Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)... Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultu-ral. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de... spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I. Ca secretar francez al Principelui Carol I, a tras cu ochiul, a analizat şi a trimis informaţiile la curtea imperialăde la Paris, pe masa de lucru a lui Napoleon al III-lea. Codificate sau pur şi simplu strecurate ca nişte in¬formaţii oarecare printre date de interes general sau istorii de fa¬milie, relatările sale ajungeau mai întâi la mama sa sau la Madame Hortense Cornu (sora de lapte a împăratului) , de unde apoi erau retransmise la curtea de la Tuileries. Toate aceste scrisori sunt publicate acum pentru prima dată în limba română.
________
Scrisoarea a III-a
Bucuresti, 15/27 ianuarie 1867
Către Madame Hortense Cornu
Doamnă,
Profit de plecarea Dlui Ion Bălăceanu pentru a vă da noi detalii privind problemele țării și mai ales pentru a-l justifica pe Prințul Carol și pe guvernul său pentru reproșul pe care li-l faceți, de a fi excesiv de înclinați către Prusia.
Ştiți, cred, cum au căzut pradă agitației diverse popoare creștine din Orient. În Bulgaria, în Serbia, exaltarea e extremă și dacă Poarta nu se grăbește să facă indispensabile concesii, să liniștească furia popoarelor, mă tem că în primăvară vor avea loc mari evenimente.
Sârbii ale căror progrese au fost foarte rapide în ultimii ani vor să obțină autoguvernarea. Laborioși și inteligenți, ei se cred chemați să regenereze rasa slavă ai cărei reprezentanți de frunte se consideră și visează, deja, la formarea unui imperiu sârb care să includă Muntenegrul, Herțegovina și toate populațiile slave din Turcia occidentală și Austria meridională. Reclamațiile adresate Sublimei Porți prin cabinetul de la Belgrad cu ocazia scandalului fortărețelor turcești nu sunt decât un pretext de care sârbii vor fi fericiți să profite, dacă se va ivi ocazia. Astfel că, în timp ce Puterile occidentale au dat dovadă de deschidere față de Constantinopol sprijinind cererile Prințului Mihai, Rusia, remarcăm, nu caută să acționeze asupra sultanului, sperând că aceste noi complicații vor fi în măsură să rezolve problemele Orientului fără intervenția sa aparentă.
Bulgaria, și ea, are aspirații naționale dar vrea să se constituie ca o formațiune aparte și mai ales fără influența grecilor, pentru care bulgarii au o aversiune pronunțată. Această inamicalitate declarată care există între cele două țări mă face să mă îndoiesc foarte tare de succesul frumoaselor proiecte ale Prințului Ipsilanti. Acest prinț Ipsilanti pe care am avut fericirea să-l cunosc personal e un binecunoscut personaj; el își schimbă mereu țara, limba, dar, de fapt este și va rămâne un grec. Deși pretențiile sale nu mai sunt secrete pentru noi, el se acoperă, încă, cu voalul patriotismului elenic voal, de altfel, destul de transparent. În speranța că își va îndeplini scopurile, el e devotat pe de-antregul intereselor rusești iar prințul Gorceakof, încurajându-l în ideea regalității bulgare, se serveste de el ca de un instrument docil. În cursul ultimului său voiaj, Ipsilanti spunea că n-a venit la București decât în interes privat dar a luat parte și la mișcarea de suscripție în favoarea Greciei. În legătură cu acest subiect, el s-a adresat direct și într-o manieră confidențială Alteței Sale căreia i-a remis, printr-o scrisoare, o proclamație vehementă adresată, prin el, grecilor, pentru a-i convinge să vină în ajutorul patriei lor comune. Era un apel călduros făcut cu curaj, în care promotorul suscripției declara, în încheiere: 1) Că sumele adunate vor fi depuse la Banca Națională a Greciei; 2) Că ele vor servi în profitul unei nevoi naționale; 3). Că nu se vor folosi decât atunci când vor fi produs un capital necesar acestui scop.
Vedeți, Doamnă, că Ipsilanti era destul de explicit chiar în noianul obscurităților lui! Numeroși greci au fost atrași de promisiuni frumoase și, cu generozitatea binecunoscută pe care o au în asemenea circumstanțe, au donat pentru “opera națională” sume importante. Ipsilanti care nu e lipsit de o anume abilitate, a informat-o greșit pe Altețea Sa, folosind termeni vagi sub aparența că solicită o simplă pomană. Prințul aproape că s-a angajat să contribuie, fără să știe adevărul, cu o cotă parte, in momentul în care am descoperit primejdia la care se expune. Ipsilanti, in ciuda sincerității cu care se laudă, n-ar fi ratat să anunțe în toată lumea că șeful națiunii române a contribuit cu bani proprii pentru încurajarea sentimentelor ostile Porții; acest lucru l-ar fi putut pune pe Prinț într-o situație dificilă. În ce mă privește, n-am ezitat să semnalez pericolul Alteței Sale și am insistat să respingă avansurile lui Ipsilanti. Prințul a acceptat motivația mea confirmată si de Dl. Brătianu pentru care are multă deschidere. El a scris, cu mâna sa, o scrisoare de refuz adresată lui Ipsilanti împreună cu un compliment la adresa șefului mișcării heleniste, încheind acest incident spre mulțumirea ambelor părți.
Pot adăuga, Doamnă, că Prințul Ipsilanti a făcut propuneri mai multor ofițeri ai armatei române și că unii s-au angajat să-l urmeze în acțiunea lui destul de tenebroasă. Am crezut util, Doamnă, să vă țin la curent cu aceste lucruri mărunte pentru că Prințul Ipsilanti, aflându-se acum la Paris, probabil nu va ramâne inactiv iar aceste câteva detalii vă vor ajuta, poate, să-i urmăriți manevrele.
Consulul Rusiei, baronul Offenberg, este plecat la Sankt-Petersburg pentru a da, fară îndoială, rapoarte detaliate despre situația din țară.
Dintre toți agenții politici aflați la București, cel mai mult inspiră încredere Prințului consulul Franței, Dl. Avril. Dl. Avril a avut întotdeauna inițiativa măsurilor favorabile pentru țară și tuturor le place să recunoască faptul că el împreună cu Dl. Green, consulul Angliei, a contribuit cel mai mult la rezolvarea diferendelor trenante între guvernul princiar și Sublima Poartă.
Depeșele Dlui. Avril sunt foarte exacte și foarte interesante - vorbesc în deplină conoștință de cauză - pentru că el chiar a vrut să-mi citească vreo câteva extrase. Ar fi de dorit ca Împăratul să poată avea sub ochi câteva dintre aceste documente. Dl. de Moustier (ambasadorul Franței la Constantinopol) vede totul printr-o lentilă turcească și felul său de a acționa a nemulțumit populația creștină. Ministrul englez a fost infinit mai înțelept în această conjunctură decât al nostru și deși n-a făcut mai mult pentru noi decât pentru cretani, el a primit, pe bani putini, mai multe expresii de simpatie.
Emile Picot
Traducere din limba franceză de Tudor Cireş
Citește pe Antena3.ro
