x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Servicii medicale și sociale pentru 300 de comunități marginalizate, prin centrele integrate 

Servicii medicale și sociale pentru 300 de comunități marginalizate, prin centrele integrate 

de Monica Cosac    |    28 Iul 2022   •   07:50
Servicii medicale și sociale pentru 300 de comunități marginalizate, prin centrele integrate 

Cel puțin 300 de comunități marginalizate, majoritatea din mediul rural, vor avea acces la servicii medicale și sociale prin intermediul celor 200 de centre comunitare integrate (CCI), care vor fi înființate sau renovate, până la finalul lunii iunie 2025, cu bani din PNRR.

 Ministerul Sănătăţii anunţă că peste 40 milioane de euro vor fi alocate pentru aceste centre.

În România, există diferențe în privința accesului populației la servicii medicale, în funcție de regiune, etnie, vârstă sau nivelul veniturilor. Astfel, persoanele care locuiesc în mediul rural sau în orașele mici, cele din comunități marginalizate și cele cu nivel socio-economic scăzut au acces redus la îngrijire medicală. În plus, există un nivel redus de integrare între diferitele forme de asistență medicală, iar personalul medical este inegal distribuit între diferite zone ale țării și, respectiv, între mediul rural și cel urban.

În acest context, o parte din fondurile nerambursabile din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - componenta Sănătate vor fi alocate înființării unor centre comunitare integrate, în care persoanele vulnerabile din aceste comunități și zone defavorizate să poată primi atât servicii medicale, cât și servicii sociale sau de educație. 

Ghidul de finanţare, disponibil 

Ministerul Sănătăţii a publicat, marți, „Ghidul de finanţare pentru Centrele Comunitare Integrate aferent Componentei 12 - Sănătate, Investiţia 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, Investiţia specifică I1.4: Centre Comunitare Integrate”, au anunțat reprezentanții instituției. 

Conform Ghidului, în cadrul acestei investiții, „200 de centre comunitare integrate vor fi construite/reabilitate/modernizate/extinsă infrastructura existentă și/sau dotate”.

„Ele fac parte din corpul programelor comunitare de asistență medicală coordonate de Ministerul Sănătății, cu scopul principal de a spori accesul la servicii medicale de calitate pentru populație și, în special, pentru grupurile vulnerabile”, se arată în document, unde se mai precizează că toate clădirile noi vor trebui să respecte criteriile de eficiență energetică.

Concret, în Ghid se precizează că „cel puțin 300 de comunități marginalizate (250 din rural și 50 din urban), inclusiv comunitățile cu o populație romă majoritară sau comunitățile rome, vor avea acces la servicii medicale prin intermediul centrelor comunitare integrate”.

60.000 de euro, pentru dotarea unui centru

„Investiţia are un buget total de 40.200.000 euro. 70% din buget (peste 28.000.000 euro) va reprezenta un grant financiar la dispoziţia celor 200 de beneficiari preselectaţi pentru construcţii noi sau renovări. Restul de 30% (puţin peste 12.000.000 euro) presupune selectarea dintr-o listă de echipamente şi dotări a poziţiilor care prezintă interes pentru beneficiar. Bugetul unui proiect va fi compus din: echipamente şi dotări selectate dintr-o listă predefinită cu o valoare maximă de 60.300 euro; grant financiar la dispoziţia beneficiarului pentru realizarea lucrărilor de construcţie sau renovare a Centrelor Comunitare Integrate în valoare de 140.700 euro”, menţionează Ministerul Sănătății.

Cu ce vor fi dotate 

Cu fondurile primite, centrele vor fi dotate cu echipamente funcționale de birou (birouri, scaune, fișete, dulapuri, imprimante multifuncționale, calculatoare/laptopuri cu acces la internet, o structură funcțională de internet 24 de ore din 24 pentru asigurarea intervențiilor în telemedicină. De asemenea, va fi cumpărat cel puțin un mijloc de transport per centru comunitar (scuter/bicicletă/ATV/automobil electric, în funcție de caracteristicile comunității locale și de infrastructură). „Mijloacele de transport menționate nu vor fi utilizate decât pentru furnizarea de servicii medicale în zonele îndepărtate”, se precizează în Ghid. Totodată, sunt necesare echipamentele pentru consultații și un kit de asistență medicală. 

Data deschiderii platformei pentru încărcarea dosarelor este 30 septembrie 2022, data-limită pentru încărcarea dosarelor pentru primii 200 de beneficiari - 15 noiembrie 2023, ora 16.00, iar data-limită pentru semnarea a 200 de contracte - 30 decembrie 2022, mai precizează instituția.

Proiectele selectate trebuie implementate până cel târziu la 30 iunie 2025. 

419 unități administrativ teritoriale cu risc de marginalizare conform Atlasului zonelor vulnerabile, dintre care 290 sunt din mediul rural, au transmis Ministerului Sănătății că doresc înființarea unui centru comunitar integrat cu finanțare din PNRR. 

Centrele comunitare integrate sunt entități publice aflate în domeniul public al unităților administrativ teritoriale, iar serviciile oferite membrilor comunității prin aceste centre sunt gratuite. Beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară sunt, cu precădere, persoanele vulnerabile din punct de vedere medical sau social.

„Toate clădirile nou construite vor respecta solicitarea privind necesarul de energie primară (PED) cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape zero (NZEB), conform prevederilor naționale, care vor fi asigurate prin certificate de performanță energetică”, scriu autorii documentului.

×