Comuna Peretu, judetul Teleorman. 8.400 de locuitori, 350 de
gospodarii inundate, 325 de anexe afectate, aproape 100 de
case in pericol de a se prabusi. Peretu este acum "mica Venetie" de langa Rosiorii de Vede.
Andreea Diaconu (foto), Peretu, Teleorman
|
Comuna Peretu, judetul Teleorman. 8.400 de locuitori, 350 de
gospodarii inundate, 325 de anexe afectate, aproape 100 de
case in pericol de a se prabusi. Peretu este acum "mica Venetie" de langa Rosiorii de Vede.
La Peretu, in toamna aceasta, se poarta cizmele de cauciuc. Saci cu nisip sunt asezati in pragurile caselor. Inutil, pentru ca valul de apa, de aproape doi metri inaltime, n-a mai tinut cont de aceste mici obstacole. Fantanile nu mai pot fi folosite. Proprietarii gospodariilor care au avut cel mai mult de suferit de pe urma apelor sunt acum suparati pe cei in casele carora apa a intrat mai putin. "Sa caza
casa si la tine, ca la mine!", acestea sunt cuvintele pe care le-am auzit in comuna si care caracterizeaza cel mai bine starea de spirit a peretenilor.
Cea mai calamitata comuna teleormaneana a fost inundata a doua oara in acest an. Prima data apele au intrat in gospodariile oamenilor in august, la jumatatea lunii. "Atunci au fost avariate 71 de gospodarii, dintre care 31 au fost distruse. Din acestea, vreo 40 sunt acum in pericol de prabusire", ne-a declarat Georgica Ghimfus, secretarul primariei. La Peretu nu s-a revarsat nici un rau. Pur si simplu, apa provenita din ploi s-a strans intr-un lac urias la marginea comunei. A plouat incontinuu o saptamana in comuna din care peste 400 de locuitori sunt plecati la munca in Spania.
Dupa dezastrul din august, autoritatile au construit un dig de protectie. In ultima saptamana insa, digul nu a mai facut fata, amenintand sa se reverse peste intreaga comunitate. La 23 septembrie, la ora 2:00, autoritatile au luat hotararea de a sparge digul intr-un punct, cu riscul inundarii catorva gospodarii. Apa insa n-a avut unde sa se scurga, pentru ca nu exista un canal pana la cel mai apropiat parau, Baracea, asa ca suvoaie uriase s-au imprastiat pe o mare parte din suprafata localitatii.
DIGUL CAZUT. In fata primariei, zeci de sateni asteapta nerabdatori sa primeasca apa si alimente. Apa nu mai este potabila in fantani. Se impart paini, conserve de porc si paturi unui popor de sinistrati, cu ochii tulburi de oboseala si de disperare. Cel mai mult a avut de suferit partea dinspre Rosiorii de Vede. Terenul este mai jos si aici a fost spart digul. Operatiunea nu s-a realizat insa prea usor, pentru ca satenii s-au impotrivit. "In noaptea de joi spre vineri, eu, viceprimarul si cu primarul am venit sa spargem digul si oamenii au vrut sa ne dea cu sapele in cap. Am dat telefon la jandarmi si au venit. Numai dupa ce au venit jandarmii de la Rosiori am putut sparge", povesteste consilierul local Ion Ciocalteanu.
Un cufar de zestre pluteste pe o ulita. Dintr-o curte, o femeie desculta iese blestemand, cu o sapa in mana: "Asta nu mai e viata, nu mai e viata!", striga ea si se arunca in apa. Agata cufarul cu sapa si intreaba in stanga si in dreapta cine i-a deschis portile, de i-a luat apa tot. Nu-si mai gaseste aragazul. Ceilalti sateni stau si o privesc zambind cum trage de lada. Apoi cativa se indura sa o ajute. Intr-o alta curte, intr-un fotoliu pus la uscat, doarme un caine mare, negru, ud, plictisit de atata ploaie.
SANTUL. "De 85 de ani nu s-a mai intamplat asa ceva", ne spune Ion Ciocalteanu. Satenii nu au fost pregatiti, desi, daca s-ar fi organizat, efectele inundatiilor ar fi putut fi mult reduse. Dupa inundatia din 14-19 august, consiliul local a adoptat o hotarare prin care fiecare locuitor era obligat sa-si sape un sant de scurgere a apei in fata casei. Punerea in aplicare a fost insa mai dificila. "S-a dat ordin ca cei care nu-si fac santuri sa fie amendati. Nu s-a respectat. S-au luat la bataie din cauza santului", spune Ciocalteanu. Hotararea a fost comunicata prin toate mijloacele posibile, ba chiar a fost difuzata prin televiziunea prin cablu din comuna. Amenda este intre doua si zece milioane, dar asta nu i-a speriat pe pereteni. "Oamenii n-au vrut sant pentru ca nu pot iesi din case cu utilajele", afirma consilierul local. "Apa asta o sa fie aici si la primavara. Nu mai scapam de ea. N-are unde sa se scurga", adauga el aratand cu mana uriasul lac in care se afla jumatate din sat. "Iti da in cap daca te duci la el la poarta: «Ce, imi faci tu mie sant?»", spun satenii suparati pe cei care nu au vrut sa se puna la adapost.
FLORI SI NECAZURI. Lui Georgel Ciocarlie i s-a inundat casa de doua ori. "Cand sa zic si eu ca m-am aranjat, a venit apa iar. In ultimul moment au facut canal contra, pe langa sosea. Dar cum sa urce apa la deal?", se intreaba omul, gospodar adevarat. Ciocarlie inca nu reusise sa scoata toata apa intrata in august in beci, ca a venit alta, inalta de un metru. "N-am avut cum s-o scot, izvoraste mereu", spune omul, tractorist de meserie. Strange cativa stiuleti de porumb si pleaca "la asfalt", sa dea de mancare vitelor. Animalele mari au scapat, dar majoritatea pasarilor s-au dus pe apa. "Sa fi vazut cum mi s-au dus aseara 20 de pui pe gura tevii", se plange o femeie. Alta se impiedica si e gata sa cada in noroi. Stranse in fata gardului, asteptand ca apa sa dispara ca prin minune, cateva babe rad cu gurile pana la urechi: "N-ai fost, fa, in stare toata viata sa-ti cumperi niste cizme. Ai baut tot ce-ai avut". "Veniti si la mine in curte, sa filmati florile. Am avut aici cateva flori si mi-au scapat de urgie. Va rog, filmati-le, sa mai vaza lumea si flori, nu numai necazuri", striga zambind o batranica.
INCAPATANARE
"S-a dat ordin ca aceia care nu-si fac santuri
sa fie amendati. Nu
s-a respectat. S-au luat
la bataie din cauza santului. Oamenii n-au vrut sant pentru ca nu pot iesi din case cu utilajele. Apa asta o sa fie aici si la primavara.
Nu mai scapam de ea" -
Ion Ciocalteanu, consilier local
NECAZ
"Cand sa zic si eu ca
m-am aranjat, a venit apa iar. In ultimul moment au facut canal contra,
pe langa sosea. Dar cum
sa urce apa la deal?" -
Georgel Ciocarlie, gospodar
|
|
NOROI. In casele distruse nu mai stau decat animalele
|
AGONISEALA. Nu prea mai sunt multe de recuperat
|
APA ESTE POMPATA PESTE CALEA FERATA ROSIORI - ZIMNICEA
|
Sambata si duminica autoritatile din Peretu au sapat un canal de scurgere pana la cea mai apropiata apa curgatoare, paraul Baracea. Ieri, pe la pranz, canalul a fost terminat si s-a inceput evacuarea apei. Apele se scurg pe sub soseaua care leaga Alexandria de Rosiorii de Vede pana la calea ferata Rosiori - Zimnicea. "Am instalat aici o pompa si apa este trasa peste calea ferata", ne-a declarat viceprimarul Florea Patrascu. "I-am dat drumul si merge. Daca doua zile tragem cum trebuie, golim toate pungile astea cu apa. Depinde de cum ne sustin autoritatile de deasupra noastra cu motorina, pentru ca pompa consuma 20 de litri de motorina pe ora. Prefectul ne-a asigurat ca o sa avem", afirma Patrascu.
Cativa sateni sunt insa nemultumiti de faptul ca pamantul excavat nu este asezat pe partea santului pe care se afla cele mai multe case, asa incat sa protejeze o parte mai mare a comunei. "Trebuia pamantul pus aici, la vale, nu la deal. Aici, cu multi ani inainte a fost sant, cand eram copii ne jucam in el. Dar s-a astupat, ca n-a crezut nimeni c-o sa vina asa apa", spun oamenii.
|