x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Trofeul Sandu Florea

Trofeul Sandu Florea

de Daniela Ivan    |    19 Noi 2010   •   16:44
Trofeul Sandu Florea

138384-dsc0069.jpgCaricaturistul Vali Ivan a câştigat trofeul Sandu Florea pentru cea mai bună bandă desenată realistă şi istorică, Iancu Jianu-semnul eroului. Albumul, binecunoscut cititorilor noştri, a fost publicat timp de 42 de săptămâni în paginile Jurnalului de duminică. Acest premiu i-a fost acordat vineri, 12 noiembrie, în cadrul Salonului European al Benzii Desenate de la Bucureşti, chiar din mâinile fondatorului său. Sandu Florea s-a stabilit din 1991 la New York, unde lucrează pentru cele mai mari edituri americane (Marvel, DC Comics, Dark Horse etc). Este unul dintre cei care îi desenează pe celebrii Superman, Spiderman, Batman, Hulk, Capitan Ame­rica etc.

Pentru cei care-l mai ţin minte, Sandu Florea este unul dintre cei mai prolifici artişti BD români, care a publicat înainte de 1989 numeroase BD-uri în toate revistele şi almanahurile, dar şi nouă dintre cele 50 de albume BD editate la noi în perioada socialistă.

„În anul 2001, Sandu Florea s-a întors pentru prima dată în România, după zece ani la Salonul de benzi desenate de la Constanţa.

Încântat de starea BD-ului românesc a hotărât să încurajeze această mişcare artistică prin decernarea trofeelor Sandu Florea celor mai importante creaţii şi creatori de BD din anul respectiv”, a declarat Dodo Niţă, fondatorul Asociaţiei Bedefililor din România şi al Salonului Internaţional al Benzii Desenate. El a mai adăugat că trofeele au început să se decerneze din 2002, an de an, însă în absenţa fondatorului, acesta trimiţându-le prin poştă. Anul acesta, la invitaţia Institutului Cultural Român, Sandu Florea a înmânat personal aceste premii celor mai importanţi creatori BD din 2010.

De ce a fost premiat Iancu Jianu-semnul eroului?

„Banda desenată publicată în serial în Jurnalul Naţional a fost premiată pentru unicitatea ei. Nimeni nu a mai făcut la noi, în ultimii 20 de ani, o bandă desenată realistă şi istorică şi în nici un caz de amploarea celei publicate de Jurnalul Naţional. Dar şi pentru calitatea deosebită a realizării, în special referindu-ne la scenariu şi desen, buna documentare, la decoruri, la costumele personajelor la întreaga punere în scenă a benzii desenate”, a mai precizat Dodo Niţă.

Sandu Florea a mai acordat încă cinci trofee. Pentru întreaga carieră artistică, 55 de ani de benzi desenate, lui Puiu Manu, pentru debut, lui Octav Ungureanu, pentru cel mai bun album, lui Lucian Amarii (JUP), pentru cel mai bun fanzin, lui Marian Mirescu. Totodată, Alexandru Ciubotariu şi Dodo Niţă au primit trofeul pentru lucrarea „Istoria Benzii Desenate Româneşti”, publicată la Editura Vellant. Cartea inventariază, comentează şi ilustrează peste 100 de ani de bandă desenată în Romania (1891-2010). Împărţită în trei capitole – Vârsta de Aur (1891-1947), Socialism şi BD (1948-1989) şi Bandă Desenată Contemporană (1990-2010), lucrarea are 270 de pagini.

×
Subiecte în articol: portret