Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vacanțele și concediile stau să izbucnească-n vară - bugetele au fost deja rumegate, economiile sunt pregătite să treacă din „creion” în slujba plăcerilor estivale - și din fuga unei ore trăite la Vama Veche am înțeles că raiul acesta boem alcătuit din fibre veșnic tinere și neliniștite e pregătit să-și deschidă larg libertățile și fericirile de-o clipă. Până la urmă, asta caută omul - copil, adolescent ori adult, nu? Fuga de constrângeri, cutume, dogme și alinieri la program. Sunt voci care susțin că Vama și-ar fi pierdut farmecul (intelectual) de altădată (la vremuri noi, indivizi noi), dar din ceasul meu desfăcut în minute sărate marea mi-a surâs așa cum surâde de la facerea ei, poate chiar un pic mai provocator. E încă rece și limpede, iar algele despletite din larg la picioarele noastre o fac să semene cu o codană năzuroasă în pragul pubertății. Sunt zile de început de vară și pe prima uliță asfaltată, la stânga, imediat cum depășești indicatorul cu numele satului venind dinspre 2 Mai, te pomenești față-n față cu undele scânteietoare. Pe marginile lor luminoase, cârduri de autoturisme încalecă trotuarele turtind sub roțile îmbibate de amintirea orașului granulele fine de nisip. Din această linie cenușie perpendiculară pe mare am iscodit semnele celei dintâi duminici de vară din Vama Veche.
„Fata-egretă” și „Femeia-făină”
„Vreau șuberek cu brânză, uite acum le-au făcut, sunt calde!” Cuvintele, întoarse spre cer dinspre două picioare lungi, albe, vârâte într-un pantalon cu bretele scurt, ce nu reușește să acopere curba fundului, și terminate cu un cap de zeiță greacă, își rătăcesc destinatarul și poposesc, în frânturi purtate de briză, în urechea mea dreaptă. Cum oscilam între coada la „fresh-uri” și golul din fața gheretei în care două doamne albite de timp și de făină tăvăleau cu iscusință plăcintele tătărești (cu carne sau brânză sărată) în ulei încins, egreta cu înfățișare de Afrodită m-a ajutat să iau decizia. Șuberekul e cald - am cântărit în gând - și m-am așezat în spatele ei. „Două vreau, ba nu, trei, toate cu brânză!”, s-a entuziasmat țopăind „Egreta”. „Femeia-făină” a privit-o aproape cu ciudă. Din dugheana ei pipernicită nu prindea chipul Afroditei, avea vedere doar la sânii cambrați și la buricul ei înnodat de, să zicem, treizeci de ani. „24 de lei!”, a croncănit „Femeia-făină”. „Egreta”, dezmeticită de glasul spart, s-a aplecat să plătească șuberekurile, apoi a înșfăcat „restul” (o hârtie jerpelită de un leu) și plăcintele. Cu nările fremătânde, păsăroiul cu tibii lungi s-a înălțat spre plajă, de unde reverențe aeriene aduceau zvon de pace și voie bună.
„Bețiile țin mai mult decât durerile de cap”
Rămas să-mi închei, la rândul meu, socotelile cu „Femeia-făină”, am fost încolțit imediat: „Nu mai știi, domne’, un’ să te uiți de rușine ... Rușinea lor! Să vii așa, în pielea goală, pe stradă. Și se mai miră apoi că trag toți hăndrălăii de ele!” Nu îndrăznesc s-o contrazic, fac doar doi pași în lateral pentru a-mi savura șuberekul. De aici, mai văd doar nasul mare, coroiat și gura rea aplecate peste coca elastică. Ultimele vorbe scuturate afară, în fața chioșcului, nu par să fie adresate cuiva anume: „Avem și porumb fiert, și gogoși cu gem ori ciocolată, 10 lei, 8 lei, 6 lei ...” Următoarea oprire, pentru hidratare și energie nouă, e la „Dănuța”, la fresh-uri. Aici e coadă, dar abilitatea celor doi mâini acoperite de cauciuc fin și storcătorul eficient mă conving să am răbdare: „Cu portocale, ananas și măr, cu rodie, grefe și morcov sau cu lămâi verzi și țelină? Orice combinație e 12 lei”, anunță pe un ton cald Dănuța. Face bani, nu glumă - gândesc pripit măsurând din ochi rândul clienților amatori de fresh-uri. Mahmureala după o sâmbătă îmbătătoare face să prospere afacerea „Femeii-storcător”. „Da’ de unde! E doar un foc de paie, acum, la început de sezon. Nu prea se omoară românii după suc de fructe. Toți topesc băutura și țigările. Oricum, bețiile țin mai mult decât durerile de cap”, mă ghicește pe loc Dănuța, în timp ce-mi întinde POS-ul unde dau cu cardul.
Războiul presimțit
Tura de reconectare cu Vama mă poartă după clătite - zeci de feluri cu prețuri variind între 8 și 12 de lei -, apoi în jos, pe lângă supermarketul lui „Bibi”, spre marea cea mare. Nelipsiții cerșetori cu măști crăpate de soliști, doi la număr în această oră bizară, soioși, dezarticulați și ciufuliți, beți-morți, cu peturi babane de „Ciucaș” atârnânde de degetele cleioase se agață de trecătorii indulgenți, stârnindu-le repulsia și mila. Razant cu ilustrata aceasta mizeră, cocoțați pe scaune înalte de bar, câțiva corporatiști ascunși în dosul lentilelor de protecție solară își vântură ciorba de burtă (20 de lei, cu tot cu ardei iute) și iluziile amoroase înfiripate (și risipite) noaptea trecută ... Înainte, tot înainte, pe plajă. Doar aici, în preajma mării, a nisipului și a soarelui, Vama e cu adevărat vie, deci seducătoare. Nu sunt corturi, studenții României n-au declanșat încă atacul. Încremenit în jocul luminilor de iunie, țărmul e acoperit pe jumătate cu umbrele și șezlonguri. Prețurile piperate îi țin însă departe pe amatorii de dulce leneveală. Preferă spațiile neamenajate, libere de noile exigențe ale economiei de piață, unde palete subțiri de badminton mânuite de fete-zâmbet ratează grațios întâlnirea cu „fluturașul”. Privind macii fragili de sub faleză și, mai ales, trăgând adânc în piept aerul imponderabil al Vămii, pare greu de crezut că undeva, nu departe de hârjoana dintre mare și cer, bubuie tunuri grele și mor oameni cu prunci în brațe. Amenințarea războiului în Vamă e surdă și totuși atât de ușor de presimțit.
Buletinul care i-ar fi venit de hac fugarei Elena Udrea
Ora petrecută pe străduțele și plaja din Vama Veche a fost completată de treizeci de minute spumoase consumate la marginea acestui sat de poveste, la granița cu Bulgaria. Gândul unei incursiuni la Balcic, născut din minunile grădinilor cu flori ale castelului atât de drag Reginei Maria, ne-a adus la frontieră, la altă coadă, nu una de speriat însă. Aici, dialogul aprins între un polițist român și conducătorul unui autoturism care intenționa să treacă și el granița, tot cu destinația Balcic, pentru a-i dărui mamei sale de aproape optzeci de ani, alături de care călătorea, bucuria teraselor înflorite, a electrizat atmosfera ternă a frontierei. „N-o pot lăsa să treacă pe doamna în vârstă, nu-i este permis. Pe dumneavoastră nu vă pot împiedica să ieșiți din România, dar dânsa trebuie lăsată aici”, au fost frazele care au deschis balul. După împrăștierea surprizei, când toți martorii aflați în preajmă au realizat, holbându-se prin geamurile mașinilor, că băbuța nu părea capabilă de vreun act terorist, a prins cheag mirarea însoțitorului ei: „De ce, din ce cauză?” În timp ce-i întindea documentele, ofițerul i-a replicat sec: „Buletinul nu-i permite să călătorească în afara țării. E prea vechi”.
Ce mai lege! Pentru unu’, mumă, pentru altu’, ciumă
„Este un act de identitate pe viață, emis de autoritățile statului român, un document pe baza căruia mama își primește pensia, i se emit trimiteri ale medicului de familie, un buletin recunoscut de legile țării cu care, iată, am adus-o la tratament pe litoral. Cu acest buletin vechi își declină identitatea atunci când achită facturile și plătește impozitele pretinse de stat”, și-a apărat bărbatul părintele uluit. Sprâncenele arcuite ale ofițerului l-au făcut însă să-și îndulcească tonul: „Cum este pasionată de flori, am vrut să-i fac o surpriză, s-o duc să vadă grădinile de la Balcic ...”. „Nu se poate, astea-s legile, iar legile trebuie respectate”, a bubuit glasul polițistului de frontieră. „Dar nu de către toată lumea!”, s-a auzit, răspicat, o voce baritonală dintr-un alt autovehicul. Apoi, instantaneu, încă una: „Ia, auzi, mă! Să fi avut și Elena Udrea buletin vechi, imediat o prindea harnicul nostru polițist de frontieră! Nu mai trecea ea la bulgari, la greci sau unde mama naibii o fi acum!”
Șerpăria găgăuză
Satul Vama Veche, amplasat la mai puțin de doi kilometri distanță de granița cu Bulgaria, pe malul Mării Negre, a fost întemeiat în jurul anilor 1800 de găgăuzi, o populație turcică în limba căreia numele așezării este Yilanlîk, adică „Șerpăria”. Strămutați în Bugeac, în urma schimbului de prizonieri dintre Imperiul Rus și cel Otoman, în 1812, găgăuzii au fost înlocuiți de tătari din Basarabia, care s-au alăturat pescarilor, grădinarilor și oierilor români, greci și turci deja stabiliți în zonă.
Metamorfoza
Boemia și spiritul liber din Vama Veche au prins viață în anii 1970, când grupuri-grupuri de universitari clujeni veneau pentru recreere aici. Atmosfera intelectuală à la légère a fost asigurată și de prezența actorilor, satul fiind faimos pentru găzduirea echipelor de filmare care au realizat pelicule precum „Mihai Viteazul” sau „Zodia fecioarelor”. Dintr-un cătun sărăcăcios, dintr-o șerpărie, Vama a ajuns să atragă anual zeci de mii de turiști.
Șocată de mizeria locului ori poate indignată de libertățile din Vama Veche, Elena Ceaușescu a dispus în vara anului 1988 desființarea satului! Revoluția din 1989 a venit la țanc
Nu prea se omoară românii după suc de fructe. Toți topesc băutura și țigările”, vânzătoare de fresh-uri din Vama Veche
8 lei costă un șuberek în Vama Veche, 12 lei un fresh de portocale și 20 de lei o ciorbă de burtă
