În primul rând, va fi înființat un program național de acțiuni prioritare, finanțat direct de Ministerul Sănătății, pentru achiziția de dezinfectanți, materiale de protecție, echipamente. De asemenea, tot personalul sanitar – de la medic la îngrijitoare – va urma un program de training obligatoriu dedicat limitării și controlului infecțiilor nosocomiale, ca în Belgia.
„Tragedia de la Iași este de nepermis și extrem de greu de pus în cuvinte”, a afirmat ministrul Alexandru Rogobete, sâmbătă seară, după ce a mers la Spitalul de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, unde a demarat un „control extins”, ce va dura, probabil, până marți sau miercuri.
„Colegii mei din Ministerul Sănătății vor rămâne la Iași atât timp cât este nevoie, pentru a verifica, pas cu pas, tot ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus ministrul Sănătății, care subliniază că, deși spitalul se află în coordonarea administrativă a Consiliului Județean Iași, a decis să se implice direct.
Mai exact, Rogobete spune că a dispus demiterea conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași și a solicitat președintelui CJ Iași schimbarea managerului spitalului, din cauza reacției întârziate și a lipsei grave de coordonare administrative și procedurale: „Această tragedie nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din nerespectarea protocoalelor și reacția întârziată a instituțiilor”, afirmă ministrul.
„Un haos mai mare, administrativ și procedural, eu nu am văzut de mult”
În ciuda faptului că spitalul arată foarte bine și are echipamente de ultimă generație, pe care multe spitale din România nu le au, și nici probleme cu stocurile de consumabile, dezinfectanți sau de antibiotice nu au fost identificate, în unitatea medicală nu s-a lucrat după procedurile care există în situația apariției unor infecții intraspitalicești.
„Un haos mai mare, administrativ și procedural, eu nu am văzut de mult într-un spital și am vizitat multe spitale (…) cu multe astfel de situații. Cert este că în intervalul 14 - 24 septembrie, spitalul nu poate face dovada că a respectat sau că a implementat protocoalele specifice care există pentru limitarea acestei infecții. (…)
S-a intervenit mult prea târziu! Probabil că atunci când numărul de copii infectați a crescut alarmant au început să ia anumite măsuri, dar și aceste măsuri erau, din punctul meu de vedere, insuficiente și ineficiente. Direcția de Sănătate Publică din Iași a reacționat la aproape 10 zile după ce s-a știut că există în acea unitate sanitară pacienți infectați”, a declarat, ieri, Alexandru Rogobete, la Antena 3 CNN.
„Nu au fost aplicate protocoalele și nu s-a lucrat după procedurile care există în această situație. Acesta e motivul pentru care am solicitat demiterea managerului unității sanitare și eu, la rândul meu, voi demite toată conducerea DSP Iași”, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății
DSP Iași a amendat cu 10.000 de lei epidemiologul spitalului, pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecțiilor nosocomiale, cu aceeași sumă fiind sancționat și medicul ATI, pentru nerespectarea protocoalelor, și cu 50.000 de lei unitatea medicală, tot pentru nerespectarea protocoalelor.
Program național AP-IAAM, finanțat direct de Ministerul Sănătății
Prin urmare, pe lângă sancțiunile aplicate deja, ministrul Sănătății a declarat că a decis implementarea unor măsuri „ferme și concrete”. Una dintre aceste măsuri este crearea unui program național AP-IAAM, finanțat direct de Ministerul Sănătății, pentru achiziția de dezinfectanți, materiale de protecție, echipamente, filtre HEPA și consumabile pentru reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM).
„Vom veni cu o serie de măsuri în perioada imediat următoare. Vom înființa un nou program de finanțare, de acțiuni prioritare, dedicat limitării și controlului infecțiilor asociate a activității medicale, așa cum avem AP-ATI pentru pacienții din ATI, pentru AVC, pentru infarct și așa mai departe. Practic, prin acest program vom finanța direct unitățile sanitare pentru achiziția de consumabile, materiale de protecție, dezinfectant și lista continuă, deși, repet, la spitalul din Iași nu au existat astfel de lipsuri”, a explicat Rogobete la Antena 3 CNN, precizând că echipa sa de la Ministerul Sănătății se va apuca de scris acest nou program chiar de azi.
În plus, va fi introdus un training obligatoriu pentru personalul medical - medici, asistente, infirmiere, brancardieri, îngrijitoare - privind prevenirea și limitarea infecțiilor nosocomiale, un „model copiat din alte țări din Uniunea Europeană”.
Ministrul Sănătății spune că discutat o colegă care lucrează în Belgia care i-a spus cum funcționează lucrurile în spitalele de acolo.
„Anual, tot personalul medical parcurge un modul de training dedicat limitării și controlului infecțiilor nosocomiale. Se obține un atestat și poate continua activitatea în acea unitate de terapie intensivă, bloc operator, neonatologie și sigur lista poate continua, doar dacă parcurge aceste training-uri și, sigur, dacă depășește examenele aferente. Lucru pe care mi-l doresc și eu, am discutat cu echipa și cu toți factorii implicați și vom introduce și în România acest modul, dacă doriți, de pregătire continuă, repetată, cu testare pentru personalul”, a mai declarat, ieri, Alexandru Rogobete.
În cursul zilei de ieri, „au fost identificate inclusiv indicii din zona penalului”, care se referă la neglijență în serviciu, a mai precizat ministrul Sănătății, motiv pentru care raportul final al controlului va fi transmis la Parchetul General.


