Românca ucisă de dictatorul Augusto Pinochet

Soldatul care o găsise pe când alerga prin nisipul deșertului și-a strigat comandatul. Peste câteva minute avea să iasă la lumină o poveste ce a început acum 97 de ani la București, trece prin Iran, Uruguay, Argentina și nu s-a sfârșit nici acum, când pocnetul cartușelor și marșurile revoluționarilor sunt înăbușite de filele unui dosar și zidurile unei închisori din Chile.

Trupul mumificat în nisipul uscat a fost găsit de un militar pe un teren de antrenament din deșertul Pampa Chaca, aflat la vreo 25 de kilometri de orașul chilian Arica. Era 16 iulie 2008. Prima problemă era identificarea femeii fără cap descoperită din întâmplare. Nu avea acte, dar într-un buzunar avea un pachet de țigări Hilton, de producție chiliană. Producția acestei mărci s-a oprit în 1974, așa că femeia probabil murise înainte de acest an.

Trupul s-a dovedit a fi al Monicăi Cristina Benaroyo Pencu

Atunci, un medic legist, ofițerul Marjorie Velasco, a avut o idee care, dacă vă pare astăzi cunoscută, este din cauză că, după 2008, a fost preluată de multe seriale americane despre criminalistică. A tăiat mâinile femeii de sub coate și le-a trimis la un laborator, au fost decupate toate degetele de la a doua falangă și introduse într-o soluție de amoniu, pentru hidratare. Perfect conservată de nisipul uscat, pielea a început să își revină. Amprentele au fost apoi curățate cu o altă soluție, salină și au fost trimise la Santiago de Chile. Aici, surpriză! Setul de amprente se potrivea cu cele ridicate în primăvara anului 1973 de la o femeie care solicitase drept de rezidență: Monica Cristina Benaroyo Pencu, născută în București, la 19 aprilie 1925.

În martie 2019, justiția chiliană avea să stabilească vinovații de moartea Monicăi, bătută și executată în timpul loviturii de stat din 1973, prin care dictatorul Augusto Pinochet a preluat puterea. Ofițerii Juan Ivan Vidal Oguetta și Luis Guillermo au fost trimiși în judecată, dar deja erau în închisoare, pentru alte orori comise.

Justiția chiliană estimează că în perioada 11-20 septembrie 1973, când Augusto Pinochet a preluat puterea prin forță, au fost uciși aproximativ 3.200 de oameni, din cei peste 80.000 arestați din prima zi. Printre ei, și românca

O viață fascinantă, sfârșită tragic

Femeia a avut o viață fascinantă. Monica Cristina Benaroyo Pencu s-a născut la 19 aprilie 1925, fiind fiica ambasadorului Persiei, căsătorit cu o româncă, Cristina Pencu. Mai are o soră, cu un an mai mare. Când la București se instaurează comunismul și șahul persan este răsturnat de revoluția iraniană, ambasadorul fuge în Uruguay.

În 1954, Monica devine cetățean uruguayan. Cunoștea 7 limbi, persană, română, engleză, italiană, franceză, germană și spaniolă, studia filosofia la Facultatea de Științe Umaniste. Se angajează ca telefonistă la Italcable Montevideo și, pentru câteva luni, la sucursala acestei firme din Buenos Aires. Colegii o porecliseră „La Persiana”, Persiana, și porecla i-o păstrează și camarazii Tuparamos, comuniștii uruguayeni. O notă a serviciilor secrete din octombrie 1971 o trece pe Monica pe o listă a membrilor Partidului Comunist.

În 1972, după ce scrie o monografie a lui Che Guevara, câștigă o bursă în Cuba, la universitatea din Havana. Stă aici doar câteva luni, dar visează să revină. În Uruguay se distanțează de sora ei, care se căsătorise cu un diplomat, așa că își vinde mobila din locuința închiriată și trece munții, în Chile. Ajunge aici pe 25 mai 1973, când este amprentată și înregistrată.

Stă în Santiago, așteptând zadarnic o invitație de la Universitatea din Havana, pentru viză. Evenimentul istoric a găsit dovezi că, la un moment dat, nu se mai descurcă financiar și pleacă în Arica, unde lucrează la o fabrică de condensatoare, Condesa, și, ca traducătoare, la un birou al primăriei. Pe 11 septembrie 1973, în timpul loviturii de stat din Chile, este ridicată de militari și dusă pe stadionul din Arica. Fratele său vitreg, Enrique, primește un telefon de la un necunoscut care îi spune că Monica are nevoie de bani și haine, pentru că va fi expulzată. Omul dă lucrurile cerute, pentru că alea nu erau vremuri în care să pui multe întrebări.

Pe 20 septembrie, primește o copie după un act de eliberare și un ordin de expulzare, pe numele Monicăi. Omul nu a crezut niciodată că sora sa a plecat fără o vorbă, așa că face multe demersuri ca să afle adevărul. Abia în 2007, numele ei e trecut în registrul persoanelor dispărute în timpul loviturii de stat.

După 2006, au apărut mai multe declarații despre violențele de pe stadioanele unde erau strânși militanții de stânga. Sunt zeci de cazuri în Justiție legate de omoruri în masă, torturi, violuri, trafic de arme și droguri. Printre militarii arestați sunt și cei de la începutul acestei povești, Juan Vidal și Luis Guillermo. Mărturiile de pe stadionul din Arica indicau mai mulți soldați care au scos din mulțime o femeie cu un poncho colorat și au bătut-o crunt. Apoi au dispărut cu ea.

Dispărută alături de „frații” comuniști

În timpul evenimentelor din septembrie 1973, au dispărut 79 de Tuparamos, refugiați din Uruguay în Chile, unde erau la putere comuniștii lui Salvador Allende. Abia în 2018, armata chiliană recunoștea implicarea în crimele din anii de dictatură. O astfel de crimă avusese loc și în portul Arica. Și aici, pe 11 septembrie, au fost strânși cei cunoscuți cu legături cu stânga socialistă. Printre ei era și românca Monica Pencu. Deși ultima mențiune oficială despre ea este un act de eliberare din arest din 20 septembrie 1973, este declarată dispărută în cadrul crimelor politice din Chile abia în 2007. Pe 25 iulie 2008 se anunță oficial că trupul decapitat descoperit în pampas este al Monicăi Cristina Benaroyo Pencu.

Material realizat în colaborare cu Evenimentul Istoric, cea mai mare revistă de istorie din Europa.