ca de fiecare dată, de dimineaţă, la ora 6:30, a avut loc scurta procesiune religioasă ce constă în înconjurul bisericii cu racla purtată pe umeri de şase feţe bisericeşti. Apoi moaştele Sfintei au fost aşezate sub un baldachin pe un postament situat lângă Catedrală, alături de sipetul cu fragmente din palma Sfântului Maxim Mărturisitorul aduse cu o seară înainte de peste hotare.
Alături de procesiunea Calea Sfinţilor - o altă purtare a moaştelor (pe câteva străzi din oraş, de această dată), ce a avut loc duminică seara, evenimentul s-a înscris în nota religioasă a "Sărbătorilor Iaşilor", eveniment aflat în plină desfăşurare în capitala Moldovei. Mici, bere, Octoberfest, "raliuri" ale pântecului şi ale spiritului, pe drumurile cuprinse de sărăcie ale Moldovei.
Credinţă şi kitsch. Smerenie şi desfătare. Toate pe frig, ploaie şi îmbrăcate în hainele ponosite, uzate de criză, de nevoia care bântuie de ani buni pe meleagurile moldovene. Anul acesta am remarcat mai multă sărăcime prezentă la festivităţile religioase, oameni care îşi pun speranţa de a avea pe masă o felie de pâine în ajutorul sfinţilor. Pentru a avea noroc şi sănătate pelerinii s-au îmbulzit să atingă racla. Jandarmii tocmiţi să pună stavilă puhoiului cu greu făceau faţă pornirii "religioase" a poporului.
Credincioşii, după ce ajungeau undeva pe aproape, dacă nu puteau să pună mâna pe ea, o "trăgeau" în poză. Nu era persoană în incinta Catedralei Mitropolitane sau afară care să nu fi venit cu telefonul mobil ca să (se) imortalizeze (cu) Sfânta. Mai mult, în acest an am remarcat un fenomen uluitor: fiecare dintre cei care vin să o cinstească pe Sfântă, într-un soi de egoism dus până-n pânzele albe, aduce obiecte de acasă să le sfinţească "ei înşişi" pe palmele moaştelor. Procedura e următoarea: rândul se întinde pe sute de metri, chiar kilometri (în zilele când vor sosi mai mulţi pelerini).
Fiecare când ajunge sub baldachinul cu moaştele sfinte primeşte o iconiţă de la un preot, se închină, pune mâna, fruntea sau pur şi simplu sărută veşmântul ce acoperă palmele împreunate ale Sfintei, descoperite de un perete protector din plastic sub forma unei găuri. Acolo, fiecare scoate de prin sacoşe ce are mai bun: păturica copilului, pamperşii, dacă nu copilul cu totul. Am văzut de dimineaţă chiar o mică cuvertură pe care era desenată o tânără zâmbăreaţă şi erau inscripţionate două inimioare şi ceva în engleză. Pentru că am stat special să urmăresc acest lucru, am văzut cum cineva a scos chiar şi nişte bijuterii şi le-a plimbat în palmele Sfintei. Unul avea cu el cheile de la Mercedes, iar altul - certificatul de handicapat cu care acum nu mai are ce face, că abia i-a tăiat Guvernul banii. Însă evenimentele au fost mult mai multe şi nu doar religioase.
Iaşiul a fost spălat tocmai zilele acestea de o ploaie mocănească, rece. Octoberfestul, manifestare care se încadrează în "Sărbătorile Iaşilor", a sfârâit lent între două rafale, halbele de bere s-au rărit ca şi consumatorii, dar au căpătat un strat microscopic de apă de ploaie. Raliul Iaşiului a derapat furibund în curbe politicianiste. Tot ieri, dar la prânz, a început şi Festivalul de poezie Grigore Vieru. Un prilej cum nu se poate mai bun de simpozioane, comemorări, lansări de cărţi, dar mai ales de agape scriitoriceşti. A doua ediţie a festivalului începe la Iaşi şi se termină tocmai la Chişinău, unde masa e mai îmbelşugată ca nicăieri. Însă, de departe, cel mai important eveniment de până acum rămâne procesiunea religioasă desfăşurată ieri-dimineaţă.
La 6:30 dimineaţa, pe frig, oraşul părea scăpat de probleme şi necazuri. Aproape de Mitropolie, un grup de bucureştence. Coborâseră dintr-un autocar şi, acoperite regulamentar cu baticuri, purtau în braţe imense buchete de flori. "Suntem fericite că am venit la marea sărbătoare a Iaşiului", spunea una dintre ele. Autoturismele cu număr străin îşi căutau loc în spatele Catedralei. Câţiva pelerini rătăciţi pe străzi umblau după un bănuţ sau măcar câteva ţigări. Petrică, unul dintre ei, a venit pe jos de la Hârlău. A făcut mai mult de două zile. "Sunt şomer, am lucrat în construcţii, dar acum, că a sosit frigul, nu mai găsesc de lucru, sunt vai de capul meu!", spune bărbatul în timp ce-şi pufăie fumul în palme să se încălzească. Pelerinii sunt aşezaţi la rând să se închine la baldachin încă de sâmbătă dimineaţă. Nu simt frigul, le-a fugit până şi reumatismul din oase la gândul că se vor ruga lângă raclă.
Sute de pelerini au rămas în Cate-drală până la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, apoi, cei mai norocoşi, şi-au găsit adăpost pe la mănăstiri. Alţii, însă, au bântuit treji prin curtea Mitropoliei. Dar s-au întors cu toţii ieri în zori. După slujba de dimineaţă, şase feţe bisericeşti au pus pe umeri racla, parcă ar fi fost un fulg. Aveam să aflu de la părintele Constantin că 100 de kilograme cântăreşte. "Este ca o binecuvântare să porţi pe umeri moaştele. Eu am dus moaştele cu mâna "Sfântului Maxim". Nu se simte greutatea, e o mare bucurie să fii împreună cu sfinţii". A urmat momentul cel mult-"aşteptat" de jandarmi. Marea îmbulzeală, către raclă: "Uşor, băi... nu împinge, bre!". O ploaie de flori acoperea racla cu sfintele moaşte care a fost scoasă din Catedrală şi purtată prin curte până în stradă. Apoi a fost strecurată printre tonetele pline de obiecte bisericeşti. Un grup de măicuţe deschidea "coloana oficială". Prima dintre ele bătea toaca, celelalte făceau poze şi îşi învârteau pe braţe umbrelele sau aparatele digitale de fotografiat, urmate de un bărbat cu o cruce şi o icoană. Întregul alai era însoţit de ÎPS Teofan, întâia faţă bisericească a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Racla a fost aşezată sub baldachin, alături de moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul, după care a început procesul de închinare, care va dura până după 14 octombrie. Mai întâi s-au rugat feţele bisericeşti, apoi ceilalţi: copii, bătrâni, bărbaţi în toată firea vin şi sărută moaştele sfinte, iar la final iau cu ei o bucăţică de vată şi flori sfinţite. Mitropolitul Teofan le-a vorbit oamenilor: "Cum e, v-aţi mai încălzit? Cu credinţă şi răbdare le rezolvăm pe toate". ÎPS Teofan explică şi de ce e aşa îmbulzeală la sfintele moaşte. "Credinciosul smerit, neostentativ, se aşază la rând pentru că simte în biserică izvorul de pace sufletească într-o lume a războaielor lăuntrice, simte sfinţenia sfinţilor ca un izvor de seninătate într-o lume încrustată de luptele care ne definesc relaţiile noastre". Întreb dacă e de ajuns credinţa pentru a izbăvi astăzi. "Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, toate celelalte şi-ar primi răspunsul, şi partea economică, şi socială, şi relaţiile dintre noi. Puţinătatea credinţei şi concretizarea ei în viaţă aduc după sine necazurile care ne definesc acum viaţa", încheie ÎPS. Într-un colţ îl zăresc pe părintele Constantin. El şi-a dat teza de licenţă şi de masterat tocmai pe un subiect ce îl priveşte pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Aflasem că pentru convingerile sale de neclintit Sfântul Maxim a fost torturat, i s-au tăiat limba şi un braţ. Cu ocazia acestui pelerinaj grandios, oamenii se şi cunosc între ei. Mă apropii curios de câţiva dintre credincioşii ce ies emoţionaţi şi cu lacrimi în ochi după închinarea la sfintele moaşte. "Am avut parte de multe minuni de la Sfântă, am fost în familie probleme şi mi s-au rezolvat toate. Simt când vin aici că parcă am drum deschis. Mi-a fost foarte rău azi noapte, dar m-a ajutat Cuvioasa Parascheva de am putut să ajung aici. Am probleme cu stomacul, cu intestinul gros. Mă numesc Margareta şi atât, că în rest ştie Domnul".
O doamnă din Bucureşti este şi mai entuziasmată. "Eu ştiu că dacă mă duc vinerea, Sfânta Parascheva e ocrotitoarea mea şi a familiei (plânge, ca şi Margareta! - n.r.). Ne ajută, totul se rezolvă. Toate problemele, de sănătate, cu copii. Avem un caz de cancer la sân, altul de acccident vascular şi tuturor acestora din familie le-a ajutat şi le ajută. De aceea n-am mai simţit frigul şi foamea cât am stat noaptea la rând", spune Mărioara Ploieşteanu, de 71 de ani, din Bucureşti.
Citește pe Antena3.ro