x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Spune NU dictatorului Băsescu şi premierului-lacheu!

Spune NU dictatorului Băsescu şi premierului-lacheu!

de dr. Petre Opriş    |    28 Mai 2010   •   00:00

Prin decizia anuntaţă în cursul zilei de miercuri, 26 mai 2010, prim-ministrul Emil Boc se apropie cu viteza luminii de îndeplinirea obiectivului strategic al protectorului său, Traian Băsescu.

Urmând în ultimii ani exemplul celebru al împăratului Caligula - cel care a impus numirea propriului său cal în calitate de senator roman - preşedintele României a reuşit la finele lui 2008 "performanţa" de a-şi impune "iapa blondă" drept ministresă.

Lacheul preşedintelui n-a spus nici "pâs!" la o aşa gogomănie, iar cei din fruntea PDL au făcut un zid comun, anul trecut, în faţa celor care o acuzau pe Elena Udrea de cheltuirea unor sume exorbitante pentru nişte proiecte fantasmagorice. Unde s-au dus banii respectivi, numai Băsescu, Udrea, Boc & Compania PDL pot să ne spună. Unde se vor duce fondurile rezultate în urma scăderii abuzive a salariilor, pensiilor şi indemnizaţiilor cetăţenilor? Aţi ghicit: tot la PDL (Partidul Delapidăm şi Linguşim).

Astăzi, la un an de zile distanţă de la "sacrilegiul" comis de jurnaliştii care s-au apucat să dezvăluie "desuurile" afacerilor ministresei prezidenţiale (nota bene: am spus ministresă, nu metresă!), asistăm la îngroparea democraţiei româneşti. Pe post de clopotar-şef îl găsim pe Emil Boc, cel care invocă articolul 53 din Constituţia României pentru a aşterne covorul roşu în faţa "Împăratului de la Cotroceni": Traian Băsescu - nume predestinat, parcă, pentru impunerea unei noi dictaturi în România.

Ca urmare a proastei guvernări şi a iresponsabilităţii de care a dat dovadă împreună cu subordonaţii săi, un alt dictator român, Nicolae Ceauşescu, a ajuns la sfârşitul anului 1981 în situaţia de a solicita clemenţa creditorilor internaţionali şi sprijinul urgent al Fondului Monetar Internaţional în scopul reeşalonării datoriei externe a României. Ţara se afla, la fel ca astăzi, într-o situaţie disperată, iar dictatorul comunist a apelat la creşterea semnificativă a preţurilor pe piaţa internă (implicit, diminuarea veniturilor populaţiei) şi la forţarea exporturilor de produse româneşti în scopul achitării integrale şi în mod anticipat a unei datorii de circa 11 miliarde de dolari. Totodată, au fost vândute 80 de tone de aur din rezerva Băncii Naţionale a României (în perioada 1986-1987).

La mai bine de 20 de ani distanţă de condamnarea la moarte şi executarea dictatorului Ceauşescu şi a consoartei sale (renumită, la fel ca Elena Udrea, în prezent, pentru incompetenţa crasă pe care o afişa ori de câte ori se afla în preajma preşedintelui ţării), poporul nostru asistă cu stupoare la limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Revoluţia din Decembrie 1989 a ajuns la final. De la 1 iunie 2010, Emil Boc va impune legea marţială şi Traian Băsescu va conduce România de acum încolo prin decrete-lege, la fel ca Nicolae Ceauşescu.
Pentru readucere aminte, vă prezentăm două documente istorice din decembrie 1989. O incursiune în trecutul recent al României ne poate oferi o înţelegere profundă a evenimentelor la care asistăm, din păcate, în prezent.



20 decembrie 1989, Bucureşti.
Discursul lui Nicolae Ceauşescu, rostit la posturile naţionale de radio şi de televiziune, privind situaţia de criză existentă la Timişoara.


Dragi tovarăşi şi tovarăşe,
Cetăţeni ai Republicii Socialiste România,

Mă adresez, în această seară, întregului popor al patriei noastre socialiste, în legătură cu evenimentele grave care au avut loc, în ultimele zile, la Timişoara.
În zilelel de 16 şi 17 decembrie, sub pretextul împiedicării aplicării unei sentinţe judecătoreşti legale, câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări şi incidente, trecând la atacarea unor instituţii de stat, distrugând şi jefuind o serie de clădiri, de magazine, de clădiri publice, iar în ziua de 17 decembrie şi-au intensificat activitatea împotriva instituţiilor de stat şi de partid, inclusiv a unor unităţi militare. Din desfăşurarea evenimentelor şi din declaraţiile unor participanţi la aceste evenimente, aceste grupuri aveau scopul de a provoca dezordine şi distrugerea instituţiilor şi bunurilor generale ale oraşului şi de a da semnalul unor asemenea acţiuni şi în alte centre.
Populaţia din Timişoara cunoaşte şi a văzut toate aceste distrugeri de tip fascist care au avut loc.
Cu toate insistenţele depuse, timp de două zile, de organele politice, de partid, de consiliul popular, de conducerile întreprinderilor şi de organele de ordine, aceste grupuri au continuat şi şi-au intensificat activitatea de distrugere, de atacare a instituţiilor şi magazinelor, inclusiv a unor unităţi militare.
În aceste împrejurări grave, în seara zilei de 17 decembrie, fiind atacate, unităţile militare au răspuns prin focuri de avertisment împotriva celor care au continuat să acţioneze împotriva unităţilor militare şi instituţiilor de stat şi politice.
Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste, au continuat, unităţile militare - conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării - au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş, de fapt să apere ordinea în întreaga ţară.
Organele de ordine, procuratura au efectuat şi continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele şi vinovaţii acestor acte cu caracter net fascist, provocator, de distrugere.
Din datele de care se dispune până în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strânsă legătură cu cercurile reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine.
Scopul acestor acţiuni antinaţionale a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situaţiei politice, economice, de a crea condiţiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste.
Nu întâmplător posturile de radio de la Budapesta şi din alte ţări au declanşat, încă în cursul acestor acţiuni antinaţionale, teroriste, o campanie deşănţată, de ponegrire, de minciuni împotriva ţării noastre.
Scopul - repet, după datele pe care le avem acum şi din poziţia luată de cercurile revizioniste, revanşarde, de cercurile imperialiste din diferite ţări - este acela de a distruge independenţa, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi sub dominaţia străină, de a lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii deosebit de grave, este necesar să acţionăm în deplină unitate, cu toate forţele, pentru apărarea independenţei, integrităţii şi suveranităţii României, de a asigura dezvoltarea construcţiei socialiste în patria noastră.
Mă adresez cetăţenilor din Timişoara cu chemarea de a da dovadă de înaltă răspundere şi de a face totul pentru liniştea şi ordinea oraşului lor, de a contribui la liniştea şi ordinea în întreaga ţară.
Doresc să declar cu toată răspunderea că unităţile armatei noastre, care au misiunea apărării independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor revoluţionare, au dat dovadă de multă, foarte multă răbdare.
Nu au răspuns, chiar atunci când soldaţii şi ofiţerii au fost loviţi, ci numai atunci când situaţia a ajuns de aşa natură încât au fost atacaţi de bandele teroriste şi au fost puse în pericol instituţiile fundamentale, ordinea din judeţ.
Armata şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor şi cuceririle socialismului!
Dacă armata şi unităţile de ordine nu şi-ar fi îndeplinit datoria şi răspunderea faţă de patrie, faţă de popor, ar fi însemnta să nu răspundă jurământului, să nu îndeplinească prevederile Constituţiei ţării de a acţiona cu fermitate în apărarea cuceririlor socialiste, a cuceririlor întregului popor, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii României.
De altfel, aşa trebuie să acţioneze orice cetăţean al patriei noastre în apărarea socialismului şi independenţei ţării.
Vreau să declar deschis că nu aş răspunde încrederii acordate de popor dacă nu aş face totul pentru a apăra întegritatea, independenţa, suveranitatea României, dreptul deplin al poporului nostru de a-şi hotărâ dezvoltarea în mod independent, fără nici un amestec din afară.
Campania declanşată de diferite cercuri şi guverne împotriva României demonstrează cu putere că aceste acţiuni au fost din timp şi bine pregătite.
Se pune pe drept cuvânt întrebarea: de ce acele cercuri imperialiste şi guverne, care fac tot felul de declaraţii împotriva României, nu au spus niciodată nimic în legătură cu evenimentele foarte grave din diferite ţări, din ultimul timp?
Reiese cu toată claritatea că această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenţei şi suveranităţii popoarelor - a celor popoare care nu vor dominaţie străină şi sunt gata să-şi apere cu orice preţ, inclusiv cu arma în mână independenţa, dreptul la o viaţă liberă.
Cu toţii ne reamintim de poziţia fermă a întregului nostru popor în 1968, împotriva invaziei Cehoslovaciei şi pentru apărarea independenţei României. Acum se poate afirma că este o situaţie asemănătoare, sau chiar mai gravă. De aceea, se impune să acţionăm cu întreaga răspundere pentru a respinge orice atacuri împotriva României, a construcţiei socialiste din patria noastră!
Regretăm foarte mult că s-a ajuns la o asemenea situaţie, dar aceasta nu se datoreşte organelor de ordine şi unităţilor militare, care timp de două zile au dat dovadă de maximă răbdare şi îngăduinţă faţă de acţiunile elementelor teroriste, fasciste din Timişoara, ci acelora care s-au pus în slujba agenturilor străine şi care au acţionat în mod premeditat şi bine pregătit pentru declanşarea acestor grave incidente de la Timişoara!
Mă adresez tuturor organelor şi organizaţiilor de partid, comuniştilor, organizaţiilor U.T.C., sindicatelor şi tuturor sindicaliştilor, Organizaţiei Democraţiei şi Unităţii Socialiste, tuturor organelor şi organizaţiilor obşteşti pentru a acţiona, în deplină unitate, în aceste împrejurări grele, pentru a asigura respingerea oricăror acţiuni împotriva patriei noastre socialiste, pentru a asigura dezvoltarea muncii paşnice, de realizare a hotărârilor Congresului al XIV-lea al partidului!
Mă adresez tuturor cetăţenilor patriei noastre - fără deosebire de naţionalitate - cu chemarea de a da dovadă de o înţelegere deplină a situaţiei grave care s-a creat prin acţiunile teroriste de la Timişoara şi de a acţiona, în deplină unitate şi solidaritate, pentru apărarea socialismului, de a face totul pentru a nu se mai permite să se repete asemenea stări de lucruri!
Societatea noastră asigură condiţii de participare deplină a tuturor cetăţenilor ţării, a tuturor categoriilor sociale, la întreaga viaţă politică, la conducerea întregii societăţi. Sunt create cele mai largi posibilităţi ca, în cadrul democraţiei noastre muncitoreşti-revoluţionare, să dezbatem şi să soluţionăm, în deplină unitate, toate problemele privind viaţa, munca, bunăstarea întregii naţiuni, dar şi independenţa, suveranitatea şi integritatea patriei.
Este necesar să respingem cu hotărâre orice acţiuni îndreptate împotriva patriei, a poporului nostru - constructor paşnic al socialismului - a independenţei, a construcţiei noii orânduiri socialiste a României!
Să acţionăm cu întreaga răspundere faţă de prezentul şi viitorul socialist al patriei noastre, pentru a asigura munca şi liniştea întregului nostru popor!
Este de datoria tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România să acţioneze cu toate forţele împotriva tuturor celor care, în slujba diferitelor interese străine, a serviciilor de spionaj, a cercurilor imperialiste reacţionare, îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau de alte valute.
Trebuie să dăm o ripostă hotărâtă împotriva celor care vor să dezmembreze România, să lichideze integritatea şi independenţa patriei noastre!
Este necesar să sprijinim - în orice împrejurări - armata noastră, apărătoare de nădejde a independenţei, suveranităţii şi integrităţii ţării, a construcţiei socialiste, a vieţii paşnice a întregii noastre naţiuni!
Să acţionăm în aşa fel pentru a nu fi necesară intervenţia armatei. Dar, în acelaşi timp, să nu se admită, în nici o împrejurare, ca armata să fie atacată, să nu admitem ca ea să fie oprită să acţioneze împotriva celor ce creează dezordine, a celor care împiedică activitatea şi munca paşnică a poporului!
Adevărata libertate, adevăratul umanism înseamnă a asigura dezvoltarea socialistă a patriei, bunăstarea întregii naţiuni, a asigura independenţa, integritatea ţării şi a-i demasca pe toţi aceia care acţionează - indiferent sub ce forme - împotriva intereselor patriei, a independenţei, a socialismului în România.
Înţelegând bine gravitatea evenimentelor petrecute la Timişoara, aceste acţiuni dirijate şi organizate împotriva patriei noastre, doresc să asigur întregul nostru popor, întreaga noastră naţiune, că atât organele de stat, cât şi cele organele de partid vor face totul şi vor acţiona cu întreaga răspundere pentru a soluţiona problemele în deplină colaborare cu toţi oamenii muncii, cu toţi cetăţenii patriei noastre, pentru a face totul ca programele măreţe de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate să fie realizate în cele mai bune condiţii.
Doresc să declar, în această seară, în faţa întregii noastre naţiuni că, în ce mă priveşte, ca fiu devotat al poporului, în munca şi răspunderile încredinţate de partid şi popor, voi acţiona în orice împrejurări în interesul poporului, pentru bunăstarea şi fericirea sa, în interesul construcţiei socialiste, al independenţei şi suveranităţii ţării! Nu am şi nu voi avea niciodată nimic mai presus decât poporul, patria, integritatea României şi socialismul!
Cel mai bun răspuns pe care îl putem da cercurilor reacţionare, acelora care doresc să distrugă independenţa şi să oprească construcţia socialistă în România este unitatea noastră, a tuturor, a întregii naţiuni, îndeplinirea în cele mai bune condiţii a programelor de dezvoltare social-economică, de înaintare fermă a patriei noastre, liberă şi independentă, pe calea socialismului, acţionând cu toată hotărârea pentru pace şi colaborare, pe principiile deplinei egalităţi în drepturi cu toate naţiunile lumii!
Mă adresez tuturor cetăţenilor patriei noastre cu chemarea de a da dovadă de înalt spirit patriotic şi revoluţionar, de a înţelege că cele întâmplate la Timişoara constituie acţiuni organizate din timp de cercurile reacţionare, de agenturile de spionaj străine, care au iniţiat toate acestea împotriva patriei noastre.
Să acţionăm cu toată răspunderea în aşa fel ca nicăieri în ţara noastră să nu se mai poată organiza şi să nu se mai producă asemenea situaţii.
Este necesar, dragi tovarăşi şi prieteni, cetăţeni ai Republicii Socialiste România, să dăm dovadă de marea răspundere şi înţelepciune a poporului nostru, care în cele mai grele timpuri a dat mari jertfe. Mulţi din cei mai înaintaţi fii ai naţiunii noastre şi-au dat viaţa pentru independenţa, pentru bunăstarea, pentru integritatea ţării şi construcţia socialismului în România. Nu trebuie să existe nimic care să împiedice acţiunea noastră hotărâtă pentru a servi poporul, socialismul, viitorul luminos al patriei noastre, al naţiunii noastre!
Vă adresez, dragi tovarăşi şi prieteni, dragi compatrioţi, chemarea de a întări colaborarea şi unitatea, de a face totul pentru libertatea, pentru construcţia socialismului, pentru bunăstarea poporului, pentru integritatea şi independenţa României!



22 decembrie 1989, Bucureşti.
Comunicatul către Ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, rostit de Ion Iliescu la posturile naţionale de radio şi de televiziune.


Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale. Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei.
Se deschide o pagină nouă în viaţa politică şi economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român.
Din acest moment, se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale, ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, Frontul îşi propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.
2. Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie.
3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu poate pretinde puterea pe viaţă.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România.
Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat.
4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice.
5. Restrucurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti.
6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democratice şi umaniste.
Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.
Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale.
Trecerea presei, radioului, televiziunii, din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.
7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.
8. Organizarea întregului comerţ al ţării pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor.
9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia.
10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.

Constituindu-ne în acest Front, suntem ferm hotărâţi să facem tot ce depinde de noi pentru a restaura societatea civilă în România, garantând trimful democraţiei, libertăţii şi demnităţii tuturor locuitorilor ţării.

În mod provizoriu, în componenţa Consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general Ştefan Guşă, general Victor Stănculescu, Aurel-Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican-Voiculescu, Dan Marţian, căpitan Lupoi Mihail, general Voinea, căpitan de rangul I Dumitrescu Emil, Neacşa Vasile, Ciontu Cristina, Baciu Marian, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Negriţiu Paul, Manole Gheorghe, Vladimir Ionescu, Adrian Sârbu, Cârjan Constantin, Domokos Geza, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Bucurescu Valeriu, Ion Iliescu.

Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a Consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne, deci, deschisă. Pentru a putea completa componenţa Consiliului, aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins.

Acest Comunicat este o primă platformă-program a noului organism al puterii de stat din România. Am primit mandatul de a vi-l prezenta.

×