Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cine spune că România nu e ţara tuturor posibilităţilor, ori nu trăieşte în ea, ori nu a vizitat nicio-dată târgurile auto din Capitală. Acolo nu găseşti doar maşini, ci şi adevărate arsenale: săbii, cuţite - macete sau chiar pistoale cu bile. Toate pot fi cumpărate de oricine doreşte, pentru orice activitate, chiar dacă ea vizează o viaţă de om.
Îngrozit de priveliştea de pe tarabele comercianţilor de arme şi curios de regimul în care ele pot fi vândute în piaţă, m-am arătat interesat de vreo două, trei „jucării”, recunosc, cele mai mari şi mai periculoase, de pe masa negustorului.
„Astea sunt săbii în toată regula, nu?
Săbii, tată, săbii!… Ce te-ar interesa?”
Comerciantul, un bărbat de peste 1,85 metri, bine făcut, tatuat pe ambele mâini şi cu o alură de interlop, mă priveşte când pe mine, când săbiile de pe masă, ca şi cum ar căuta-o pe cea care mi se potriveşte cel mai bine. Până să hotărască el ce armă mi-aş dori eu, îi arăt un „cuţit” cu o lamă de aproape un metru.
„Asta ce e cu ea?
Aia e sculă, tată. Nu te faci de râs cu ea.
Păi am voie cu ea aşa... Nu mă ia poliţia?
Cum să te ia? Doar nu ieşi cu ea pe stradă... Şi când ieşi, ieşi mai ferit, aşa... Îţi faci treaba şi ai plecat. Mă înţelegi?”
Cu alte cuvinte, omul îmi dădea o lecţie de luptă de stradă. Era clar că se gândea la cum aş putea răni un om cu arma lui, dar pentru el asta e normalitatea. Îţi faci dreptate cu mâna ta sau cu sabia ta. Şi îndrumările continuă.
„E făcută dintr-un oţel special. Te duci frumos unde îţi zic eu, dai 20 de lei şi ţi-o ascute brici. Tai firul de păr cu ea.
Cât e?
70 de lei, 65 pentru tine.”
Oferta s-a făcut pe loc. Una de nerefuzat, în opinia negustorului, care aştepta să scot banii din buzunar. M-am arătat totuşi speriat de dimensiunile şi pericolele pe care le-ar putea aduce sabia.
Despre pericole îmi vorbeşte şi comerciantul, care, văzân¬du-mă îngrozit de arma de pe taraba lui, îmi sugerează să o folosesc doar la speriat oameni.
„Eee, nu poţi să dai în om cu ea, că l-ai nenorocit. Dar şi dacă te-ai dat jos de undeva şi te-ai dat la unul cu ea, nu mai vine nimeni la tine.”
Nu i-am împărtăşit entuziasmul comerciantului, care însă nu s-a lăsat în a-mi face oferte. De această dată, omul vine cu ceva care în opinia lui e mai sigur.
„Îţi dau ceva mai fin, mai elegant dacă e... Dar te costă.
Ce anume?
Un pistol cu bile... Pe ăla îl ţii în torpedou şi nu-l vede nimeni.
Păi, ştiu eu... Dă să-l văd.
Nu e la mine, dar dacă treci sâmbăta viitoare, îl aduc.”
Am oprit discuţia aici, cu promisiunea din partea mea că peste o săptămână voi reveni, negreşit, la vânzătorul de arme. Am plecat totuşi la poliţie să întreb cum de astfel de pericole, care pot răni grav şi chiar ucide, sunt la îndemâna oricui, pe tarabe, la piaţă. Am primit şi un răspuns. Nu există o prevedere clară asupra regimului lor. Comercianţii le prezintă drept obiecte artizanale decorative, iar astfel le pot vinde la liber. Singurele măsuri care se pot lua împo¬triva lor sunt amenzile, care ajung până la şase mii de lei, sau confiscarea obiectelor de pe tarabe. Astfel de măsuri se aplică, însă, doar dacă există vreo plângere şi se constată că vânzătorul le vinde drept arme albe.
Citește pe Antena3.ro
