SRI: Arhiva Securitatii, ca "balast inutil"

Jurnalul National: Ce s-a intamplat cu arhivele Securitatii in anul 1989?

Florin Pintilie: Dupa evenimentele din decembrie, fostul Departament al Securitatii Statului (DSS), cu personal si documente, prin documente inteleg ceea ce exista in incaperile specifice arhivei si in fisetele ofiterilor Securitatii (acelea erau documente in lucru, nu trebuie confundate cu documentele din arhiva care erau cazuri incheiate), a fost preluat de Ministerul Apararii Nationale. Pana in martie, cand a fost infiintat Serviciul Roman de Informatii.

Cum s-a facut aceasta preluare?

O sa fie putin mai complicat sa va spun, pentru ca eu la vremea respectiva eram un simplu lucrator la Arhivele Nationale. Oamenii au fost preluati ca reprezentand o institutie, au fost si platiti, activitatea nu prea si-au desfasurat-o din cate stiu eu, in perioada aceea de trei luni, pentru ca nu stia nimeni ce sa faca. Puterea nu era foarte clara, orientarea nu era foarte clara, pur si simplu, au asteptat. Unele arhive au ramas in locurile in care le-a asezat Securitatea si au fost si cateva inspectorate judetene de Securitate de la care Armata a mutat arhiva intr-o cazarma militara. Dupa infiintarea SRI, au predat din nou arhiva noului inspectorat judetean de informatii. Au existat si cazuri in care nu s-a mai dat inapoi tot.

S-a luat pe opis?

Cat puteai sa iei pe opis? Eu va dau un singur exemplu: ca sa iei 100 metri liniari de documente iti ia foarte mult timp. Intr-o perioada tulbure si invalmasita cum era atunci era mai complicat, dar au existat si preluari pe opis.

"Periata" de Armata

Prin urmare, Ministerul Apararii a luat sub protectie arhiva, iar dupa infiintarea Serviciului Roman de Informatii a fost predata acestuia. A fost predat tot ce s-a luat?

SRI nu a primit inapoi dosarele ofiterilor Directiei a IV-a. †Ce anume facea Directia a IV-a? De ce este atat de importanta arhiva lor? Ofiterii Directiei a IV-a aveau sarcina sa controleze toate cadrele militare, indiferent de structura din care faceau parte: fie ca erau ai Securitatii, de la Pompieri, de la Graniceri, Armata.

Dar Directia de Informatii Externe (DIE)?

DIE avea propriul organ de control. Acesti ofiteri isi desfasurau activitatea in mod conspirat in unitatile militare pe care le aveau in control. Ofiterul de Securitate cand se ducea la o unitate militara nu se ducea imbracat in uniforma de ofiter de Securitate. Se ducea imbracat in uniforma unitatii militare respective. Au existat si cazuri in care ofiterul de contrainformatii din unitatea militara chiar lucra acolo. Dosarele produse de el le pastra in fisetul de birou personal din unitatea respectiva. Cateva, destul de putine, au apucat sa fie clasate in arhiva mare a Securitatii, altele, mai multe, erau inca active in fisetele respective. Nici unul din acele dosare nu s-a intors dupa decembrie 1989 in arhiva SRI. Pentru ca nu avea cum sa se intoarca. Cine decidea pana la urma ce se intampla cu hartiile alea in 1990? SRI sau MApN?

Despre cate dosare este vorba?

Nu stiu, pentru ca nu a existat o evidenta centralizata. Oricum, daca vorbim de arhiva centrala, ea nu a fost carata din loc de catre MApN. Ea a ramas tot in cladirea in care mai este si acum.

Microfilmarea arhivei

Exista microfilme care sa suplineasca dosarele disparute sub diferse forme in ultimii 15 ani?

In 1969, ca reactie dupa evenimentele din Cehoslovacia, care au avut loc in vara anului 1968, la nivelul conducerii de partid din vremea respectiva s-a hotarat ca Romania sa fie pregatita in cazul in care ar fi atacata si ocupata de un stat inamic. Sub ce forma? Daca aia vin repede si ne iau documentele sau suntem obligati sa le dam foc, sa le facem o copie pe un suport mai mititel pe care sa il putem muta usor intr-un alt loc sau sa il putem ascunde. Cert este ca de atunci au inceput preocuparile pentru procurarea echipamentului de filmare care pana la urma a fost adus din fosta RDG si pe baza caruia a inceput microfilmarea dosarelor. Ca orice institutie cu bani destul de putini pe vremea aceea pentru dotari materiale, nici echipamentele de microfilmare nu s-au cumparat asa, cu sutele sau cu zecile. S-au cumparat la inceput cateva aparate, personalul care lucra cu ele nu stia sa lucreze si au inceput sa le testeze. Cert este ca, pana in 1989, Securitatea microfilmase mai putin de jumatate din dosarele de urmarire si dosarele de retea. Se microfilmau numai dosarele din arhiva, alea inchise. Nu aveai voie sa te duci la un ofiter si sa ii ceri un dosar activ din fiset pentru ca vroiai sa il microfilmezi. Asa ca e foarte clar, ceea ce s-a luat din fisetele ofiterilor nu mai poate fi salvat. Erau dosare in lucru, active.

Operatiunea "Jarul"

Membrii de partid aveau dosar?

Securitatea distrugea periodic anumite documente dupa ordinele din vremea aia. Si va dau doua exemple: au existat doua Plenare ale fostului Comitet Central al PCR, una in 1967 si una in 1968. La vremea aceea, partidul conducea foarte clar natia romana. S-a luat decizia ca Securitatea sa fie pusa putin cu botul pe labe. Asa ca s-a decis ca membrilor de partid care vor colabora cu Securitatea sa nu li se mai intocmeasca dosar.

Ce se intampla cu cei care fusesera informatori si devenisera apoi membri de partid? Ce se intampla cu dosarul lor?

Securitatea trebuia sa ceara aprobarea primului-secretar de judet, sa poata sa colaboreze mai departe cu omul respectiv. Primul-secretar ii dadea aprobarea, ca de regula se dadea, cu conditionarea sa distruga toate hartiile de dinainte de a deveni membru de partid. Au fost destule cazuri. Intre 1970 si pana in 1982 au fost distruse peste 200.000 de dosare ale unor persoane care colaborasera cu Securitatea si devenisera membri de partid. Am vazut in presa ca i se da acestei actiuni denumirea de "Jarul". La asta se refera. La distrugerea dosarelor de retea ale colaboratorilor care devenisera membri de partid. In acelasi timp, daca dosarul apucase sa fie microfilmat, se distrugeau si microfilmul, si fisa de evidenta.

Erau distruse si alte documente?

Au mai fost si alte categorii de dosare care periodic erau distruse. De exemplu, la dosarele informatorilor exista o asa-numita mapa anexa. Era dosarul de baza in care exista raportul in care se propunea recrutarea informatorului, se descria daca a fost recrutat sau ba, cateodata angajamentul, holograma locului, diverse note facute de alti informatori despre persoana respectiva. Si in final ar fi trebuit ca un dosar de asta clasic de retea sa se incheie cu un raport de abandonare a informatorului. Daca un om era recrutat la 18 ani, nu era tinut ca informator pana la 80 de ani. Din constatarile mele a rezultat ca media de lucru a unui civil cu ofiterul de Securitate in calitate de informator era de doi-trei ani. Cand "obiectivul" pe langa care era el infiltrat pleca in alta parte sau nu mai reprezenta interes, se incheia colaborarea. Dumneavoastra o sa ziceti: da, dar omul asta poate ca dadea si el notele lui despre persoanele respective. Intr-adevar, o perioada de timp, informatorul scria cu mana lui despre subiectele pe care i le propunea ofiterul de Securitate. Aceste note, de regula, erau introduse in dosarul persoanei urmarite. Din cand in cand, ofiterul avea grija sa faca o dublura a notei respective si sa o introduca in asa-zisa mapa anexa (era un alt volum) a dosarului principal al informatorului, ca sa aiba acolo niste dovezi ca omul a muncit. Mapele anexe se distrugeau dupa cinci ani de la clasarea lor in arhiva. De regula au ramas in arhive doar dosarele de baza din care nu rezulta decat ca a omul a fost informator, a fost recrutat la data de..., a fost abandonat la data de..., dar nu prea stim ce anume a spus, despre cine si despre ce.

Arhiva, accesibila inainte de CNSAS

Dupa 1990, dupa infiintarea SRI, cum a fost accesul la aceasta arhiva? Pana la infiintarea CNSAS si ulterior?

In arhiva SRI nu se studiau dosare decat de catre ofiterii SRI, pe baza de aprobari primite de la comandantii lor pentru o scurta perioada, pentru ca destul de curand aprobarea trebuia data chiar de catre directorul de serviciu. Va dati seama ca trebuia sa faci un raport in care sa explici de ce vrei sa studiezi dosarul respectiv. Si cand te gandeai ca raportul ala il vede directorul SRI, te gandeai de trei ori inainte sa-l faci. A mai existat si o alta posibilitate de studiere a dosarelor, numai a dosarelor clasate la fondurile documentar si penal. Pe vremea cand penalul inca nu fusese predat asa masiv la Ministerul Justitiei. Noi am considerat ca nu are rost sa asteptam foarte mult pana cand va aparea o lege expresa care sa dea dreptul cercetatorilor din Romania sa studieze documente care se refera de exemplu la abuzuri comise inainte de 1989. Asa ca s-a intocmit un raport catre conducerea institutiei, in care s-a propus ca aceste documente, pe masura ce sunt identificate, sa fie puse la dispozitia cercetatorilor intr-o sala de studiu proprie a Serviciului, ceea ce s-a si facut. Pot sa va spun ca pana in prezent prin sala asta de studiu au trecut vreo 400 de cercetatori si romani, si straini. Nici unul insa nu a vazut dosare personale. Nu a existat nici un fel de opreliste pentru cercetatori. Li s-a cerut un singur lucru: sa completeze o cerere in care sa spuna cine sunt si ce tema vor sa studieze, atat. Cred ca mai mare dovada de transparenta decat asta n-ar putea sa fie. Nu li s-au cerut diplome de la facultate, recomandari de la institutiile la care lucrau. Dupa ce au studiat dosarele, oamenii au primit xerocopii pe care le mai utilizeaza si astazi.

In prezent exista posibilitatea de a cerceta arhivele Securitatii?

Posibilitatea exista, ca e garantata constitutional, din pacate, putinta noastra de a o satisface tinde spre zero. Pentru ca toate dosarele pe care noi le-am dat spre studiu au fost predate frumusel la CNSAS si noi le-am predat pe buna dreptate pentru ca nu tineau de siguranta nationala. Noi le-am dat spre studiu pentru ca nu avea cine sa le dea altcineva. Acum cine vrea sa studieze trebuie sa mearga acolo si sa respecte procedurile pe care le-a stabilit CNSAS. In arhiva SRI se vor mai putea studia documente, daca respectam legea, cam prin 2032. Alea care privesc astazi siguranta nationala vor fi declasificate, conform legii, dupa 40 de ani de la clasare. E un termen destul de redus. Multe dintre statele occidentale au 100 de ani.

Razboi fictiv

SRI a dat impresia ca ar dori sa ramana singurul detinator al arhivei fostei Securitati...

SRI nu a ramas ca un singur depozitar al arhivelor Securitatii "pe care nu a vrut si nu ar vrea cu nici un chip sa le predea altcuiva", privand cetatenii Romaniei de anumite drepturi. Va spuneam de acea sala de studiu ca un prim pas de a mai deschide ceva din portitele trecutului aflate in documentele Securitatii (nu trebuie sa ne inchipuim ca se poate scrie istoria Romaniei numai citind aceste documente, in nici un caz). Si tot incepand cu 1990 si pana la inceputul acestui an, SRI a raspuns la un numar de 120.000 de cereri adresate de cetatenii Romaniei, in care se solicitau adeverinte ca omul a fost urmarit, condamnat, arestat si a raspuns acelor oameni. De foarte multe ori pozitiv. Ca sa se dea un impuls discutiilor care au inceput in 1993 cu Legea Ticu, care ba avansa pe primul loc pe lista de prioritati a parlamentarilor, ba se ducea putin mai in spate, conducerea de atunci a institutiei a decis sa editeze doua volume numite "Cartea Alba a Securitatii", unul care se referea la activitatea informativa din ’45-’48, deci pana la aparitia Securitatii, si un al doilea, "Creatii literare si artistice". Legea de organizare si functionare a SRI aparuta in 1992 prevedea foarte clar ca la SRI trebuie sa ramana dosarele create de fostele organe de informatii si contrainformatii create pana in 1989, dar care priveau siguranta nationala. Celelalte hartii trebuiau separate si predate altei institutii.

Carei institutii?

Legea nu prevedea asta. Initial s-a incercat sa fie predate Arhivelor Nationale din subordinea Ministerului de Interne si chiar s-a inceput predarea. Apoi s-a primit ordinul ca nu se mai preda nimic, pentru ca o sa se creeze o institutie distincta, care sa preia toata aceasta documentatie. Discutia s-a tot lungit pe ani. Cert este ca pentru SRI votarea Legii 187 in decembrie 1999 a fost un moment de usurare. Aparuse o institutie care trebuia sa scoata din arhiva SRI un balast inutil. Nu toata arhiva, acel balast care nu privea siguranta nationala. Or, noi, pana in momentul respectiv, incepusem sa vedem ca o buna parte din documente nu priveau siguranta nationala. Dupa ce a aparut si Legea 187 care stabilea si niste criterii, lucratorii SRI au studiat toate dosarele din arhiva. S-a ajuns la concluzia ca din cei 20 de km de arhiva creata, de fapt preluata de la Securitate, 12 km puteau fi predati fara nici un fel de discutie CNSAS. Li s-a aratat tot, li s-a explicat despre ce e vorba. Pentru ca nu aveau sediu la inceput si bateau la usa alegerile locale din 2000, SRI le-a asigurat doua incaperi. Trecusera si alegerile parlamentare, si functionarii CNSAS tot la SRI studiau dosare. Pret de un an a trebuit sa facem acest oficiu: luati dosarul si studiati-l, dati-l inapoi sa il punem pe raft. Incepand din 2001, de cand s-au mutat la Parlament, in foarte scurt timp au facut rost si de acel sediu destul de mare de pe Dragoslavele, de langa Guvern, au inceput sa preia arhive.

Care este procesul de predare a dosarelor de la SRI la CNSAS?

Chiar daca s-a creat in mass-media senzatia ca exista un razboi permanent intre Consiliu si SRI, lucrurile nu au stat astfel. Unii cer dosarele, saracii, iar ceilalti nu vor sa le dea. Cam asta e senzatia lasata mie si nu a fost deloc asa. Chiar si in cele mai acute faze ale conflictului, cu declaratii incendiare, activitatea de predare a dosarelor a continuat in permanenta. Cand se inflacarau unii si altii pe la televizor, functionarii dumnealor erau la noi in arhiva si preluau dosare. Noi am facut verificari la solicitarile dumnealor, in ultimii patru ani, pentru vreo 70.000 de persoane. La acestea, vreo 40.000 de persoane au fost verificate la alegerile de anul trecut. La solicitarea expresa a CNSAS.

In plus, SRI a mutat 500.000 de volume penale pana in 1996 la Ministerul Justitiei si Ministerul Public. Apoi a inceput sa mute restul dosarelor care nu privesc siguranta nationala la CNSAS. Si mai are de mutat. Iar la sfarsit vor fi predate si microfilmele.

De ce nu le predati o data cu dosarele?

Pe o rola de microfilm pot fi fotografiate circa 900 de pagini. Pot exista mai multe dosare in functie de cate file a avut fiecare.

Ce puteti sa ne spuneti cu privire la dosarelor clerului?

La CNSAS in prezent exista cateva sute de volume referitoare la problema culte si secte. Ramane sa ii intrebati pe dumnealor daca le-au exploatat in vreun fel sau nu. Tot la CNSAS exista si dosarul presa centrala. Sta de trei ani acolo. Tot acolo exista si problema Eterul. E vorba de ascultarea posturilor de radio straine Europa Libera, Deutsche Welle. Peste o suta de volume.

Ce s-a intamplat cu arhivele din teritoriu?

Dupa 1990, nu le-am impartit in nici un fel, le-am lasat acolo unde sunt. Numai dosarele din fondul penal au fost predate de la SRI, indiferent de detinator - fie ca erau pastrate in Bucuresti sau la judete - la Ministerul de Justitie. Iar la solicitarea expresa a Ministerului Justitiei, in arhiva de la Cernica au fost date doar dosarele penale din Arhiva Centrala, din Bucuresti, a SRI, iar cele de la judete au fost trimise la Tribunalele Militare Teritoriale.

ORGANIZAREA ARHIVEI: CELE SASE FONDURI

Directorul Arhivelor SRI descrie modul in care erau organizate hartiile Securitatii in cele sase fonduri: "Fondul informativ unde se clasau persoanele urmarite de Securitate. Al doilea este fondul retea, in care se clasau toate dosarele persoanelor care au colaborat cu Securitatea, informatori, colaboratori, gazde case de intalniri. Fondul penal era fondul in care erau pastrate dosarele persoanelor condamnate pe motive politice. Alt fond este fondul documentar. Aici erau plasate tot felul de materiale referitoare si la siguranta nationala, cum ar fi modul de structurare a unor servicii de informatii, si altfel de probleme cum ar fi partide politice burgheze. Nu era considerat un fond operativ, ci un fond la care mai venea din cand in cand lucratorul de securitate sa se documenteze. Un al cincilea fond era fondul de corespondenta, care cuprindea corespondenta simpla a Securitatii. Toata corespondenta serioasa care se referea la o persoana urmarita sau la un colaborator se clasa in dosarul persoanei respective. Al saselea fond era fondul neoperativ, unde se pastrau state de salarii."

"TENTACULELE" FOSTEI SECURITATI

Departamentul Securitatii Statului (DSS) - Securitatea interna - era format din 6 Directii: Directia I de Informatii Interne se ocupa de identificarea manifestarilor ostile sistemului. Directia I era unitatea cea mai implicata in actiuni de politie politica, inima Securitatii. Directia II Contrainformatii Economice avea ca atributii spionajul economic, protejarea secretelor comerciale, sesizarea neglijentelor. Directia III se ocupa de contraspionaj. Creierul Secu era Directia IV Contraspionaj Militar, care se ocupa de toate cadrele militare din Romania. Directia a V avea ca atributii protejarea vietii "conducatorului iubit" si a conducerii PCR. Dupa Revolutie, Directia V a fost cea mai blamata, cu toate ca in timpul regimului avea cele mai putine atributii in sectoarele-cheie. Cei de la Directia VI erau singurii care aveau dreptul sa desfasoare cercetari penale, la ei ajungeau dosarele produse de celelalte unitati. In afara de aceste Directii, existau si cateva servicii speciale: Serviciul D (dezinformare), Serviciul Special pentru Protejarea Secretelor de Stat, iar la randul ei DIE era organizata pe unitati.