Taher, stăpîn la Mija

Parcul Industrial Mija, un vehicul creat cu scopul dezvoltării unuia dintre cele mai sărace judeţe ale României, a devenit încet-încet o afacere privată marca Taher. Parcul trebuia să fie o nadă pentru investitori, dar s-a transformat în jucăria personală a iordanianului, care l-a poreclit “Udland City”. Afacerea Mija are un singur cîştigător: Fathi Taher.

Parcul Industrial Mija, un vehicul creat cu scopul dezvoltării unuia dintre cele mai sărace judeţe ale României, a devenit încet-încet o afacere privată marca Taher. Parcul trebuia să fie o nadă pentru investitori, dar s-a transformat în jucăria personală a iordanianului, care l-a poreclit “Udland City”. Afacerea Mija are un singur cîştigător: Fathi Taher.

O suprafaţă de teren de 95 de hectare a fost pusă la dispoziţia lui Fathi Taher de Consiliul Judeţean Dîmboviţa printr-o manevră care ar trebui să boteze afacerea cu iz de legalitate. Afacerea miroase însă tot a tun imobiliar cu patalama politică şi concursul benevol al consilierilor judeţeni de Dîmboviţa.

ARMA PROMISIUNILOR. Parcul Industrial Mija din judeţul Dîmboviţa a apărut pe rămăşiţele Uzinei Mecanice Mija, companie a Romarm, care a fost deposedată de o mare parte din teren prin două hotărîri de Guvern. În octombrie 2001, Executivul decide să transfere un teren rezultat prin divizarea societăţii Mija din cadrul companiei Romarm sub autoritatea Consiliului Judeţean Dîmboviţa, “în vederea constituirii unui parc industrial”. Articolul 3 al Hotărîrii de Guvern cu numărul 1067 de la 25 octombrie 2001 trebuie reţinut: “Suprafaţa de teren prevăzută la art. 1 nu poate fi concesionată sau înstrăinată pe toată durata existenţei parcului industrial. Desfiinţarea parcului industrial se poate face numai prin hotărîre a Guvernului”.

În mai 2002, o altă suprafaţă de teren de peste 82 de hectare este transferată de la Uzina Mecanică Mija către acelaşi parc industrial prin HG 457 din 2002. Hotărîrea de Guvern făcea şi o menţiune cel puţin ciudată: “Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri se abrogă art. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 1067/2001”. Brusc, se ridica interdicţia concesionării terenului.

În luna iunie a anului 2002, cîteva săptămîni mai tîrziu, intră în scenă iordanianul Fathi Taher. Acesta anunţă proiectul unei universităţi americane la Mija. 10.000 de studenţi, 16 facultăţi, peste 6.000 de locuri de muncă şi o investiţie de peste 200 de milioane de dolari sînt cifrele care trebuiau să adoarmă atenţia românilor. Investiţia a fost “pusă pe tarabă” şi de oficialii guvernamentali, cu ocazia mişcărilor sindicale de la fabrica de armament din Mija. Acestora li s-a umplut capul cu promisiuni: fabrica îşi mută sediul şi este lăsată fără terenuri pentru a face loc marilor investiţii care aveau să vină.

TAHER OCUPĂ MIJA. Iniţial, Consiliul Judeţean aprobă o hotărîre – cu nr. 38 din 2005 – privind acordul de principiu pentru asocierea în participaţiune a SC Parc Industrial Mija SA cu Rivta Aktiengellshaft din Austria sau concesionarea activelor societăţii deţinute de CJ către aceeaşi firmă străină în vederea dezvoltării unui campus universitar. La 25 martie 2005, se aprobă “acordul de principiu” în vederea intrării Rivta în afacere – Hotărîrea nr. 38. Trei luni mai tîrziu, se revine cu o altă hotărîre. De data aceasta, CJ Dîmboviţa propune majorarea capitalului SC Parc Industrial Mija SA, iar investitorul Rivta Aktiengellshaft trebuia să participe cu bani. “Reprezentanţii în Adunarea Generală a Acţionarilor au constatat că Hotărîrea nr. 38/2005 nu poate fi pusă în aplicare, asocierea în participaţiune şi concesionarea fiind variante cu care Rivta nu a fost de acord. În plus, trebuia respectată cu sfinţenie o prevedere din legislaţia cu privire la constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, potrivit căreia “nici un agent economic acţionar care utilizează utilităţile şi/sau infrastructura parcului industrial nu poate deţine controlul societăţii – administrator, în mod director sau indirect”. Şi atunci Taher scoate din pălăria sa de magician o soluţie “de avarie” pentru a putea pune mîna pe afacerea căreia îi dădea tîrcoale de ani buni.

Intrarea lui Taher la Mija se consfinţeşte, în cele din urmă, printr-un contract de asociere. Pentru că pe Rivta Aktiengellshaft o băgase deja în faţă ca investitor în celebrul de acum campus universitar şi, în condiţiile legii, societatea nu putea prelua controlul societăţii-administrator SC Parcul Industrial Mija SA, în mai, la Registrul Comerţului sînt înregistraţi noii asociaţi ai societăţii. Participarea CJ este redusă la 40 de procente, restul împărţindu-se între Rivta Aktiengellshaft (21%) – de data aceasta cu adresa în Liechtenstein, adică înregistrată într-o zonă fiscală specială caracterizată prin faptul că societăţile sînt anonime, off-shore, cu acţiunile la purtător –, Rivta Handelsges M.B.H (Austria) (7,6 procente), societatea iordaniană Quatron International Investment Co. Ltd (22 procente) şi prietenul şi partenerul lui Taher în multe alte afaceri Constantin Toma (8,5 procente). Evident, cele trei societăţi îi aparţin lui Taher, iar controlul acestuia asupra SC Parc Industrial Mija SA, întărit de Toma, este total. Acesta a declarat de mai multe ori că deţine controlul a 60 de procente din afacere şi trebuie să-l credem.

EL CENTREAZĂ, EL ŞUTEAZĂ. Economistul Nicolae Măţăoanu şi juristul Gheorghe Vasile, responsabilii CJ Dîmboviţa care au semnat raportul în vederea asocierii consiliului cu firmele lui Taher, nu văd nici o problemă în faptul că acesta controlează astfel societatea administrator şi face afaceri cu terenul atribuit de Guvern cu scop precis. Aceştia au susţinut într-o discuţie cu reporterul Jurnalului Naţional că CJ ar fi putut chiar vinde acel teren dacă ar fi vrut, deci preluarea lui de Taher – care-i găseşte orice întrebuinţare vrea el – nu este nici o problemă, au întărit cei care ar fi trebuit să apere interesele dîmboviţenilor în CJ. Interesant este următorul aspect: iordanianul a reuşit dubla performanţă de a participa la o asociere cu CJ Dîmboviţa cu un aport în bani, care s-a ridicat, pînă acum, la 20 de milioane de euro, dacă ar fi să dăm crezare documentelor oficiale, dar, indirect, el este şi beneficiarul investiţiilor realizate de SC Parc Industrial Dîmboviţa SA, din moment ce acesta se ocupă de orice vrea Taher, mai puţin de ce ar fi de aşteptat de la un parc industrial.

Cu toate aparenţele însă, afacerea este una deloc onorabilă. În orice caz, deloc onorabilă pentru Consiliul Judeţean Dîmboviţa. Taher deţine controlul parcului, deşi legea îi interzice să fie şi investitorul în campusul universitar şi să controleze societatea-administrator. În plus, planurile lui Taher s-au extins considerabil, el anunţînd mai nou o uriaşă investiţie, de vreo 250 de milioane de euro, într-un complex turistic. Un megaproiect pe care iordanianul l-a botezat “Udland City”.

Mija: Piscină, Fitness şi Marriott

Ion Dănciulescu, director general al SC Parc Industial Mija SA, a răspuns în scris Jurnalului Naţional cum că între respectivul complex turistic şi suprafaţa administrată de societatea pe care o conduce nu ar fi nici o legătură. Fathi Taher a contracarat şi el într-un interviu de presă în aceeaşi manieră, numai că evidenţa îl contrazice. Într-un alt interviu de presă, iordanianul a povestit pe larg cum va transforma vestigiile rămase de pe urma Ministerului Apărării într-una dintre cele mai mari destinaţii turistice ale României, un “adevărat oraş de 35.000 de locuitori”. De altfel, în raportul de activitate al Consiliului Judeţean Dîmboviţa pe anul 2007 se arată că investiţiile în complexul turistic se fac în aria parcului industrial. “Trebuie precizat că, pe tot parcursul anului 2007, s-au aflat în plină desfăşurare investiţii pentru realizarea unor obiective care, în cea mai mare parte, vor fi finalizate în cursul anului 2008, cum ar fi: Tourist Center, Convention Center, Marriott Suites Hotel, Pool, Fitness Center şi Land Scape. De altfel, cine şi-ar fi imaginat că iordanianul Taher a intrat în asociere cu CJ Dîmboviţa ca să se ocupe de administrarea infrastructurii parcului şi atragerea investitorilor?