Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La București a avut loc unul dintre cele mai mari târguri de locuri de muncă din România. Acțiunea s-a desfășurat weekendul trecut, sub titulatura de eveniment de cariere și a adunat ca ofertanți companii de top din IT, inginerie, domeniul financiar-bancar, vânzări sau retail.
Au fost și standuri ale unor instituții care țin de siguranța statului. Aplicanți au fost mulți. Tineri. Au venit să caște gura sau să prindă un loc bine plătit. Cu tot cu sporuri, abonamente de sănătate și compensații la zile de naștere. Mai modești au fost cei din generația „bătrânilor” - născuți în anii ’70. Au căutat doar loc de muncă simplu. Fără spor.
“....trebuie ca task-ul să fie done eobd”. Omul care ascultă e sărit binișor de 50 de ani, e într-o cămașă în carouri și miroase a Dero. Șefa de la HR își trece mâna prin păr. Inelele îi sclipesc, parfumul dulce-amar îl paralizează de tot pe candidatul în carouri. „Da, este un termen nou și pentru mine… eobd. Dar este limbaj corporeit: end of business day”, zice doamna cu un surâs de nu știi dacă e de protocol sau un fel de „du-te, bă, nene, de aici”. Omul optează pentru a doua variantă, zice „săru’ mâna” și pleacă. În jur roiesc zeci și zeci de puști și toți vorbesc cu „tasc”, „siio”, „menej”, „rimout”.
„Io am venit să caut să muncesc ca electrician pe afară”, răsuflă, în fața ieșirii, un candidat - „Iote, nene, rimout, ha? Și aia, cum era? SI-I-IO (CEO - n.n)? M-am făcut de căcat prima oară, că am înțeles că și ea. Că-i zisesem că sunt din Stoenești, că vreau să găsesc de muncă prin Anglia și ea a zis ceva cu «și io decide cu Anglia». Dar n-o știam de pe la noi. Era gălăgie multă, cine știe la ce s-o fi referit. La alta… m-a trimis la hașier. M-am uitat în jur, erau tineri d-ăștia. Care ești, bă, hașier? Nu era niciunul. Nici hașierie nu era….”.
„Hrrr, ptiu… apă, energie, hrană și loc de muncă”
Ciocnirea „generației ’70” cu job-urile din 2026 lasă urme. Angajatorii spun că față de anul trecut durerea e mai mare: sunt tot mai mulți „bătrâni” care vin să își caute de muncă. Chiar să se și reprofileze, deși au sărit de 45 de ani. Și încearcă și la corporații. „Nouă ne priesc cei tineri, e drept, au mai multă energie, sunt mai în ton cu timpurile. Cei mai în vârstă sunt, să spunem, mai experimentați, nu le refuzăm CV-urile”, arată un alt reprezentant de companie, în cămașă albă, cu badge-ul, adică ecuson, pus la gât ca o talangă.
Pare-se că multe contacte ale „generației ’70” cu „corporate-ul” se opresc la nivel de schimb de amabilități. Adică, CV depus contra „vă contactăm noi”. Se vede pe fața multora dintre „seniorii” veniți la târg. Transformarea e fabuloasă - întâi grăbiți pe ușa „expoziției de muncă”. Zici că dau buluc în 23 - tramvaiul ce duce spre ce a mai rămas din platforma Policolorului - la 6 dimineața, când se face schimbul. Fețele le sunt radioase, telefoanele - acolo și-au descărcat CV-ul - flutură, sau sunt ținute la îndemână. Parcă se pregătesc de Bingo. Se amestecă în mulțime, ochii strălucesc la standuri cu companii mari și grele, parcă ar fi la Obor, în zi de luni, când mai fac negustorii scăderi de prețuri. Se uită pe pliante ca în galantare. Calculează, poate, salariul din ce au mai citit pe net. Mulți se înfig la companiile de energie, alea bănoase. Acolo au prim șoc, nu-i așteaptă nimeni cu „covorul roșu”, puștii sunt mai băgați în seamă. Cei de la standuri sunt, toți, amabili. Explică, dau informații, dar parcă nu e potrivire. Discuția se încheie cu CV-ul de pe telefon scanat de reprezentantul companiei. Atât. „Bătrânii” trec de la „energie” la „apă” - nici acolo nu prea sunt speranțe, posturile țin de birouri sau de tehnică - și termină la „hrană” - la reprezentanții unui cunoscut supermarket. Aici sunt posturi cu duiumul: de vânzători. Dar cu promisiunea de a urca pe scară ierarhică o data cu vârsta. Se poate ajunge și la manager de magazin.
La final de împărțit CV-ul sub formă de cod de bare, unul e supărat că n-a împușcat decât o speranță de lucrător în alimentație. Pe când el era obișnuit „cu hârtiile”, într-o instituție de stat. Acum se jură că o să voteze cu Georgescu. „A zis bine cu hrană, energie, apă, ă?”, zice omul, ofticat. „Hrrr, ptiu” - zboară o flegmă, iar „georgistul” se hotărăște: „Poate bagă pe lângă alea (hrană, energie și apă - n.n.) și serviciu. Pe ăsta o să-l aleg. Dar n-o să-l lase să fie președinte. Și uite așa o să iau buletinul și o să scriu mare pe el: Geor-ges-cu”. Omul, nebărbierit de vreo două-trei zile, cu treanță de geacă - curată, dar trecută prin mult timp - arată practic cum va proceda în secția de votare cu un pliant pe post de buletin de vot. Cu gura încleștată de frustrare, omul rupe în bucăți mici, mici hârtia albastră - fost material publicitar al unei companii de energie. O adiere împrăștie pătrățelele de hârtie, un paznic împrăștie și visurile omului: „Așa faci și acasă?... Chem localii să te amendeze!”. În mintea „georgistului” parcă se duce o luptă; omul îl măsoară, încet, de sus în jos pe paznic - ăsta e mai bătrân, dar în uniformă de companie de pază. Rezultatul e o privire superioară, dar în retragere, în tăcere. Înțelegi că fanul lui Georgescu n-ar munci ca paznic. Dar nici n-ar risca să plătească vreo amendă. Se mai aude murmur: „O să vedeți voi!...”.
„Colombo”, printre oferte remote
Mai există și o altă categorie de „seniori” pe la standuri. E una de n-are vreo legătură cu specificul locului. „Haa. Aici e USR? Da?”, sparge unul vreo trei discuții între angajatori și candidați. Tocmai la standul Serviciului de Telecomunicații Speciale. Un consilier, care vorbea de dramele cu care se confruntă operatorii 112, rămâne cu gura căscată - namila chiar caută Uniunea Salvați România. O femeie zâmbește jenată, matahala zice că a glumit. Pleacă cu cântec pe buze. Mai la două „tarabe” depărtare roiește altul cu o privire șuie. Se uită pe tavan, mai filează o măsuță, dă să pună mâna pe suvenire. Câteodată se oprește, stă strâmb, apleacă țeasta, duce degetul arătător la tâmplă. Parcă e Colombo - detectivul din filmele anilor ’80. Cam pe atunci e născut și găliganul, după riduri și albul de la tâmple.
La etaj, altul și mai bătrân se uită cu ură la niște puști care lucrează la un robot. Lângă ei este un panou cu implicarea inteligenței artificiale în societate. Candidatul îi lasă pe puști în pace, îi plictisește pe angajatori cu istoria lui de viață. Discursul începe, mai de fiecare dată, cu „Pe vremea mea…”. Un tip, reprezentant de bancă, dă finuț ochii peste cap. Nu știe însă de ce a scăpat. Pe lângă el tocmai a trecut altul - cam 60 de ani - care i-a căsăpit psihic pe unii de la o companie tehnică cu niște descoperiri făcute de el în urmă cu mulți ani. N-ar avea patent, pentru că descoperirile i-au fost furate de invidioși. La vârsta lui, „inventatorul” e rezistent: poate să vorbească încontinuu și o oră. După discursul omului, unul dintre băieții de la firma de inginerie se repede în pauză de țigară. Tot sus sunt și niște mese unde experții în resurse umane îi consiliază pe cei care își caută de muncă. Aici a eșuat majoritatea „generației ’70”.
S-a dus moda sparangheliștilor, se caută cyberspioni
Cât timp mare parte din puștime se bagă în discuții „tehnicăli-speișăl” cu consultanții companiilor, la standul unui lanț fast food e buluceală mare. Ca la bâlci, candidații - și ăi bătrâni și ăi tineri - muncesc să bage o minge printr-un panou cu găuri. Primesc premii. Alții adună pliante și breloace. Mai sunt câțiva care dau roată la un stand cu pateuri de protocol. Bijuteria târgului pare să fie Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Tot pentru vârsta a II-a. Puștii cam strâmbă din nas. La ANOFM „se dă locuri de muncă afară”, cum zice, unul, Gheorghe, cu speranța în suflet și un patent în buzunar. La ANOFM se știe cum s-a ajuns ca România să ducă lipsă de forță de muncă specializată. O funcționară zice: „Nu mai sunt acele școli profesionale. Cei care le-au absolvit au plecat afară, dar, cel mai important, acum au ajuns la o vârstă. Și nu mai lucrează. Generația tânără ocolește acest tip de învățământ care produce, de exemplu, tinichigii, electricieni, zidari. Au rămas să lucreze aici cei care au fost ucenici pe lângă cei care au făcut acele profesionale: Dar nu au prins meseria. De aici, calitatea. S-au obișnuit să ceară mult, pe fondul lipsei de meșteri. De aici, prețurile. Per total este o problemă cu resursa umană în industrie”. Funcționara ține în mână o listă care aprinde sclipiri în ochii candidaților. Sunt posturile din Europa: mecanici de aviație în Belgia, tinichigii în Franța, veterinari și ospătari în Olanda, cameriste și bucătari prin Slovenia. În Italia și Germania nu se mai caută căpșunari sau sparangheliști, se cer șoferi de autobuz, tractoriști și măcelari. Danemarca e mai modestă - nu vrea români gata pregătiți, cere „ucenici tehnicieni”. Norvegia caută angro: 45 de lucrători în producția de prelucrarea somonului.
Până și serviciul de spioni, SIE, are tarabă la târgul de locuri de muncă. E cam ocolită, poate că puștimea nu are chef de militărie, poate o fi de la funcționarul în civil cu accent tare de Moldova. Și pliantul de recrutare e milităros: „Inovație prin tehnologie! Succes prin echipă” - e motto-ul, și mai continuă: „Activitatea noastră începe acolo unde ceilalți nu mai pot înainta”. Mesajul pune pe gânduri, nu e deloc „corporate”. Chiar dacă job-urile oferite „la spioni” țin de IT și cybersecurity. În fine, și Departamentul pentru Situațiile de Urgență a montat două manechine - un pompier și un salvator - la standul unde, șoptește un militar, se vrea mai mult să se facă reclamă site-ului „Fii pregătit”. Spre deosebire de SIE, DSU, se vede, are probleme cu bugetul: pliantele și fluturașii au altă calitate. Hârtia nu-i lucioasă și fină ca la spioni, e mai de coală de imprimantă. Pe ea sunt coduri de bare care trimit la Facultatea de Pompieri, la Școala Pavel Zăgănescu din Boldești - pompieri și protecție civilă și la hub-ul MAI cu secțiunea „Angajări”. Care, momentan, sunt un pic blocate din pricina situației grele bugetare.
Citește pe Antena3.ro
