TRIPLU TULUP ELECTORAL/La vot, cu ştampila în patine

În loc să meargă la vot, unii bucureşteni au preferat să-şi exercite dreptul puterii pe gheaţă. Încă de la primele ore ale dimineţii, patinoarele s-au umplut de români vrednici de a-şi pune ştampila pe zăpadă, într-o încercare ratată de triplu tulup.

Într-o zi binecuvântată, sufletul românului a îngheţat de-a binelea. Românul a preferat să-şi exercite puterea în altă parte decât la vot şi uite cum, încă de la orele 9 ale dimineţii, a luat cu asalt patinoarele. Deznădăjduiţi, apatici, potenţialii alegători şi-au încărcat mai întâi plămânii cu oxigen, au sorbit un ceai cald de la colţ şi au plecat acasă nehotărâţi dacă să influenţeze sau nu soarta ţării.

PATINATORUL ARTIFICIAL
Românul artificial a patinat la mall, în Rahova. Lipsit de griji, şi-a umplut ziua vegetând într-un oraş creat anume pentru el, tocmai ca să se ia cu gândul de la ce-i mai important. Pentru românul care patinează la mall primordial nu e votul.
E sătul de politică şi, ca în fiecare sfârşit de săptămână, artificialul s-a dus acolo unde se simte el cel mai bine. Cu aripioara într-o mână şi cartoful pregătit pentru a-i intra pe gură, românul de la mall şi-a înscris pruncii la patinoar. De pe margine, înfulecând relaxat porţia de fast-food, urmăreşte un spectacol pe gheaţă. "Mami, fii atentă, uite cum fac", şi puştiul imită o piruetă. Copiii gesticulează, se fac poze, se vorbeşte tare, oamenii mari râd de oamenii mici, şi uite cum în oraşul fără ceas se respiră un aer apolitic.  

VOTUL MUTEI ŞI PIRUETA BUNICULUI ÎN EGĂRI
În Drumul Taberei am găsit o Românie cu ochii bolnavi. Unul plângea la Biserica Sfânta Vineri, altul râdea la patinoar. O Românie despărţită de-un singur gard prea subţire pentru a antifona muzica lui James Last şi predica sufletului prigonit.
Şi tocmai când îşi făcea apariţia pe ritmuri muzicale "ţărăncuţa cu bujori în obrăjori", un bunic s-a gândit să se dezlănţuie pe gheaţă într-o acrobaţie de toată frumuseţea. Hop şi iarăşi hop, cam aşa dansa bătrânul zvelt în egării săi negri, urmărind cu coada ochiului  jocul nepoatei care se dovedise extrem de încântată de noua mişcare în doi. Îşi găsise un băieţel cu care se învârtea ca o Crăiasă a Zăpezii cu inima dezgheţată de plăcerea atingerii puştiului patinator.
Mihai şi-a pierdut încrâncenarea de-abia la finalul programului, când, încălzit de-un ceai, s-a lepădat de toate energiile negative. A căzut până şi-n nas, şi asta nu a făcut decât să-l mulţumească pe deplin. Nici nu se gândeşte să meargă la vot, poate îl convinge soţia, care îl îndeamnă măcar să se prezinte cu-n vot alb, în semn de protest. E dezgustat de politică de prin studenţie, când un profesor apreciat s-a făcut politician. "M-a dezamăgit", îşi aminteşte apatic Mihai. Şi pentru adolescenta de la Centrul Domniţa Bălaşa politica e dată uitării. "Îmi dă careva bani, de ce să votez?", transmite pe limba semnelor o frază mută. În schimb, traducătoarea de la centru merge la vot, ea crede în schimbare.

LA POARTA BISERICII, PESTE GARD
Dacă la patinoar "badea iese la cosit" prin difuzoare, de partea cealaltă a gardului preotul îşi cheamă credincioşii la predică. Oameni cu lacrimi în ochi stau încolonaţi să aprindă lumânări la vii. "Suntem sătui de morţi", ne spune o bătrână, "deşi la morţi se aprind lumânările prima oară". Poveşti spuse în curtea bisericii stau atârnate de gât, scrise pe cartonaşe. O Românie deznădăjduită, cu ochii în lacrimi, ridicaţi la cer, aşteptând binecuvântarea şi un ban de pomană. România de la poarta bisericii, aia care stă pe jos cu mâna întinsă, care aşteaptă o bucată de pâine sfinţită de preot, care îşi duce hainele ponosite, care priveşte tăcut în jos cu sufletul înălţat de acum la cer, hăituită de foame, lipsită de bani, fără adăpost, suptă de boli, măcinată de griji, România asta nu votează. "Maică, eu sunt bolnavă, m-oi duce mai încolo…"

"Mami, fii atentă, uite cum fac"
"M-a  dezamăgit"
"Îmi dă careva bani, de ce să votez?"
"Maică, eu  sunt bolnavă, m-oi duce mai încolo…"
Bucureşteni dezinteresaţi de vot