Foaierul Teatrului National, luni seara. Un Bregovic in surdina, prelucrari dupa geamparalele etniilor te cheama sus, la etaj.
Lume buna, imbracata festiv, studiaza aproape tacut fotografii aranjate pe panza. Unii raman in fata unei imagini minute in sir.
ANDREEA TUDORICA, DANIELA DUMITRESCU
E expozitia de fotografie a Jurnalului National. A fotoreporterilor nostri, care atunci cand nu opresc lumea intr-un cadru, umbla cu "arma" la picior. Ei sunt: Karina Knapek, Bogdan Iurascu, Dan Marinescu, Lucian Alecu, Marin Raica, Christian Silva, Victor Stroe si Alexandru Molovata. Toti atat de modesti incat nu vor sa se exprime altfel decat in imagini. Ii sustin intr-un discurs taiat de emotie Marius Tuca si Tudor Octavian. Ii admira, privindu-le fotografiile, personalitati ca George Pruteanu, Sergiu Nicolaescu, Octavian Belu, Mihaela Mihai, Eugen Bejenariu, Ion Craciunescu si multi, multi altii. Nu incearca nimeni nici o explicatie. Colegii de breasla, sositi la
eveniment, surprind momentul, unii dintre ei transmit in direct.
Peste doua sute de imagini au surprins Romania anului 2004. Este Romania pe care ei au descoperit-o. Pe care ei au inteles-o si au vazut-o, pe care au "ascultat-o" cu teleobiectivul. E nunta la romani; sunt lipovenii cu obiceiurile lor; sunt rugaciuni de aici sau de aiurea; explozia de la Mihailesti; e lectia de balet; sunt copii din Sudan, Peru; e biserica romaneasca. Sunt slide-uri editate de colegii nostri in contrapunct cu muzica ce vorbeste altfel despre imaginile lor.
Toate acestea merita sa fie vazute. Pentru educatia pupilei, pentru evadarea din cliseul cuvintelor, pentru suflet.
Puteti vizita expozitia in fiecare zi, intre orele 10:00-18:00.