Nu m-am asteptat la o astfel de declaratie la inceput de sezon... In primul rand, nu credeam ca Tudor Giurgiu asculta piesele Angelei Similea. Il vedeam ca pe un rocker nelinistit cu plete si bocanci... Surpriza s-a conturat si mai mult cand l-am auzit pe Dan Spataru cantand "Drumurile noastre', in trailerul filmului lansat recent de Tudor, "Despre oameni si melci'. Un titlu deloc atragator pentru mine, pentru ca nu-mi plac melcii. Regizorului Tudor Giurgiu ii plac "la propriu', mi-a marturisit in emisiunea in care am debutat in noul sezon, al saselea an "Dincolo de aparente'. Credeam despre Tudor ca e pretios si taciturn, idee preconceputa din cauza altor interviuri cu regizori care s-au perindat prin emisiune... Surpriza! Tudor Giurgiu vorbeste mult, gesticuleaza, e timid, placut si controlat. Da cat vrea el si impresia mea e ca reuseste foarte usor sa se priveasca din exterior. A fost un interviu de placere in care am aflat ca si-a dorit foarte mult ca Angela Similea sa joace in filmul sau, dar a fost refuzat. Am mai aflat ca Monica Barladeanu este revelatia filmului si ca maestrul Dorel Visan n-a spus "da', din prima, domnia sa avand o intalnire precedenta cu melcii, in "Senatorul melcilor'.
Melcii din film au fost descantati si imbatati cu bere... Tudor Giurgiu spunandu-mi ca era singurul lucru la care reactionau. Cum a reactionat Tudor cand in platoul emisiunii a intrat fiul sau, Stefan?
L-am lasat cu gura cascata, la propriu si s-a inrosit intens. Stefan are 5 ani si jumatate, intra in clasa 0 si e mare amator de fotbal. Baietii Giurgiu au facut-o lata si au fost pedepsiti, acum cateva zile, pentru ca lustra de pe hol a fost facuta tandari, dintr-un sut! Cea care imparte pedepsele, este Oana Giurgiu, sotia lui Tudor, mama lui Stefan si producatoarea executiva al filmului, careia ii multumesc pentru complicitate. Tudor nu e nici timid, nici rusinos, iar cand i-am spus ca e foarte serios, mi-a raspuns natural: "Stiu!' Vrea sa se faca portar de fotbal, iar la intrebarea tatalui sau, "Ce ai inteles tu din filmul "Despre oameni si melci'?, pustiul a dat un raspuns cu totul neasteptat: "Am inteles ca trebuie sa muncesti!' I-am strans mana tatalui sau si m-am gandit ca generatiile viitoare mai au o sansa!