Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In prima zi au invatat ca nu mana fura, ci ochiul. Trebuie sa-l privesti in ochi pe pagubas. Te legi bine cu privirea de ochii lui. Tragi de sfoara si-i sucesti capul cum vrei, ca la papusi. In timpul asta mana ia cartoful de pe taraba — incet, dar ferm — si-l baga in captuseala hainei. Nu in sacosa de rafie. Aia e pentru fraierii care stau la rand. N-are alt rost decat sa mascheze mana apucatoare. Nu iei mult o data, nu te lacomesti. Putinul face multul. Captuseala burdusita te da de gol. Asa ca, dupa ce ai luat doi-trei cartofi de ici, doi-trei de colo, sau rosii, sau ce-o fi, te duci si descarci la "patron". "Patronul" este un copil care asteapta pe langa piata, intr-un loc sigur, la care se aduna marfa sterpelita. Cel care fura se numeste "sageata".
Dragostea unui cuier stramb
Tot din prima zi au trecut la practica. Intai in Piata Gemeni, apoi in Piata Obor. Acolo se gasea tot ce e necesar pentru traiul oamenilor. Nu trebuia decat sa vina sa-si ia ce pofteau. Intai le-a aratat Sefu' cum se face: vii la taraba, intri in vorba cu taranul, il pironesti cu privirea, maschezi cu sacosa, iei bunatatea; apoi zici ca nu-ti convine pretul si pleci.
— Furatul se invata usor — spune Florin Botosan. Din prima zi am dat buful. Toti patru am facut in ziua aia vreo zece kile de produse. Cam asta era norma noastra.
— Aveati talent!
— Nu prea. Mai si ratam. Mama, si ce palme aveau taranii aia! Cand iti dadea unul cate o caraba, lesinai. Dar altceva nu ne faceau, ca eram copii. De aia ne si puneau tiganii pe noi la furat, iar ei stateau acasa si frecau babaroasele. Si garda cand ne prindea, tot asa: ne tragea niste pulane la cur si ne lasa in pace. In rest, ce pot sa zic? A fost bine la tiganii aia. In primul rand fiindca se purtau frumos cu noi, nu ne bateau, nu se zborseau la noi, ne luau apararea... Pe strada se stia ca suntem ai cuiva. Ne tratau oarecum cu respect.
— Cred si eu, doar voi le asigurati existenta.
Citește pe Antena3.ro
— Da, dar, vezi, nu era doar grija stapanului fata de uneltele lui. De multe ori am simtit si afectiune. Nu ne giugiuleau, dar tineau la noi. In felul lor.
— Bine, imi inchipui ca la cata lipsa de afectiune aveati, si un cuier daca statea stramb, inclinat spre voi, vi se parea ca va iubeste!
— Nu stiam noi atunci ca ne lipsea afectiunea. Depinde cum vezi lucrurile. Stii cum se zice: si cand te bate, parintele te bate cu dragoste. Din punctul asta de vedere pot spune ca cel putin de dragoste paterna n-am dus lipsa. Mama avea un sot nou, copil, nu era bine nici pentru ea sa ne ducem pe-acolo. Ne obisnuiseram cu starea asta de lucruri. Lipsa afectiunii n-o simti direct, cum simti setea sau foamea.
— Ti-ai facut vreun prieten cat ai stat pe strazi? Mai tii legatura cu vreunul?
— Strada nu era locul unde sa legi prietenii. Acolo era o lupta continua, fiecare pentru el. Cand aveam mai multi acelasi interes, aparea o solidaritate de moment, atat. Eram camarazi la o chestie, pe urma nu mai eram. Noi eram patru frati, ne aveam unul pe altul.
Dintr-un stup in altul
Sase luni au stat la tigani. Mancarea era mancare, apa calda aveau, patul era pat, chiar daca se cam inghesuiau la dormit si burta unuia devenea perna altuia. Primeau si haine si bani de buzunar. Era ca si cum ar fi fost angajati la o firma. Dar viata de hot de taraba, cu domiciliu fix si cu sarcini precise, n-are nici pe departe farmecul violent al boschetariatului. Dornici de aventura, baietii s-au reintors pe strada. Era vara de-acum. Parcurile isi deschisesera cu generozitate dormitoarele verzi. Orasul era un imens galantar, gemea de mancare. Rar se intampla sa nu le ajunga banii si atunci ii salva iuteala de mana exersata la tarabele din Obor. La doi ani si jumatate de la revolutie oamenii erau putin mai veseli si mai darnici decat pe timpul lui Ceausescu. Chiar daca nu-ti dadeau nimic, nu-ti dadeau cu amabilitate sau cel putin cu indiferenta. Disparusera de mult si nenorocitele de comitete cetatenesti, cu tot cu principiile lor ipocrite, care goneau cersetorii din tramvaie. Bucurestiul era, vara, o gradina imensa prin care fratii Botosan zburdau din floare in floare. Insa cand toamna a suflat nervoasa pe bulevarde, stingand lampile de clorofila si imprastiind cohortele de greierasi, ei s-au vazut din nou, cu groaza, impinsi catre gurile de canal. Pentru nimic in lume n-ar mai fi coborat in bezna, printre sobolani. Stiau ca le-ar fi ros nu numai urechile, ci si sufletele.
Argati la romani
La tigani nu se mai puteau intoarce. Nu-i mai primeau dupa ce fugisera. Au tot dat tarcoale prin zona, poate-poate li se face tiganilor mila de ei si ii primesc inapoi, dar degeaba. Stupul cu trantori si cu albinute lucratoare era organizat pe reguli stricte. Odata ce Botosanii incalcasera regula, nu mai aveau ce cauta acolo.
— Pana la urma ne-am oplosit la o familie de romani, la domnul Stefan, care tot cu furatul din piata se ocupa. Dar acolo nu mai era viata dinainte. Aia pe care ii intretineam noi erau niste betivi si niste carpanosi. Ne luau tot. Nu mai eram niste copii pusi sa fac o treaba mai mult sau mai putin murdara pentru supravietuirea familiei. Eram mai degraba sclavi. Dupa ce ca luam palme si bastoane in piata, mai luam si acasa cate un ciocan in scafarlie pentru te miri ce. De multe ori chiar fara motiv, ceea ce dincolo, la tigani, nu se intamplase niciodata.
Fuga din robie
N-au rezistat mult la familia Stefan. Au fugit si de acolo. Pentru ca nu se simteau liberi.
— Dar ce insemna libertatea pentru voi?
— Ce, crezi ca stiam o definitie atunci? Nu cred ca stiam ce e liberatatea, dar aveam instinctul asta, o simteam ca pe aburul mancarii. Simteam cand ne lipsea si o recunosteam si ne placea cand o aveam O definitie, crede-ma, n-am stiut nici mai tarziu, in facultate.
— Pana la urma ai terminat scoala, ai intrat si la facultate?
— La doua. Ca sa scap de armata.
— Bun, ajungem si acolo. Spune-mi intai cum ati trecut iarna aia. Nu era Protectia Copilului pe atunci?
— Daca era, noi n-am intalnit asa ceva. Si nici n-am fi vrut, ca nu ne placea la casa de copii. Dar iarna aia ne-a fost atat de greu... Si la puscarie daca ajungeam, m-as fi bucurat. N-am ajuns pentru ca deja invatasem ce e bine si ce e rau. Nu consideram ca a fura o paine e ceva rau. Incepusem sa ma intreb serios ce o sa fie cu mine, cu viata mea. Pe la Craciun ne-am dus la Palatul Copiilor la un concert, mai mult sa ne incalzim. Acolo i-am intalnit pe oamenii de la Concordia. Ne-au intins o mana. Am vorbit cu o maicuta de vreo 80 de ani, catolica, cu o cruce mare la piept. Ne-a spus ca ei nu-s de la stat, ca la ei nu e ca la orfelinat. Poate daca era vara nu ne duceam. Dar atunci, disperati cum eram, am fost bucurosi sa mergem la Concordia. Atunci se chema Caritas.
Momentul acesta se inalta luminos din trecut. Si-l aminteste si Mihai: era un spectacol cu niste oameni imbracati ciudat care mureau pe scena cantand.
Si ceva cu niste copii adevarati care tot atunci reintrau in viata zambind.
Pentru un timp.
________________________
Cititi in episodul urmator cum, dupa patru ani de tihna la Concordia, impreuna, cei patru frati o iau in directii diferite: primul spre calatorii si aventuri prin Europa, al doilea spre inchisoare si droguri, al treilea cu balonul spre America, al patrulea spre manastire.
.____________________________________________
Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
