Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Comuna Şimişna, din judeţul Sălaj, are cu totul, ca economie locală, aşa: agricultură - fiecare pentru el, două magazine şi un atelier de scaune şi dormeze, cu cinci angajaţi. Îi mai trebuia un ştrand. Unul modern, ca la oraş. Şi s-a găsit cineva să-l facă.
Totul a început cu o groapă. Domnul Grigoriţă Revnic, om de afaceri născut în Şimişna, s-a apucat de săpat o groapă în marginea satului, chiar în curtea fostului ceapeu. Asta vedeau sătenii, zgâindu-se nedumeriţi peste gard. Ce-i drept, îşi ziceau ei, nu exista nici o groapă de asemenea dimensiuni în comună, dar tot nu înţelegeau de ce ar fi nevoie de una. Anul trecut, prin iulie, treaba a fost gata, totul a devenit albastru şi oamenii au aflat, pe diferite căi, că în satul lor a apărut un ştrand. "Aşa se cheamă: ştrand. Ce-o mai fi şi asta?", spune moş Alexandru Borodi.
Moşul stă pe laiţă, la poartă, cu doi vecini şi două vecine, toţi de-un leat. Aşa fac mereu cât e vremea frumoasă. Nimic din ce se întâmplă în sat nu le scapă şi au pentru orice o explicaţie. Însă această surprinzătoare afacere cu apă chioară i-a pus în încurcătură. Împreună, cei cinci vecini adună vreo patru sute de ani de experienţă de viaţă. Nu destulă ca să priceapă ce aşa grozăvenie e cu ştrandul din satul lor, de se îmbulzeşte lumea ca la ajutoare. Ei ştiu că scăldatul se face în apa Şimişnei, la hâlbon, unde-i apa mai adâncă. Partea bărbătească într-un loc, partea femeiască în alt loc, şi nicidecum fără izmene sau o cămeşă, acolo, de bun-simţ. "Nu ca tineretul ista din ziua de azi, la grămadă, fără ruşine, numai cu o aţă-n cur şi-o cârpuţă pe chiept", şfichiuieşte moş Alexandru cu vorba.
"Am văzut stricăciune ca asta în Bucureşti, în '52, îşi aminteşte bătrânul. Am făcut armata în comuna Militari, lângă Bucureşti. Era o unitate militară mare, cu un gard de lemn văpsit albastru. Mai este?" Când află că nu mai există nici comuna, darămite gardul, moş Alexandru bate cu cârja în pământ şi întreabă filosofic: "No, vedeţi, dară, cum se schimbă lumea? Ce să te mai miri?"
Viorica Bande e mai tânără, abia a trecut de 50 de ani. Şi ea tot de scăldatul la hâlbon ştie, ca toată generaţia ei. Cât era ceapeu în sat, i-a fost bine. Era contabilă, ţinea toată averea comunei în ţâmburucul pixului. Acum îşi mai găseşte câte ceva de făcut tot prin curtea ceapeului, dar la ştrand, la patron. Mai strânge un chiştoc din nisip, mai o hârtiuţă, grijeşte de vestiar, de grătarul cu mici - câtă treabă nu-i de făcut la o aşa afacere şi la atâta umblătură de lume? Dar nu s-a bălăcit niciodată în ştrand, nici după ce-au plecat toţi şi-a rămas singură. "Noi tot la hâlbon ne ducem, unde nu ne vede nimeni", spune ea.
Florin Bor, secretarul Primăriei din Şimişna, apreciază că media de vârstă a populaţiei este de 60-65 de ani. Oameni care nu s-ar desţoli decât la umbră de aluniş, făcând baie pe furiş. De aici mirarea lui că a avut cineva îndrăzneala sau inconştienţa să facă un ştrand în Şimişna. Cum te-ai apuca să vinzi cârnaţi de porc la musulmani. "Şi totuşi, ştrandul e plin zi de zi de tineret, ai zice că localitatea are tineri nedeclaraţi, pe care îi ţine ascunşi", glumeşte secretarul. Şi tot el vine cu explicaţia. Când ştrandul a fost gata, vestea a trecut dealul în sudul judeţului vecin, Maramureş, s-a dus pe vale până în nordul judeţului Cluj, iar în Sălaj s-a răspândit în toate direcţiile. Că aşa e amplasată Şimişna, ideal, la îmbinarea celor trei judeţe. Şi-au început să vină fete şi băieţi de prin satele şi oraşele de pe 50 de kilometri roată-mprejur, că alt ştrand mai aproape n-aveau.
"Dacă eu aş fi avut nişte bani să-i investesc, recunoaşte Florin Bor, numai la ştrand nu m-aş fi gândit. Dar uite că i-a dat cuiva asta prin cap şi s-a dovedit că parcă numai de ştrand aveau nevoie oamenii din zona asta." Şi zicând acestea, secretarul Primăriei se azvârle iar în apă, alături de primarul Cristian Prodan şi de şeful de post Iosif Bande. Canicula bagă zilnic la apă toată elita comunei, printre adolescenţi din trei judeţe.
Vasile Revnic, fratele afaceristului Grigoriţă Revnic, administrează ştrandul. Glumeşte: "Ce altă oportunitate de afaceri ţi-ar fi oferit zona asta? Nici una. Şi atunci ne-am gândit să profităm de încălzirea globală. Altădată ne rugam să plouă, să se facă cucuruzul, acum ne rugăm s-o ţină aşa, cu soare, ca să ne meargă afacerea".
Vasile Revnic a făcut facultatea de istorie la Bucureşti şi s-a întors profesor în satul natal. Dar când a văzut că statul nu dădea nici bani de cretă şi că salariul de profesor nu-i ajungea de la o lună la alta, s-a angajat ca electrician la o firmă din Baia Mare, fiindcă, aşa cum a putut să observe, în domeniul electricităţii e mai multă nevoie de istorici decât în învăţământ. Lucrează şi acum la firma aceea, dar se ocupă şi de ştrand. Ştrandul e tot timpul plin. Iar sâmbăta şi duminica dă apa pe dinafară de lume. Altă distracţie nu mai au tinerii din zonă. Dar vin şi cei din generaţia secretarului şi a primarului, de 30-40 de ani.
După o zi de muncă, bărbăţii lasă tractoarele la poartă sau pun caii la conovăţ şi se răcoresc în ştrandul cu apa frumos stătătoare şi limpede ca cristalul, trasă cu pompa din Valea Şimişnei şi filtrată de poţi s-o şi bei. Apa este filtrată continuu şi cade în bazin ca o cascadă. Nimic nu e mai potrivit după o zi de coasă. "Dar coasă, nene, pe arşiţa asta, nu demonstrativ, cinci minute, cu o coasă de protocol, ca Boc", spune tânărul poreclit "Primarul", care a venit la ştrand cu căruţa, direct de la fâneaţă. În drum, a adunat o căruţă de băieţi, cam tot ce mai înseamnă tineret în Şimişna.
Strategia fraţilor Revnic e să lase biletele ieftine: 5 lei adulţii, 3 lei copiii. Câştigul vine din vânzare: apă minerală, sucuri, bere, ţigări, mici, pizza, cafea, dulciuri, toate acele gustări pe cât de delicioase, pe atât de dăunătoare, în pungi colorate, cam tot ce găseşti la o terasă în oraş. Tot ce e acolo e ca la oraş. Ba şi mai mult, fiindcă la acest ştrand, sclipind printre căpiţe de fân, apa de la duşuri e încălzită de nişte panouri solare, ceva ce nu s-a mai văzut în Şimişna. Poate în satele învecinate. Faţă de ştrandurile orăşeneşti, ştrandul ultramodern din Şimişna mai are în plus şi un târg săptămânal de animale. Vine omul la obor, vinde o vacă sau un porc, face şi-o baie. Apoi se duce în satul lui şi povesteşte ce bine e. Şi pe spusa lui vin tot alţi şi alţi amatori de scăldat. Publicitate.
Problema cea mai mare a acestei ingenioase afaceri este şi problema turismului românesc, în general, se plânge Vasile Revnic: e al naibii de greu să ajungi la ştrand. Drumul judeţean arată ca după bombardament, cum ar spune tinerii reporteri de televiziune. Primăria n-are bani. Din venituri locale nu adună la buget decât 22.000 de euro pe an. Pentru asfalt ar fi nevoie de 2,5 milioane de euro, bugetul comunei pe 113 ani. Suntem abia în 2010.
