Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Artistul Ion Lucian ne-a impartasit din experienta acelei nopti de groaza din martie 1977.
Era acasa, cu toata familia la masa. "Locuiam in Piata Lahovary. La un moment dat televizorul a inceput parca sa fulgere si m-am ridicat de la masa sa-l opresc ca sa nu se produca un scurtcircuit.
M-am trezit in zid. De acolo am vazut pe fereastra, in piata, in jurul statuii, niste oameni care se uitau la blocul nostru ingroziti. A urmat o bubuitura si ne-am inchipuit ca a explodat centrala termica. La a doua bubuitura, am iesit pe balcon si m-am uitat; cazuse blocul Casata, dar si Leonida. Era un nor imens de praf si fum. Am iesit cu totii in strada, unde era o panica generala. Am scos masina cu chiu, cu vai din garaj si am parcat-o chiar langa statuie. Acolo ne-am petrecut noaptea impreuna cu socrii mei. Mai tarziu am plecat pe jos sa vad si eu ce se intamplase. Am avut in fata tabloul apocaliptic al Bulevardului Magheru-Balcescu combinat cu cel de la Dunarea. Praf, masini care alergau ca niste gandaci speriati, oameni inspaimantati, unii cu ochii in lacrimi, altii strigand. Un cosmar, un furnicar de moloz. Dimineata a venit o echipa care ne-a spus ca in trei ore se evacueaza blocul, pentru ca e pericol de prabusire. Unde sa plecam? In noaptea aceea dormea la noi si nepotul meu, in biroul meu, si peste el s-au prabusit vreo 2.000 de volume din biblioteca. Am fost gazduit de Teatrul de Comedie, unde eram angajat, in doua cabine timp de doua luni."
RESPECT. "Cartile din biblioteca mea, cu care ma mandresc, le-au scos soldatii, cu covorul, pe scara, patru etaje, si asa au stat in garaj aproape patru luni. O parte din lucruri mi le-a tinut Dina Cocea in podul casei ei, o parte le-am dus la biroul meu de la Uniter, atunci ATM, iar restul a fost dus in doua garaje, la niste prieteni.
M-am dus la Primarie. Cand am ajuns acolo sa ma inscriu ca sinistrat si sa pot primi o locuinta, mi s-a dat numarul 897. Eram al 297 din a treia lista de 300. Cu totii stateau la rand. Oamenii m-au observat si m-au condus din mana in mana pana in fata. Toti de acolo nu aveau unde sa stea si totusi mi-au spus: «Dumneavoastra nu trebuie sa stati la coada». Fiecare a renuntat la acoperis. Ce spirit de solidaritate si de respect pentru cineva care le-a daruit cateva momente de bucurie in viata lor! Recompensa aceasta morala a fost determinanta pentru toata viata mea. Nu voi uita acest moment niciodata."
Se spune despre macedoneni ca traiesc peste 100 de ani!
George Mihalache, un batran scriitor, isi aminteste cum l-a intalnit pe marele Toma Caragiu, chiar cu o seara inainte de cutremur. "L-am intalnit in seara dinaintea cutremurului din 1977. Pe 3 martie. Fusesem la Nae Roman, care isi serbase ziua onomastica, si pornisem spre casa. In fata la Mihai Viteazul, langa Colorado, pe la ora 12 noaptea, vad un om infasurat cu un fular, care se plimba pe strada tusind ingrozitor. M-am apropiat de el. Cine era? Tomita in persoana. «Ce faci, domne, ca huhurezii pe strada noaptea?», l-am intrebat eu. «Am iesit si eu sa mai iau o gura de aer». «Ce gura de aer? Ca vad ca tusesti gata sa-mi spargi timpanele». «Am si io o tuse de-asta...». «Pai tusesti cam sec». «O am de la Lasata Secului». «Hai, zau, du-te domne si ingrijeste-te». Si el se-ntoarce spre mine: «N-avea grija, ma, Gica. Macedonenii traiesc 100 de ani!». A doua zi a fost cules din moloz impreuna cu regizorul Bocanet, care fusese in vizita la el. Imi pare rau ca macedoneanul nu mai e printre noi". A fost de ajuns o noapte de martie ca sa ingenuncheze o tara intreaga. Anca Scarlat
