x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vadim Tudor a ramas suparat acasa

Vadim Tudor a ramas suparat acasa

29 Noi 2004   •   00:00

Am ajuns la sediul PRM pe la 20:30. Mai intai, am dat nas in nas cu un pitic imbracat la patru ace, care ne-a declarat vesel ca "iese dom’ Vadim". Apoi, in fata usii era sa ne composteze un caine de partid.

TOMA ROMAN JR.

Click pentru a mari imaginea
ABSENTA. O figura trista, care spune totul despre naruirea sperantelor de marire si guvernare ale PRM
In interior, lumea era mult mai realista si deci mai trista decat piticul. Deputatul Augustin Bolcas isi facea preocupat freza, cu un pieptene negru, cu usoare urme de matreata. George Pruteanu, neavand materie prima pentru freza, privea dezabuzat. Candidatul Eugen Mihaescu, demn ca Baba Novac inainte de executie, arbora un fular tricolor, cu figura lui Hagi. Fiind ziua lui C.V. Tudor, acesta a stralucit prin absenta, preferand sa serbeze sau, mai bine zis, sa comemoreze rezultatele alegerilor acasa.

BUSCULADA. La 20:50 au intrat buluc alte notabilitati peremiste, senatorii Gheorghe Buzatu, Mihai Lupoi, deputatii Olguta si Nicu Vasilescu, precum si o fascinanta doamna cu blana, imbracata in mov, despre care nu am aflat nimic, cu toate ca am intrebat mai multi ziaristi initiati in tainele PRM. La 21:00 fix, Bolcas si-a pus pieptenul in buzunarul de la piept, a ascultat estimarile, a capatat culoarea hainelor doamnei si a inceput un discurs pe care-l intuiam, despre fraude paliere, smenuri si cum a fost furat PRM ca in codru. Nu a uitat nici sa-l laude pe tribunul absent, "racheta partidului", "sufletul PRM si al nostru". Asa, fara discursul agresiv al "sufletului partidului", ce s-a intamplat la PRM a avut un aer de parastas anost. Cand am iesit, pana si piticul avea o lacrima-n ochisor si costumul de gala ceva mai botit.

UN PROCENT SUB PARTID
Cum Corneliu Vadim Tudor nu a fost prezent la sediul partidului, in locul lui a comentat rezultatele alegerilor vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas. El a precizat ca alegerile au fost fraudate, iar PRM a fost cenzurat in campania electorala. "Sondajele care au fost date la iesirea de la urne sunt menite sa prefigureze ceea ce vrea cineva sa impuna ca procente", a spus Bolcas, incheind ca e "o ciudatenie" faptul ca Vadim a obtinut un procent mai mic decat partidul. (Dana Piciu/Carmen Vintila)

×
Subiecte în articol: eveniment