Mormântul lui Zavaidoc, de la cimitirul Mănăstirii Cernica, în uitare

de Luminita Ciobanu | 14 Apr 2014 • 18:00

Se numea Marin Teodorescu- în acte- dar renumele de Zavaidoc s-a dus în toată ţara şi dincolo de graniţele ei. S-a născut la Piteşti, la 8 martie, în urmă cu 118 ani, într-o familie de lăutari şI s-a stins din viaţă la Bucureşti, la 13 ianuarie 1945.

La cimitirul Mănăstirii Cernica, acolo unde Marin Teodorescu Zavaidoc îşi doarme somnul de veci în acelaşi mormânt cu fiul său- Zavaidoc- şi soţia Constanţa -Tanţi-, doar cei care i-au ascultat glasul fără egal şI îi recunosc locul de îngropăciune îi mai aprind câte o lumânare. Fiica sa, Constanţa (Puşa), - fostă solistă a Operei Naţionale- cea care poposea, din când în când, la căpătâiul părinţilor săi, a trecut, acum doi ani, în lumea drepţilor, la 72 de ani, fiind înmormântată la Cimitirul Străuleşti II.

Mormântul lui Zavaidoc a fost profanat, cu mulţi ani în urmă, de un iresponsabil care a distrus parţial crucea rapsodului. Crucea, pe care erau inscripţionate câteva rânduri despre Zavaidoc şi despre familia sa, a fost pe jumătate spartă. Astăzi se mai distinge vag o frază din care putem deduce că în acel loc “îşi găsesc mormântul Teodor Zavaidoc (1896-1945), copilul nostru, Zavaidoc (1942-1950) şi soţia, Tanţi ((1911-1985)”.

Se zvonea că într-un acces de furie fostul soţ al Puşei ar fi distrus fotografiile familiei Teodorescu – Zavaidoc din Cimitirul Cernica, singurele imagini care îl înfăţişau pe micuţul Zavaidoc, fiul cântăreţului. Din medalionul din ceramică au dispărut chipurile celor trei care şi-au găsit locul de veci în acelaşi mormânt.
Să nu-l uităm pe Zavaidoc, rapsodul a cărui voce ne dezvăluie astăzi faţete ale Bucureştiului interbelic!...

Povestea lui Marin Teodorescu Zavaidoc este fascinantă, însă tristă... A prins drag de lăutărie de mic, purtat sub şubă de tatăl său, vestitul viorist şi ţambalist Tănase din Piteşti. Dar nici scripca nici ţambalul nu l-au atras. Se furişa după uşă, cu chitara, unde zicea cu vocea, de mama focului, tot felul de cântece auzite pe la nunţi, trăgâd un chiot strident la finalul fiecărei strofe.

Marinică a rămas fără tată la vreo 14-15 ani când s-a văzut nevoit să asigure pâinea celor două surori mai mici, alături de Vasile, fratele mai mare. Anii au trecut şi a fost luat în armată. Din livretul militar reiese că Marin Teodorescu avea o înălţime de 1,56 m şi 80 kg şi, ca semnalmente, o cicatrice la buză, părul negru şi ochii căprui. Doi ani mai târziu, în 1918, acesta s-a înregimentat voluntar în primul război mondial pentru a-i fi aproape fratelui Vasile. A fost înrolat la Piteşti, la Regimentul 44 - Infanterie. L-a avut comandant pe Traian Moşoiu care iubea cântecele bătrâneşti şI îi plăcea să asculte muzică atunci când se aşeza la masă. Într-una din zile i-a cântat cu foc şi Marinică. Pe loc i-a intrat la suflet, pentru că interpreta cu patos şi la orice oră melodii nemaiauzite. Generalul Traian Moşoiu a fost cel care i-a spus pe loc Zavaidoc, nume ce provine de la străvechiul “zavaidoacă” (năbădăioasă). I s-a încredinţat apoi misiunea de a domoli durerea răniţilor pe linia frontului din Moldova, în echipa condusă de George Enescu din care făceau parte taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora şi Maria Ventura.

După încheierea primului război mondial a luat fiinţă taraful fraţilor Zavaidoc cu Vasile la vioară, Zoia- la acordeon iar Marinică zicea din gură cu mare talent. În perioada interbelică, muzica lui Zavaidoc era la mare căutare. Vocea lui puternică răsuna în saloanele pline ale restaurantelor vestite ale vremii. Era cerut în toate colţurile ţării. A avut turnee la Iaşi, la Arad dar şi la Timişoara şi a stârnit ropote de aplauze chiar şi la Paris, în 1937, la Expoziţia Universală, când a însoţit delegaţia României. Ar fi putut să devină tenor, fiind remarcat de marii tenori ai vremii, însă mrejele operei nu l-au atras. În plus, casele de discuri îl căutau să-i imprime cântecele. În 1925, semnează deja primul contract cu renumita Casă de discuri Columbia care îi scoate disc după disc. Zicea fără microfon de zbârnâiau geamurile, ţintuind clienţii localurilor pe scaune o noapte întreagă.

Admiratoarele îl urmăreau peste tot. Dar inima lui a fost cucerită de Constanţa (Tanţi) Pavel, din Focşani. Împreună au avut trei copii: Constanţa (Puşa) – care avea să moştenească talentul tatălui– Zavaidoc (botezat astfel după renumele tatălui, ucis la câţiva anişori de un banal vaccin, făcut în grabă de o asistentă) şI Niculina (care a murit la doar trei săptămâni, în aceeaşi zi cu tatăl său, fiind înmormântată la Turnu Măgurele).

În 1944, năpasta a pus stăpânire pe familia lui Marin Teodorescu Zavaidoc. Banca la care avea depusă întreaga agoniseală a dat faliment, casa i-a fost bombardată, iar sora, Zoe, ucisă. Îndurerat, pleacă din Bucureşti, poposind prin mai multe oraşe ale ţării, muncind din greu să asigure pâinea familiei sale şI a celor cinci nepoţi orfani. Grav bolnav, în decembrie 1944, a fost internat la Spitalul Filantropia. Aici şi-a trăit ultimele clipe de viaţă, orb, în chinuri cumplite. Şi-a dat duhul la 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi în care s-a prăpădit şi mezina familiei, Niculina, în vârstă de doar două luni. A fost înmormântat la cimitirul Izvorul Nou, apoi reînhumat la cimitirul Mănăstirii Cernica.