Stella Maris de la Vităneşti

La Vităneşti, imediat ce treci apa Telormanului dinspre Bucureşti spre Alexandria, pe coama micului deal se află conacul în care la 12 iulie 1909 s-a născut filosoful Constantin Noica. Puţini ştiu însă că domeniul pe care se află clădirea – astăzi sediul unei societăţi agricole – era proprietatea unei influente familii boiereşti, a Antoneştilor.

Am avut privilegiul vara trecută, chiar la sărbătorirea centenarului naşterii lui Noica, să văd aceste locuri unde nu s-a putut constitui o casă memorială, aşa cum a încercat cândva Gabriel Liiceanu. Am privit atunci plăcuţa comemorativă, am văzut pe dinafară conacul în paragină şi am făcut cale întoarsă. M-a atras însă ceva deosebit în curte. Ca o jucărie mare, construită de un spirit dornic de odihnă între pomii din livadă, o superbă capelă ca o soră geamănă a celei de la Balcic. O altă Stella Maris, dar mai delicată şi mai românească.

Am revăzut-o şi recent, când familia şi personalităţile alexăndrene, stârnite de pictorul Ion Drăghici, s-au adunat în jurul micuţei capele. Era 11 noiembrie, de Sfântul Victor, şi s-a făcut o pomenire lui Victor Antonescu, ctitorul capelei, Elizei, soţia sa, şi lui Victor Bădulescu, rudă a lor.

Pictorul Drăghici s-a declarat iremediabil îndrăgostit de bijuteria din curtea Antoneştilor şi a decis să o redea privitorilor în toată splendoarea sa. Mărturisea că, având drumuri de făcut prin Vităneşti, de ani de zile îşi tot promitea că o să urce într-o zi să vadă de aproape ce se află acolo, pe deal. Din goana maşinii vedea un fel de bisericuţă, dar nu era sigur. În toamna aceasta chiar a oprit maşina şi împreună cu soţia sa, Gabriela, tot artist plastic, au rămas uluiţi la vederea ei. Plină de tufe, de arbuşti şi mărăcini crescuţi în jur, abia făcând faţă ierburilor înalte şi mărăcinilor, capela îşi aştepta izbăvitorul.

A fost nevoie de utilaje să taie ramurile care blocau intrarea, apoi i-a adus aici şi pe restauratorii din echipa sa. Împreună au făcut lumină în jurul minunii din piatră. Au aşezat şi o cruce pe turlă, au făcut şi puţină curăţenie înăuntru, aşa încât în ziua pomenirii ctitorilor capela era ca o floare. Frescele exterioare nu se mai văd decât ca prin ceaţă, iar în interior este ceva de lucru la reconstituirea picturilor, nu doar frumoase, ci şi originale.

Dorinţa pictorului Drăghici este să o restaureze, şi ne-a povestit despre proiectul său: "Când am ajuns acum nouă ani pentru prima dată la Balcic, unde am participat la ediţia I a Taberei de creaţie organizată de Elite Club Art Unesco, m-am îndrăgostit pur şi simplu de Balcic şi de tot ce a făcut regina Maria acolo: castelul, capela Stella Maris, vilişoarele, grădina botanică şi toată povestea de acolo. Am fost cuprins de dragoste pe dată şi de această capelă din Vităneşti ridicată după planurile reginei Maria. Aş vrea să subliniez şi importanţa picturii, care este mult mai frumoasă decât pictura Stellei Maris de la Balcic. Este o pictură semnată de Dimitrie Bâşcu, în 1942.

Avem o scenă în absida altarului cu Maica Domnului cu Iisus în braţe deosebit de frumoasă, nu există in istoria picturii româneşti o scenă asemănătoare. Iar la intrare, frescele care îi prezintă pe ctitorii Victor şi Eliza Antonescu sunt foarte frumoase. Am promis că, dacă nimeni nu va finanţa lucrarea de restauare, o voi face pe banii mei, voi lucra împreună cu echipa mea: Marian Crângaşu, Flori Antonescu, Mihaela, Veronica şi George, care este şi diacon la Catedrala din Alexandria şi care în timpul liber ne ajută la restaurare.

La vară, de ziua Sfântului Alexandru, la 30 august, catedrala va fi gata, şi după aceea vom muta şantierul aici. Cred că mai mult de două luni nu ne va lua. Să zicem că la 30 octombrie va fi gata. Consideraţi că fac acest lucru ca pe o formă de rezistenţă a mea faţă de lucrurile urâte din societate. Vreau ca aceasta să fie o capelă reprezentativă pentru România. Ea este deja inclusă pe lista monumentelor istorice".

BIJUTERIE ÎN PIATRĂ
Există o poveste a faptului că, în această lume uitată parcă de arhitecţi şi din care par fi fugit spre alte zări toate spiritele iubitoare de frumos, a răsărit această a doua Stella Maris. Victor Antonescu, ca diplomat apreciat la vremea sa, se învârtea în cercurile regalităţii. Soţia sa, Eliza, era doamnă de onoare a Reginei Maria, astfel încât, atunci când în curtea conacului de lângă Alexandria Antoneştii au dorit să ridice un monument, au dorit să fie după planul capelei de la Balcic.





Ecaterina Ţânţăreanu, director al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie din Alexandria, oferă detalii: "Soţii Antonescu au ridicat o mică bijuterie arhitectonică cu caracter funerar, căci a devenit cavoul familiei, după planurile oferite de regină, care spunea despre capela de la Balcic că este «o smerită răsfângere a unei bisericuţe curat bizantine dintr-un sat îndepărtat din Cipru». În timp ce capela de la Balcic este din piatră, aceasta de la Vităneşti este din zid, cu elemente specific româneşti cu cărămidă şi panouri de tencuială albă specifice bisericilor din secolele XVI şi XVII.

Sarcofagul din piatră sculptată este opera sculptorului Boris Caragea, iar pictura în frescă pastelată de stil neobizantin cu foiţă de aur îl are ca autor pe mai puţin cunoscutul pictor Dimitrie Bâşcu, demn de toată aprecierea". Doamna Ţânţăreanu aminteşte despre vremurile vitrege pe care le-a avut de înfruntat această micuţă capelă: "În 1990, cu arhitectul Marina Iliescu, am venit aici şi am găsit torsul lui Victor Antonescu aruncat pe treptele conacului, iar capela devastată. În 1992 am reuşit, cu sprijinul prefecturii, să facem o restaurare. În câţiva ani, însă, au mai rămas doar câteva lucruri în acest loc plin de istorie".

În lipsa unor descendenţi direcţi, Victor Antonescu a dorit să lase Academiei Române prin testament domeniul său de la Vităneşti. "Este un episod care atestă generozitatea şi patriotistmul acestui om politic. La 11 iulie 1943, Victor Antonescu, care peste trei ani avea să moară, făcea un testament prin care lăsa în favoarea Academiei Române conacul de la Vităneşti, din foişorul căruia se vedea o privelişte mare a văii Teleormanului, cu toate bunurile: covoare, tablouri de pictori români şi străini, argintărie, tapiserii şi alte lucruri, unele amintiri primite de Eliza de la regina Maria, iar altele aduse de diplomat din diversele sale peregrinări prin lume.

Nu a fost să fie aşa. În martie 1945, îşi revocă dispoziţiile testamentare către Academie, întrucât în septembrie 1944 diviziile armatei ruseşti care treceau pe Şoseaua Bucureşti-Alexandria au devastat şi jefuit toate aceste bunuri", a mai spus doamna Ecaterina Ţânţăreanu. Devastarea este ceva firesc pe meleagurile noastre. Din când în când vine însă câte un zvon de restauare. Să sperăm că vara viitoare soarele va surâde peste această Stella Maris situată mai aproape de apele Teleormanului şi ale Dunării decât de cele ale Mării Negre.

 

Cine a fost Victor Antonescu
Născut în Antoneşti, în anul 1871, Victor Antonescu a fost membru marcant al PNL, om de stat şi diplomat. Aflat mereu în umbra marelui om politic Nicolae Titulescu, a primit portofolii ministeriale imediat după acesta. Între 1914-1917 a fost ministru de Justiţie, în 1917 de Finanţe, între 1936-1937 ministru de Externe. Cu mici întreruperi, între 1917-1924, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Paris, bucurându-se de încrederea regelui Ferdinand. "A participat la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a contribuit hotărâtor la soluţionarea situaţiei româneşti.

Se ştie cu ce risc a călătorit cu avionul în 1917 în uniformă de căpitan francez de la Salonic la Iaşi pentru a aduce Guvernului român aflat la Iaşi mesajul lui Clemenceau", precizează Ecaterina Ţânţăreanu. De la Primarul Comunei Călineşti, care înglobează şi satul Antoneşti, am mai aflat puţină istorie: "Satul Antoneşti se află pe vechiul drum al sării Bucureşti-Giurgiu. Până în 1809 se numea Speriatu, apoi Bujoreşti. În 1861, tatăl lui Victor Antonescu, în dispută cu boierul Gheorghe Bujor, câştigă procesul şi satul se numeşte Antoneşti".

Toţi cei patru fraţi ai lui Victor Antonescu au fost oameni importanţi, unii cu studii şi doctorate în străinătate. Nu au nici o legătură de rudenie cu familia mareşalului Antonescu. Anca Nemeş, una din cele trei strănepoate în viaţă ale lui Victor Antonescu, a scos în evidenţă şi personalitatea lui Victor Bădulescu, nepot de soră al lui Victor: "Născut la Găeşti, a avut o carieră deosebită: studii la Paris, doctorat în drept, economie şi finanţe, membru corespondent al Academiei, secretar şi consilier la Banca Naţională, apoi a lucrat în Ministreul de Externe.

Memoria lui Victor Bădulerscu ne e cu atât mai sensibilă, cu cât a murit în închisoare la Sighet după trei ani de puşcărie, fiind îngropat la groapa comună".