REPORTAJ
Vlad, baietelul
disparut in Tulcea, nu a fost inca gasit. Politistii merg pe noi piste si vor sa scotoceasca in chiliile calugarilor. Copilul este in continuare cautat de peste 100 de jandarmi si politisti de frontiera. Conform Rompres, familia ofera o recompensa de 10.000 de dolari.
Un avion si doua elicoptere au zburat joi si vineri deasupra Padurii Niculitel in cautarea copilului disparut acum sase zile de langa mama lui. S-au calcat din nou aceleasi drumuri din jurul Manastirii Cocosu. Intr-un singur loc au uitat insa sa caute: in manastire. Ieri, mai toti satenii din Niculitel si rudele aratau cu degetul inspre calugari. Politia merge acum pe aceasta pista.
ALEX NEDEA
|
DONATIE. Pentru elicopterul adus de familia baietelului de la Tuzla a fost adusa o cisterna cu kerosen. Sa fie combustibil pentru cautari
|
Din autobuz coboara o ceata de sateni. Unii cu fetele nedumerite, altii curiosi, multi zambareti. I-a "saltat" primarul de prin ograzi sa vina sa caute pe-ndelete aceleasi drumuri pe care, de cinci zile, le bate o adevarata armata de oameni venita sa ajute familia baietelului disparut. Presedintele Asociatiei Salvatorilor Voluntari pentru Situatii de Urgenta, un barbat pe care toata lumea il striga dupa indicativul radio "K2", mobilizeaza plutonul de tarani si da dispozitii. Omul a venit personal din Bucu-resti cu o echipa de salvamontisti in Dacia papuc a firmei. Pe capota masinii tipa sirena. "Copilul are tendinte ascensionale", tipa "K2" in portavoce, iar taranii se scarpina in cap si se uita nedumeriti unul la celalalt. Se cer explicatii. "Cum adica tendite ascensionale?". Presedintele care a preluat postura de sef al cautarii spune ca micutii au instinctul de a urca si nu de a cobori atunci cand sunt nevoiti sa gaseasca singuri un drum de intoarcere. Asa ca satenii sunt instruiti sa caute cu mare atentie pe marginea rapelor. La un semn, satra de voluntari, cei mai multi dintre ei copii, pleaca in padure. Vor merge rasfirati, la o distanta nu mai mica de o suta de metri unul de celalalt, sa se acopere o suprafata cat mai mare.
SARBATOAREA VINULUI. Primarul din Niculitel a trebuit sa fie chemat de presa pentru a da o mana de ajutor. A adus oameni la cautare abia joi, mai devreme nu a putut, zice omul in satul caruia mai troneaza si acum placutele cu numarul sectiilor de votare. De duminica a fost plecat din sat "la o instructie", iar "vicele" e ocupat cu... Sarbatoarea Vinului. In timp ce alesul satului ne imparte de-ale gurii, in padure continua cautarile. Un avion adus de rude de la AEROSERV Tulcea a survolat toata dimineata zona si la un moment dat a vazut langa o cabana din inima padurii un om care "facea semne". Cei din elicopterul politiei sunt anuntati si pornesc intr-acolo. Asteptam o ora sa aflam o veste de la cei in uniforma, dar nimic. Asa ca parintii baiatului fac rost de un elicopter de pe Litoral, de la Tuzla, si il trimit si ei spre cabana respectiva. Emotiile cresc, asteptam cu totii o veste de acolo. Aparatul de zbor se intoarce. A survolat de cateva ori, nu au vazut nimic si nu a aterizat, ca nu se putea. Inca o alarma falsa. Dupa elicopter vine si o cisterna plina cu kerosen de la PETROMAR Constanta, sa fie din belsug combustibil pentru aparatul de zbor. Kerosenul nu va fi platit de nimeni, e "cadou", zice pilotul de la Tuzla.
La ora sase se intrerup cautarile. A fost o noua zi care i-a obosit si pe cainii care schioapata. Se aduna la baza si echipa de la firma de paza si protectie, si plutonul de sateni, si cei patru caini de la Centrul de Educare Canina de la Craiova.
|
EFORTURI. Dupa atatea zeci de ore de cautari prin padure, cainii au inceput sa schioapete...
|
La ora opt, "K2", presedintele, anunta sedinta tehnica. Vreo 20 de insi se aduna in sala de mese a manastirii, unde un calugar gras si tacut imparte farfurii. "Este inutil. Maine (vineri - n.r.), vom cauta cabanele abandonate in padure si rapele. Daca nu gasim nimic, inseamna ca baiatul nu mai este in padure si plecam acasa", zice directorul firmei de paza, in timp ce tatal copilului disparut priveste in gol. Primarul promite sa aduca padurarii din zona sa ne arate "casutele din padure". In camera transformata pentru o ora in sala de sedinte, sfintii de pe pereti se uita la noi.
Dimineata reincepem cautarile. Cainii de la Craiova care trebuia sa ne ajute azi au disparut cu tot cu stapani. Se zvoneste ca cei de la Centrul de Educare Canina ar fi fost chemati de seful care i-ar fi vazut la televizor si le-ar fi zis: "Ce-i ba, sunteti vedete, haideti inapoi la munca!". Padurarul, fratele primarului, ne spune de doua cabane parasite la cativa kilometri in padure. Pornim intr-acolo cu o masina cat un tanc si cu un caine cat un vitel. La prima baraca, folosita odata pentru sedintele padurarilor, nu gasim decat un ziar din august si o fantana adanca unde lumina lanternei abia atingea fundul. La ora doisprezece ne intoarcem. Pista cu rapele si cu cabanele cade. Elicopterul de la Tuzla nici nu se mai ridica de la sol din lipsa de indicii.
VIATA MERGE INAINTE. Un autocar parcheaza in fata intrarii in manastire. Din el ies vreo 30 de copii de 7 ani, insotiti de cateva femei. "Am auzit de tragedia cu baiatul disparut. Nu-mi este frica sa vin cu elevii aici, ca am adus bunici si parinti cu mine sa ii supravegheze", ne spune invatatoarea de la o scoala generala din Tulcea. Iar copii ies zambind de pe poarta de lemn a manastirii.
"CE SA FACEM CU UN COPIL DE 4 ANI?"
|
EXCURSII. La manastirea de langa care a disparut Vladut au venit ieri 30 de copii. In excursie cu clasa
|
In satul Niculitel, satenilor nu le oboseste gura vorbind despre necazul care s-a abatut asupra parintilor lui Vlad. Doi batrani cu ochi albastri stau la taclale in fata unui magazin. "Nu ai, domâle, unde sa mai cauti! Unde sa mai cauti?". Un ins cu basca vine si se jura ca nu are unde sa fie copilul decat in manastire. Chiar si unele rude ale baietelului banuiesc pe cei din
Casa Domnului. "Sa ma ierte Dumnezeu, dar baiatul e aici", spune bunicul lui Vlad cu ochii in lacrimi. "De ce nu ne lasa sa intram cu cainii sa-l cautam?", se intreaba revoltata bunica. Un calugar iesit sa pasca vacile se intreaba: "Ce sa facem cu un copil de 4 ani in manastire?". Spune ca sunt toti vechi in lacasul de cult si se cunosc intre ei. Nu e nimeni care sa fi plecat de duminica din Manastirea Cocosul, sa zici ca l-a luat cu el. Inspectorul de la Politia din Tulcea, Lucian Tugui, ne-a declarat ca au cautat de doua ori in chiliile calugarilor, dar nu au gasit nimic. Acum verifica un zvon cum ca in urma cu ceva ani a fost rapita o fetita de un calugar. Tugui, care tocmai venise cu parintii copilului dintr-o cautare prin cateva rape, spune ca la cautarile de acum participa peste o suta de jandarmi si politisti de frontiera. Au adus si un elicopter cu viziune noapte, dar asta marti, dupa trei zile de la disparitie, pentru ca "sunt niste principii care trebuie respectate".