„Devenită deja un eveniment anual de tradiție, campania de prevenție a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila - Asumă-ți să fii sănătos! - revine anul acesta pe litoralul românesc pentru a oferi cât mai multe consultații medicale turiștilor aflați în această perioadă la malul Mării Negre și care vor alege să-și sacrifice câteva zeci de minute din concediul de odihnă pentru o evaluare dermatologică, endocrinologică sau pediatrică și în definitiv pentru siguranța stării lor de sănătate”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în cadrul unei conferințe de presă organizate în debutul campaniei.
El a precizat: „Având experiența edițiilor anterioare, când am înregistrat o creștere succesivă a numărului de turiști care au trecut pragul campaniei noastre de prevenție, nutresc speranța că anul acesta vom depăși recordul consultațiilor oferite anul trecut, care s-a cifrat la 4.757, și prin care au fost depistate 39 de cazuri de suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale de ordin dermatologic, multiple cazuri de hipertensiune arterială nediagnosticată până la acel moment sau cazuri de obezitate, dar și de subnutriție infantilă”.
Unde se desfășoară campania
Pe parcursul celor șase zile ale Campaniei Asumă-ți să fii sănătos! - Litoral 2024, toți cei care doresc să beneficieze gratuit de consultații dermatologice, endocrinologice și pediatrice vor putea apela la profesionalismul celor 36 de medici (rezidenți și specialiști) care vor fi prezenți în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spațioase ale M.Ap.N. pe care vor fi afișate bannere ale campaniei) în următoarele stațiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn și Mangalia. Consultațiile se vor face în perioada 12-17 august, în intervalele orare 9.00 - 12.00 și 15.00 - 18.00, cu excepția zilei de 17 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții. Corturile sunt amplasate lângă următoarele repere:
1. Olimp - plajă, lângă Punct de Observație Salvamar/plajă Hotel Meduza
2. Neptun - plajă, în zona punct Salvamar
3. Jupiter - plajă, lângă Punct de Observație Salvamar
4. Saturn - plajă, lângă punct SMURD
5. Mangalia - plajă, în zona punct Salvamar
Screening privind riscul apariției cancerului cutanat
Societatea Română de Dermatologie continuă seria campaniilor de prevenție Euromelanoma, alăturându-se și anul acesta proiectului UMF, oferind consultații medicale dermatologice gratuite. De altfel, de-a lungul celor 10 ani de la debutul campaniei Euromelanoma, peste 30.000 de români au beneficiat de consultații dermatologice gratuite, iar alte câteva zeci de mii de persoane au fost informate în detaliu asupra riscurilor la care își pot expune pielea, dar și cum se pot proteja.
Ca și în edițiile anterioare ale campaniei, screeningul S.R.D. va evidenția principalii factori considerați de risc înalt de către dermatologi în dezvoltarea cancerului cutanat:
-
Utilizarea de solare;
-
Expunere frecventă intenționat la soare;
-
Expunere în timpul activităților profesionale la soare;
-
Expunere recreațională la soare (de exemplu sport sau grădinărit);
-
Istoric familial de melanom.
Cancerul de piele este o problemă importantă de sănătate publică, fiind cel mai frecvent cancer în populația albă. Incidența lui a crescut de 3-4 ori în ultimele decade și se află în continuă creștere, în contextul creșterii duratei de viață, îmbătrânirii populației și continuării comportamentelor de expunere la soare. Conform datelor OMS 1/3 din cancerele diagnosticate în întreaga lume sunt cancere cutanate. Principalele forme de cancer de piele sunt melanomul și non-melanoma skin cancer (NMSC, epitelioame cutanate). Melanomul (MM) reprezintă sub 5% din cazurile de cancer cutanat și este responsabil de 75% din decesele cauzate de cancerele de piele. Carcinomul bazocelular CBC este cea mai frecventă formă de cancer cutanat (75%), urmată de Carcinomul spinocelular CSC (20%).
Cancerele de piele reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate, fiind asociate cu morbiditate, mortalitate și costuri medicale ridicate în cazurile avansate. Depistarea precoce este principala modalitate de reducere a morbidității, mortalității și costurilor economice și sociale ale cancerelor cutanate. Coordonatorul echipei de medici dermatologi înscriși în programul de voluntariat al campaniei UMF „Carol Davila” este și anul acesta dr. Alin Nicolescu, medic care coordonează și campaniile anuale Euromelanoma.
Screening pentru riscul de osteoporoză și sindrom metabolic
În cadrul evaluărilor endocrinologice, 12 medici rezidenți și specialiști coordonați de prof. univ. dr. Cătălina Poiană care participă la campania de screening urmăresc stabilirea riscului de fractură majoră osteoporotică și a fracturii de șold, calculat cu ajutorul unui instrument numit FRAX, precum și utilizarea chestionarului IOF (International Osteoporosis Foundation) pentru stabilirea riscului de osteoporoză și al fracturilor de fragilitate. De asemenea, în cadrul campaniei de screening pentru sindromul metabolic se vor măsura: înălțimea, greutatea, indicele de masă corporală, circumferința abdominală, tensiunea arterială, glicemia. Osteoporoza afectează la nivel mondial aproximativ 21,2% din femeile peste 50 de ani și 6,3% din bărbații din aceeași categorie de vârstă, ceea ce sugerează că aproximativ 500 de milioane de femei și bărbați la nivel global pot fi afectați de această boală. Osteoporoza cauzează mai mult de 8,9 milioane de fracturi anual, ceea ce presupune că la nivel mondial se produce o fractură la fiecare 3 secunde. (1)
Costurile legate de osteoporoză în România au fost estimate a se ridica în 2010 la 129 de milioane de euro. Se estimează o creștere la 151 de milioane de euro în 2025, reprezentând o creștere de 17%. Pe lângă un cost semnificativ pentru societate, fracturile de fragilitate presupun pentru cei afectați durere, suferință și dizabilități semnificative, putând conduce chiar și la deces.
De ce screening pentru sindrom metabolic?
Sindromul metabolic reprezintă un complex de factori de risc cardiovascular și metabolic și este caracterizat prin prezența hiperglicemiei/rezistenței la insulină, a obezității, a hipertensiunii arteriale și a dislipidemiei. Înțelegerea sindromului metabolic este relevantă pentru identificarea pacienților care prezintă un risc ridicat de a dezvolta boli cardiovasculare aterosclerotice și diabet zaharat de tip 2. În Europa, aproximativ 1/4 din populația adultă are sindrom metabolic, iar în SUA prevalența sindromului metabolic este de 34,2%. Prevalența globală a sindromului metabolic în populația adultă din România este de 38,5%, fiind mai mare la bărbați (43,2%) decât la femei (34,2%). Activitățile desfășurate de medicii pediatri în această perioadă vor fi coordonate de prof. univ. dr. Doina Anca Pleșca, președinta Societății Române de Pediatrie, și de conf. univ. dr. Anca Drăgănescu.
Prevalența obezității la nivel mondial este anticipată să crească în anul 2035 la 24% din populația generală, față de 14% în 2020. În România se estimează creșteri dramatice ale obezității în anul 2035, de până la 35% din populația adultă.
Istoricul edițiilor anterioare ale campaniei de prevenție a UMF „Carol Davila”
De la debutul campaniei „Asumă-ți să fii sănătos!” în luna august a anului 2021 și până anul trecut s-au realizat 11.197 de consultații, în regim gratuit, în aproximativ 1.000 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi și pediatri au interacționat permanent cu turiștii care au apelat la serviciile medicale. Din punct de vedere dermatologic, anul trecut au fost depistate 39 de cazuri de suspiciuni legate de posibile afecțiuni tumorale (10 suspiciuni carcinomspino-celular, 27 de suspiciuni carcinombazo-celular și două suspiciuni melanom). Dintre cei 695 de copii evaluați în campania din 2023 (52% fete și 48% băieți), 12% au prezentat un grad ridicat de obezitate, 4% fiind supraponderali, iar 8% - subponderali. Tot în cadrul campaniei de prevenție derulate anul trecut, în aria endocrinologiei, un sfert dintre pacienții consultați aveau hipertensiune diagnosticată în tratament, însă un procent de 13,12% au prezentat valori ale tensiunii arteriale sugestive pentru hipertensiune arterială nediagnosticată până în prezent.