x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Poveste - Fugar din Romania, cersetor-vedeta la Paris

Poveste - Fugar din Romania, cersetor-vedeta la Paris

de Irina Cristea    |    Andrei Ando    |    22 Aug 2006   •   00:00
Poveste - Fugar din Romania, cersetor-vedeta la Paris

Un cersetor roman din Paris a ajuns subiect de senzatie in paginile prestigioasei publicatii International Herald Tribune. Intr-un articol amplu ilustrat, pe site-ul ziarului, cu 26 de fotografii, fostul patron de firma ale carui bunuri incap acum intr-un carucior de piata isi spune povestea. Numai ca nu totul se potriveste cu varianta "de acasa".

Are 49 de ani, dar arata de 60. Barbos, coliliu, imbracat saracacios, barbatul care cerseste asistat de un iepuras alb pe treptele metroului parizian le-a atras atentia jurnalistilor de la publicatia International Herald Tribune. "Viata mea e un roman", le-a spus romanul, si i-a si convins, pentru ca povestea sa a aparut pe larg in paginile ziarului, insotita de numeroase fotografii.

ADAPTAT. La 49 de ani, romanul a invatat sa se descurce cu bani putini

Cersetorul se numeste Ioan Bojani. Spune ca in vremurile bune a fost patronul unei mici fabrici de cherestea. A avut 70 de angajati in subordine, masini, un apartament cu trei camere in care locuia cu sotia si cele doua fiice. Acum are o rulota fara curent electric si apa, un carucior de cumparaturi, pe iepurasul Julieta si un castig zilnic de 10-15 euro obtinut din mila trecatorilor.

VIATA IN RULOTA. Isi incepe ziua de lucru la ora 9:00, dimineata, in statia de metrou Opera Bastilia. Are in fata o cutie de plastic pentru maruntis, isi ridica politicos palaria si zambeste cand primeste ceva. Are in jur cateva ziare romanesti vechi si mancare pentru iepurasul, de care e nedespartit si care-i e foarte util pentru a capta mai usor atentia trecatorilor. In zilele bune reuseste sa "faca" si 19 euro.

Cand nu cerseste, Bojani isi duce traiul intr-o zona impadurita din preajma Parisului, unde se afla rulota abandonata in care s-a aciuat. Sursa lui de apa este un izvor, iar mancarea si-o pregateste in aer liber, la foc. Asa arata viata sa din ianuarie 2006, cand a ajuns la Paris. Cu toate acestea, barbatul nu se plange. "Am pierdut totul. Nimic nu mai e greu acum", le-a spus jurnalistilor de la IHT.

PARTENER. Iepurele Julieta ii tine companie si il ajuta sa atraga atentia trecatorilor

VARIANTA LUI. Povestea lui Ioan Bojani a inceput la Salaj, unde ai lui duceau un trai modest. Avutia familiei insemna o caruta cu cai, animalele de pe langa casa si legumele cultivate in gradina. La 14 ani a plecat la Brasov si a ajuns, mai tarziu, la Arad, unde a lucrat inclusiv la Distrigaz si a facut si facultatea. In 2001 avea deja propria firma de cherestea. Dar tot atunci au inceput necazurile: cea mai mica dintre cele trei fiice ale sale a avut un accident la spate si a ramas paralizata, fata cea mare a murit intoxicata cateva luni mai tarziu, iar apoi au aparut problemele cu politia economica. "Am mai muncit pentru o vreme, dar m-am oprit. Am cheltuit toti banii prin spitale, mi-am vandut cele doua masini si casa sa supravietuiesc", povesteste barbatul. Despre problemele cu legea, el spune ca au fost cauzate de o confuzie facuta de autoritati intre scrisul lui si al altei persoane. Totul l-ar fi costat 18 luni de inchisoare si l-ar fi determinat sa plece din tara. Chiar Adrian Nastase, pe atunci premier, ar fi intervenit in favoarea lui. Acum cazul sau e pe rol la Curtea Europeana de la Strasbourg. Numai ca impresionanta poveste spusa ziaristilor nu se potriveste, in punctele esentiale, cu situatia "de pe teren", asa cum au descris-o cei care l-au cunoscut in Romania.

Urmarit pentru optzeci de milioane de lei

Ioan Bojani este bine cunoscut de politia comunei Vladimirescu. Seful de post, subcomisarul Petran, nu are nevoie de introducere in tema si turuie cazul lui Bojani din memorie. A fost patronul unei firme de cherestea si, condamnat la inchisoare, s-a sustras executarii pedepsei. A fugit din tara inainte de a fi fost incarcerat pentru un an si jumatate, conform sentintei. Anul acesta, in luna ianuarie, a sunat la politia din Vladimirescu si i-a spus sefului de post sa nu il caute degeaba, fiindca el este in strainatate, in Spania, si se va muta in Franta. L-am intrebat pe seful de post daca Bojani si-a ispasit o parte din pedeapsa, asa cum afirma. "Nu, domnule, nu si-a ispasit nimic, ca nu ar fi avut cum sa fuga, daca era in inchisoare."

DRAME. Barbatul nu a fost niciodata socotit un om de afaceri prosper, desi a incercat sa lase aceasta impresie. Lumea, mai degraba, il compatimea, pentru necazul cu fetele sale. In aprilie 2002, barbatul a fost cercetat de politie, pentru ca i-a impus unui coleg sa inregistreze documente contabile falsificate la firma sa, SC Samaria SRL, si a trimis avize de expeditie false. Un control de la Finante a retinut in sarcina sa un prejudiciu de 81.886.574 lei. Cazul a ajuns la Judecatoria Arad, unde, prin sentinta penala 727/5 aprilie 2004, este condamnat la inchisoare cu executare pentru fals material in inscrisuri oficiale si evaziune fiscala in forma continuata. Sentinta devine executorie dupa ce Bojani pierde si apelul, la Timisoara. Inainte de implinirea celor 30 de zile in care ar fi trebuit sa se prezinte la Penitenciar, Bojani a fugit din tara si a fost dat in urmarire generala.

MINCIUNI. Bojani, nascut la 23 martie 1958 in Moiad (judetul Salaj), locuia in comuna Vladimirescu (judetul Arad), pe Strada Progresului, la casa. Apoi a inceput sa ii mearga mai greu si s-a mutat la bloc, dar fara forme legale. Am verificat afirmatia potrivit careia ar fi avut 70 de oameni in subordine, la Distrigaz. Cei din Vladimirescu au inceput sa rada, iar directorul Distrigaz Arad, Ovidiu Nila, ne-a declarat ca abia acum, dupa ce s-au mai facut cateva angajari in zona Vladimirescu, numarul personalului a ajuns de la... cinci, la sapte! Asa ca povestea lui Bojani nu se confirma... Cum, de altfel, nu se confirma nici varianta interventiei lui Adrian Nastase in dosarul sau penal. Fostul prefect Dan Ungureanu, seful politiei, - Ioan Dascalu, seful Biroului Economic al Politiei, - Nicu Batran, adjunctul acestuia, - comisarul Bortes, primarul comunei Vladimirescu, - Ioan Crisan, spun ca nu au avut niciodata vreun semnal de la Adrian Nastase, pentru Ioan Bojani. "Nu am auzit de acest domn si cred ca daca premierul ar fi vrut sa se informeze despre el, ma intreba pe mine, care eram prefect. Nici colegii mei, nici cei din politie nu mi-au relatat despre Ioan Bojani" - zice fostul prefect Ungureanu. (Andrei Ando, Arad)

VICTIMA?
"Cand mi-a murit a doua fata, nici nu m-am intors in Romania pentru inmormantare. Nu pot sa iert satul roman pentru ce mi-a facut. Daca m-as intoarce in tara, as fi arestat" - Ioan Bojani

FUGAR?
"Bojani este dat in urmarire generala si trebuie sa faca inchisoare. Nu are cum scapa. I-am spus asta, dar el mi-a raspuns ca se va intoarce in Romania abia dupa ce va fi declarat nevinovat la Strasbourg. Nu si-a ispasit nimic aici" - seful de post al Politiei din comuna Vladimirescu

BATUTA MAR
Paralizia Nicoletei, fiica in varsta de 13 ani a lui Ioan Bojani, a fost cauzata de o bataie crunta primite de la sora ei, Bianca. Oamenii spun ca Nicoleta i-ar fi povestit mamei sale despre idila pe care sora ei o avea cu un baiat din comuna. Furioasa, Bianca a batut-o crunt, sub pretextul ca nu a vrut sa spele vasele. Fiindca mama fetelor nu a reusit sa le desparta, a iesit in curte dupa o bata, sa le altoiasca pe amandoua. Cand s-a intors, mezina zacea pe jos, cu coloana rupta.
×
Subiecte în articol: reportaj ioan bojani