Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
București, seara de 9 noiembrie 2020, cu un ceas înainte de închidere. În limbaj polițienesc: „Cota X” minus 60 de momente. Capitala pare că așteaptă o sărbătoare morbidă. Blocurile sunt luminate în domino, semn că oamenii sunt în case. E ca de Revelion, înainte de ’89. Puținii rămași afară se grăbesc să nu-i prindă numărătoarea inversă. Pe străzi e înghesuială de filtre de poliție pregătite pentru „Cota X”.
Centrul Istoric este la al doilea val lockdown. Cârciumile au închis cu mult înainte de ora „inaugurării” noilor restricții de circulație. E frig, nu-i țipenie. Nu există nici măcar parcagiii din strada Doamnei. În spatele Băncii Naționale, un portar în uniformă tremură și se uită înciudat spre Sfântul Petru, pictat în dreapta ușii Bisericii Șelari. „Nici ăsta n-ar ieși din casă”, mârâie omul. Pe străzile pavate se aude un târșit. „Șapte pisici, dom’le. Șapte!”, zice boschetarul apărut din noapte. E melancolic după mâțele abandonate în gangul ce-i fusese adăpost. Acum pleacă spre Pallady, centrul social pentru persoanele fără adăpost. În fundal se aude o melodie grecească. E de la un restaurant cu specific, de pe strada veche Șelari. „E de dragoste”, zice unul care lucrează după o masă care blochează intrarea – „merge așa, că noi am intrat în regim de teicăuei”. Melodia l-a toropit pe unul care a uitat de el într-un igloo-terasă. Doarme, curs, pe un scaun. Mai jos, înspre cheiul Dâmboviței sunt cârciumile unde animatoarele dansau goale, în vitrină. Acum au mai rămas doi șobolani care se ceartă pe un gunoi. În pustiul Centrului Istoric se sfădesc și două „prințese”. Nu le-a căzul la ban un singuratic ce tropăia mărunt și repede către metrou.
Profilaxie: „Nu înghit. Scuip!”
La 23 fără cinci minute centrul se umple de uniforme. Primii sunt jandarmii care orbesc clădirile goale cu rampa albastră. Cârâitul stației sperie un câine, dar nu-l deranjează pe homlesul care sforăie sub o plapuma, în intrarea unui club. Doi întârziați sunt luați la acte mărunte. Se aleg cu avertisment. Nu și omul străzii. „Știți, toată lumea e cu ochii pe noi. Vă rugăm să vă puneți mai repede în mișcare”, zice jandarmul constatator. A doua echipă de uniforme albastre e un pic mai rea. Oamenii legii cer de toate: legitimația de serviciu, împuternicirea, declarația pe propria răspundere, buletinul de identitate. Sunt câte trei jandarmi la o „pradă”. Vizavi de Cocor, o curvă cică așteaptă o mașină. Nu a produs nimic de când a intrat în serviciu: „300 ora, la hotel. Hotelul e la 50 de lei camera. E la Pieptănari”. În preț intră și „acoperirea”: fata și-a făcut declarație pe proprie răspundere că însoțește o persoană la spital. Bolnavul este clientul. Zice că nu-i pasă de COVID, nu are cum să se îmbolnăvească: „Eu nu înghit. Scuip”. Până acum, deși e trecut cu jumate de ceas de ora interdicțiilor, nu a întrebat-o nimeni de viață sau de meserie.
Citește pe Antena3.ro
La Universitate, marketing de pandemie
La Unirii, la fix, nu pocnesc artificiile. Doar sticlesc girofarurile mașinilor de poliție din filtrul aflat în fața magazinului. Pe trotuare nu sunt decât cutii colorate care se mișcă: curierii de catering trimiși după mâncare. În trafic, cei câțiva șoferi au patentat o tactică de eludat filtrul. Unii au lipit de parbriz declarația pe propria răspundere. Mare, de A4. Alții, se îngrămădesc în spatele primului oprit la semafor, acolo unde așteaptă echipajele de poliție. Chiar dacă mai sunt două benzi libere, în spatele „ghinionistului” se face coadă. Știu că cel oprit primul la semafor va fi și primul oprit la filtru. La Universitate, în colțul Colței, se agață luminițe de Crăciun. Două echipaje de la Interne stau frumos „la poză”. Câțiva cameramani trag cadre de jurnal.
Un strigăt din Gară: „Nu există COVID”
Gara de Nord e goală, monitorizată din ușa principală de o grămadă de echipaje de ordine. Aurolacii s-au strâns ciorchine în căldura intrării de la metrou, un moș picotește călare pe o traistă, iar femeia care supraveghează WC-ul public este revoltată: „Nu există COVID. Este o farsă a puterilor occidentale”. La miez de noapte nu mai pleacă niciun tren. Până dimineață mai vine doar interregio de Budapesta. Polițiștii sunt pregătiți.
Casa Poporului e liberă de jandarmi. Nu vezi nici roată de dubă. Berzei și Splaiul par ca niște autostrăzi late. Doar sus, la Coșbuc, au rămas florarii. Sunt în program non-stop – au coroane funerare și declarații pe propria răspundere. Culmea, „de când cu COVIDU’ au scăzut vânzările la florile de îngropăciune. Iar cu restricțiile astea o să fie mai rău”.
În muncitorescul Rahova e beznă. Doar în ghetou, la un geam, unul și-a atârnat ghirlande electrice de sărbătoare. În ton cu restricțiile: lumina e tot albastră.
Pe Veseliei nu zboară nici musca. În noaptea târzie, numai la Tineretului mai funcționează un filtru: polițistul cere, amabil, documentele, jandarmii notează, conștiincioși și retrași, numerele de înmatriculare. Așa e, cică, procedura, raportările vor fi exacte. Iar Bucureștiul rămâne învăluit în gri-șobolan.
Noaptea, Bucureștiul este un oraș gri, pătat doar de tricolorul semafoarelor, albul reclamelor de stradă și de albastrul girofarurilor de Poliției. A doua închidere a Capitalei a reușit: burnița și frigul au golit străzile.
