Mediul de securitate

Recent, Asociaţia Română de Drept Internaţional a lansat la Fundaţia Europeană Titulescu lucrarea “Organizaţiile internaţionale şi mediul de securitate”, apărută la editura sibiană “Techno media”

Era de aşteptat ca summit-ul NATO de la Bu-cu­reşti să marcheze valori­ficarea unei şanse de excepţie, atât pentru diplomaţia românească, cât şi pentru mediile ştiinţifice din domeniu.

Până acum nu am beneficiat decât de  barmabureala lui “sunt 2-4 aprilie zile ne-lucrătoare?” şi, mai nou, de nişte clipuri cu “locaţiile” în care vor sta Mai-Marii Planetei în  popasul prin Cetatea lui Bucur. 

Dar... recent, Asociaţia Română de Drept Internaţional a lansat la Fundaţia Europeană Titulescu lucrarea “Organizaţiile internaţionale şi mediul de securitate”, apărută la editura sibiană “Techno media”. Autorii cărţii sunt Paul Dănuţ Duţă, Mihail Teodor Purcărea şi Ovidiu Cordoneanu. Semnificativă alegere pentru locul lansării, sub egida crezului lui Nicolae Titulescu: “Pacea nu este decât un cuvânt zadarnic, dacă nu este clădită pe unica temelie ce poate susţine o pace durabilă şi al cărei nume este: securitate”.

Coordonate. După cum demonstrează autorii cărţii, mediul de securitate în lumea de azi este caracterizat de o sumă de tendinţe. Acestea sunt: accentuarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu persistenţa unor acţiuni având ca finalitate fragmentarea statală; convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi predictibile, însoţită de accentuarea ten­dinţelor anarhice în unele regi­uni; revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor inter­naţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii  intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.

Principalul fenomen care influenţează mediul de securitate este globalizarea atât prin oportunităţile, cât şi prin riscurile şi ameninţările sale. Coexistă însă cu globalismul regionalismul şi multilateralismul, îm­păr­ţindu-şi succesele şi insuccesele Lumii de azi. În această perspectivă, securitatea umană reprezintă “o para­digmă referitoare la vulnerabilităţile globale ale omenirii, al cărei principiu central este desemnarea individului ca principal subiect al eforturilor de securitate”. În aces sens, Raportul din 1994 asupra “Dezvoltării Umane”, parte a Programului de Dezvoltare al Naţiunilor Unite, are ca argument esenţial faptul că “asi­gurarea eliberării de teamă” a tuturor persoanelor este calea cea mai bună pentru acţiunea împotriva insecurităţii globale. Acestor deziderate esenţiale li se subordonează sistemul orga­nizaţiilor de securitate, pe care autorii îl examinează cu discernământ. Este vorba despre: NATO, UE, instituţiile şi agenţiile organizaţiilor internaţionale de securitate, printre care enumerăm: sistemul Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate, Departamentul de Menţinere a Păcii, instituţiile OSCE, insti­tuţiile şi agenţiile UE, Forţa de Răspuns a NATO.

AVERTISMENTE. Dacă ar fi să reţin un avertisment  major, permanent al cărţii, aş opta pentru acesată formulare: “În aceasă lume complexă, dinamică şi conflictuală, confruntarea principală se poartă între valori fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele transfronta­liere împotriva altor state democratice şi a forţelor politice raţionale, angajate în procesul democratizării”. Înseamnă că Europa rămâne sub semnul proliferării ameninţărilor? Răspunsul este de un optimism tempe­rat: “Europa a fost aria de desfăşurare a nenumărate conflicte armate, iar ambele războaie mondiale au început pe continentul nostru. Acum, Europa poate deveni un model funcţional al unei stabilităţi şi securităţi extinse şi durabile, bazată pe cooperare şi prosperitate.”

“Europa, model funcţional al stabilităţii şi securităţii extinse, durabile” – iată o idee în spriji­nul căreia la Summit-ul NATO abordările româneşti ar putea fi aduse în atenţie.

La nivel global, lumea continuă să rămână puternic conflictuală. Conflictele îşi au originea atât în domeniul accesului la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe, cât şi în cel al dife­renţelor identitare de natură  etnică, religioasă, culturală şi ideologică.”