Tot ce-am agonisit de-a lungul trecatoarei vieti. S-aveti grija, dragii mei, de mostenirea ce va las. Prin ea pre voi va protejez si intristez toti dusmanii. Va las averi, dar si niste idei, sa stiti ce-am fost pe asta lume si ce voit-am eu. De nu faceti cum zic eu, Cel Rau sa va loveasca, s-ajungeti serpi, sa va tarati din vrerea stramoseasca!

Las voua mostenire

Tot ce-am agonisit de-a lungul trecatoarei vieti. S-aveti grija, dragii mei, de mostenirea ce va las. Prin ea pre voi va protejez si intristez toti dusmanii. Va las averi, dar si niste idei, sa stiti ce-am fost pe asta lume si ce voit-am eu. De nu faceti cum zic eu, Cel Rau sa va loveasca, s-ajungeti serpi, sa va tarati din vrerea stramoseasca!

In Tarile Romane, pana in secolul al XVI-lea, in materie de mosteniri se aplica exclusiv obiceiul pamantului, prin care proprietatea celui raposat trecea urmasilor lui potrivit vointei presupuse a acestuia si nevoii de a conserva bunurile in cadrul familiei. Aceasta modalitate de mostenire se facea fara indeplinirea unei formalitati scrise, firesc fiind ca la moartea unui individ, copiii, fratii si parintii acestuia sa intre in posesia averii lasate de defunct. In secolul al XVII-lea apare exprimarea in scris a vointei, numita "diata" (termen de origine greaca). Ea era folosita insa numai de persoanele care stiau sa scrie sau de cele care aveau o anumita pozitie sociala. In acest timp insa, majoritatea populatiei, ramanand credincioasa traditiei, nu lasa o dovada a propriei vointe. Legislatia din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea reglementeaza procedura mostenirii legale si pe cea testamentara. De exemplu, legiunile "Cartea Romaneasca" (1646), "Pravilniceasca Condica" (1780), "Manualul lui Andronache Donici" (1814), "Indreptarea legii" (1852), "Legiuirea Caragea" (1818) cuprind prevederi in legatura cu clasele de mostenitori, cu beneficiul de inventar, cu impartirea succesiunii, cu mostenirea testamentara, cu conditiile pe care testatorul trebuia sa le indeplineasca pentru ca testamentul sa fie valabil.

TIPURI. Legat de proprietate, in Cartea a III-a a Codului Civil alcatuit in timpul lui Alexandru Ioan Cuza sunt reglementate modalitatile prin care se dobandeste aceasta: succesiune, legate, conventie, donatie, testament etc. Articolele 801 si 802 definesc cele doua forme de transmitere a averii: donatia si testamentul. Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul incetarii sale din viata de tot sau de o parte din avutul sau. Potrivit articolului 858 exista trei forme de testament: olograf, autentic si mistic. Testamentul olograf este cel scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului. Cel autentic este autentificat de judecatoria competenta, dupa ce in prealabil este citit de judecator in fata testatorului, indeplinirea formalitatii citirii si declaratia testatorului ca testamentul este al sau, facut din libera sa vointa, fiind mentionate in actul de autentificare. Testamentul mistic (secret) este cel iscalit de testator, fie ca l-a scris el, fie ca l-a scris altcineva, hartie care contine dispozitiile testamentare sau cea care serveste drept plic trebuind sa fie sigilata. Pe aceasta hartie judecatorul tribunalului la care se adresa testatorul trebuia sa faca actul de subscriptie. O formalitate posterioara redactarii testamentului olograf sau mistic era infatisarea lui, inainte de executarea dispozitiilor testamentare, presedintelui tribunalului locului deschiderii succesiunii, care constata intr-un proces-verbal deschiderea testamentului si starea in care a fost gasit.

EXEMPLE. Documentele cu continut testamentar care se afla in pastrarea Arhivelor Nationale constituie o parte structurala a fondului Ministerului Justitiei. In Condica Manastirii Cozia gasim un testament al carui titlu a fost pus de copistul Zota Logofat: "Zapisul Calii, muma popi Ivului i Radului i lui Dumitru, de mostenire feciorilor". "Adica eu, Calea, muma Popei Ivului si a lui Dumitru si a Radului, scri-am zapisul mieu la moartea mea, cum sa se stie ca toate mosiile mele le las cestor doi feciori, Popei Ivului si Radului, iar feciorului celui mai mare, lui Dumitru, nu-i las nimic, caci am zacut trei ani si la minen-au venit ca sa ma vaza, sa-si ia iertaciune. Cine-i va da mosie sa fie proclet si afurisit si de mine, si de vladica Hristos, si de 318 sfinti parinti de la Nicheia."

La 20 decembrie 1645, Ivan pitarul lasa prin diata fiicei sale, Alexandra, partea sa din Cotaiani, judetul Dambovita, cu toti rumanii, patru salase de tigani, o trasura cu sase cai, vite si diferite obiecte. "†Eu, Ivan pitar lasat-am aciasta scrisoare la slabiciune me. Sa se stie ce las fii-mea Alexandrei, intai, partea mea den Cotaiani cu toti rumanii si 4 salasa de tigani, anume: Oprea lautar cu salasul lui, i Nicula al Sincai, cu salasul lui, i frate-sau Nedelco cu salasul lui, si o fata in casa si cuciia cu 6 telegari si oi 50 si 50 de ramatori si 30 de stupi, si 6 boi, si 6 vaci, si 6 iepe, aice (sic) mari 14, si crestit de argint si o cununa de aur, si un ghierdan de aur, si 3 pareche da aur de cercei, si 50 de ace marite, inele de aur 3. Si sa aiba fratii a-si face den casa 2 randuri de haine si haine de panza cate i se va cadea.

Si cine va sparge si va strica de cum am lasat eu sa fie proclet si afurisit de 318 oteti ije sut va (parinti care sunt la) Nechei si sa aiba parte cu Iuda si cu Arie la un loc."

UN ZAPIS. Calea, "muma Popei Ivului si a lui Dumitru si a Radului". O dovada. Plic Testamentar al Mitropolitului Ungro-Vlahiei, Nifon.

AVEREA. Elena Vacarescu s-a nascut intr-o casa din Bucuresti. Tatal ei provenea dintr-o veche familie de boieri munteni, patrioti si literati deopotriva, care-l daduse pe cultivatul Ienachita Vacarescu sau pe curajosul Ioan, potrivnicul greu de stapanit al rusilor in epoca Regulamentului Organic. Mama sa a imbogatit blazonul Vacarestilor cu stema Falcoienilor, boieri olteni cunoscuti din timpul lui Mihai Viteazul, lipsiti de talente literare, nu si de pricepere in administrarea treburilor statului in diferite functii. Aflata la Paris, Ea isi scria testamentul la data de 15 septembrie 1945: "Subsemnata Elena Vacarescu, in plenitudinea facultatilor mele, doresc ca dupa moartea mea averea mea mobila si imobila, situata in Romania si Franta, sa se imparta in modul urmator: (...) Desi am fost adusa din cauza imprejurarilor nenorocite a vietii mele sa traiesc departe de Romania, inima mea nu a incetat un singur moment de a bate pentru dansa. Toata activitatea mea de jumatate de veac a fost consacrata intereselor neamului nostru, cautand sa strang raporturile dintre Franta si Romania. Franta, care pentru mine a fost a doua mea patrie si unde, din fericire, numele meu e si va ramane simbolul a celor doua popoare pe care le slavesc. Or in religia ortodoxa a parintilor mei si doresc sa fiu ingropata langa mormintele lor langa parintele poeziei romanesti, Iancu Vacarescu, langa marele maestru Ienachita, a carui nedemna urmasa am fost. (...) Eu si sora mea, in dorinta noastra ca numele parintilor si al strabunilor nostri sa fie amintite generatiilor viitoare, am hotarat sa lasam Academiei Romane nudei proprietati a partii mele indiviza a conacului si parcului specificata mai sus (mosia Vacaresti, jud. Dambovita). Toata suprafata nudei proprietatii ce las Academiei Romane in scopul si conditiunile aratate mai sus e cu dreptul asupra solului si a subsolului dupa cum va dispune Legislatia Romana in momentul mortii mele".

"Doresc sa fiu ingropata langa mormintele lor, langa parintele poeziei romanesti, Iancu Vacarescu, langa marele maestru Ienachita, a carui nedemna urmasa am fost" - Elena Vacarescu

Pagini realizate in colaborare cu Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale