x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vataful Minea - Terenurile din Chiajna, o afacere de primar

Vataful Minea - Terenurile din Chiajna, o afacere de primar

de Iulia Barbu    |    Monica C. Andrei    |    28 Noi 2005   •   00:00
Vataful Minea - Terenurile din Chiajna, o afacere de primar

Mircea Minea, primarul comunei Chiajna, a transformat retrocedarea de terenuri intr-o afacere proprie. Averea lui este impresionanta, primarul a pus mana si pe un fost domeniu boieresc.

Mircea Minea, primarul Comunei Chiajna, a transformat retrocedarea de terenuri intr-o afacere proprie. Edilul "ciupeste" de la fiecare proprietar care intra in posesia pamantului revendicat intre 500 si 1.000 de metri patrati, invocand tot felul de motive neintemeiate. In unele cazuri, Minea nici nu se mai oboseste sa dea pamantul oamenilor de drept. Jurnalul National va publica un serial, incepand de azi, cu abuzurile primarului din Chiajna.

Locuitorii din Chiajna spun ca pamantul din comuna lor se distribuie dupa condei. Primarul Mircea Minea se duce pe terenul care urmeaza a fi retrocedat, calculeaza, taie si imparte dupa bunul plac. Majoritatea oamenilor care au avut pamant de retrocedat au primit mai putin. Suprafata pe care o pierd o data cu intocmirea planului cadastral variaza: intre 500 si 1.000 de metri patrati. Din plangerile pe care le-am primit la redactie de la locuitorii Comunei Chiajna, suprafetele ciopartite, ale proprietarilor de drept, de edilul Minea pot ajunge insa si la un hectar. Potrivit declaratiilor acestora sunt multi si cei care nu au primit nici un centimetru din pamantul din ce li se cuvenea. Primarul Minea nu le da nici o explicatie, fiind scump la vedere.

"AM TEREN DOAR PE FOAIE". Andrei Anghel are acte care dovedesc ca trebuie sa primeasca 5.600 de metri patrati. Cu toate documentele necesare, s-a dus la Primaria din Chiajna pentru a-si primi terenul de drept. Toate bune si frumoase pana in momentul in care planul cadastral a iesit. Surpriza. Anghel urma sa primeasca doar 5.100 de metri patrati, adica mai putin cu 450 de metri. "Nu am vrut sa imi iau terenul in aceste conditii. Este dreptul meu sa primesc terenul care este prevazut in acte. De sase ani nu am mai miscat nimic, nici pamant nu am si nici cererea mea nu a fost solutionata. De altfel, pentru un alt teren, pe care am acte din 1950, primarul mi-a spus ca nu are rost sa mai depun vreo cerere. Mi-a zis ca actele nu mai sunt valabile. Si acolo am vreo 5.000 de metri patrati. Deci eu am teren doar pe foaie, pentru ca nu am vazut inca vreun centimetru de pamant", afirma Anghel.

ABUZ. Teancul de acte prezentate de Vasilica Enache nu l-au impresionat pe primar

PESTE 1.000 DE METRI LIPSA. Cristea Ioana locuieste in Germania de ani buni. A vrut insa sa intre in posesia pamantului care ii revenea in comuna in care se nascuse. Nu mica i-a fost mirarea cand a observat ca are parte de acelasi tratament din partea primarului din Chiajna. A pierdut si ea 1.229 de metri din terenul pe care il avea de primit.

"Pamantul ei a fost portionat pe rand. Prima data i s-au luat 329 de metri, a doua oara 400 de metri si apoi 500 de metri. In total 1.229 de metri lipsa. Planul cadastral sta martor. Cum a fost motivata lipsa acestui teren de catre primarul Minea? Are o hartie pe care scrie ca pe acest teren va fi cu timpul un drum. Raspunsul a venit de la serviciul cadastral. Bineinteles si cu semnatura primarului", afirma una dintre locuitoarele comunei. Se pare ca argumentul suprem invocat de fiecare data de edilul comunei Chiajna este acela ca vrea sa construiasca drumuri. Insa acestea nu apar niciodata.

PRIMAR ACUZAT DE ABUZ. Trifu Tudor n-a facut exceptie si a pierdut, tot datorita condeiului sugubat al lui Mircea Minea, 584 de metri patrati. Terenul pe care barbatul il avea de retrocedat era de 10.000 de metri. Fiica lui Tudor nu a acceptat usor pierderea suprafetei pentru care tatal ei avea toate actele necesare. Batranul este imobilizat la pat de cativa ani. In numele lui, fiica a cerut audienta primarului din Chiajna. Nu a fost primita:

"Nu m-a mirat foarte tare ca nu a acceptat sa vorbim, asta pentru ca este cunoscut faptul ca nu acorda prea usor audiente locuitorilor. Exista o singura zi pe luna, in ziua de 15, cand usile primariei sunt deschise si pentru noi", sustine femeia. De altfel ea a ajuns pana la Ministerul Agriculturii. "Stiu ca imediat dupa ce am depus acea plangere la Minister, unul dintre consilieri a sunat la Primaria Chiajna. Discutia a fost destul de dura, avand in vedere ca i s-a imputat primarului numarul reclamatiilor la adresa lui. I-a mai spus atunci ca asemenea probleme tin de administratia din Chiajna si ca nu este de dorit ca ele sa ajunga la Ministerul Agriculturii. Din pacate, lucrurile s-au calmat repede si s-a aranjat in favoarea primarului si nicidecum a mea", sustine Vasilica Enache.

In cele din urma a venit si explicatia Comisiei de Cadastru din Chiajna. I s-ar fi spus femeii ca in zona in care ar fi avut de retrocedat cei 10.000 de metri de teren urmeaza sa se construiasca o cale de acces.

"Domnul primar mi-a spus ca in zona aceea vor face un drum, dar dupa cum este situat terenul meu, nu este nevoie de nici un drum. Asta pentru ca sunt doua cai de acces in zona, de fapt doua drumuri care practic imi inconjoara terenul. Nu am inteles nici acum explicatia si rostul drumului tocmai pe terenul meu", afirma femeia pagubita. Ea il acuza pe Minea de abuz, spunand ca un asemenea gest al primarului ar fi avut nevoie de un preaviz. "Nu poti sa vii si sa spui ca terenul asta imi trebuie sa fac un drum pe el. Era terenul tatalui meu. Poate ca, daca ar fi actionat altfel si ar fi insotit fapta cu un aviz scris, am fi inteles mult mai bine cum stau lucrurile. De altfel, pot sa va spun ca nu s-a facut nimic acolo", adauga femeia.

TERENURI CARE NU EXISTA. In afara terenului de 10.000 de metri, din care a pierdut practic 584 de metri, Vasilica a mai avut o experienta neplacuta cu primarul. Detinea, cel putin pe acte, un alt teren de 5.000 de metri. Pe acesta, femeia sustine ca nu l-a vazut inca.

"Aveam acte pe teren. Pe hartie ni se cuveneau 5.000 de metri. Trebuie sa recunosc ca se gasea intr-o zona destul de buna. Langa un centru comercial in Sectorul 6 al Capitalei. Pentru ca nu puteam primi teren in zona unde am avut, am primit de la primarul nostru la parcela 34, care nu exista. De fapt, povestea a stat in felul urmator. Prima data ne-a dat in Chiajna, dar nu ne-am bucurat de el. Asta pentru ca la scurta vreme de pe raza comunei ne-a mutat terenul in Domnesti. Aici a aparut problema: eu aveam in acte trecuta parcela 34. Am observat la scurt timp ca parcela 34 nu exista, asta pentru ca pe planul cadastral terenul se opreste la parcela 33. Si de doi ani nu reusim sa intram in posesia acelui teren", adauga Vasilica Enache.

O problema asemanatoare a avut-o si Ioana Petcu. Ea primise mostenire de la mama 1.000 de metri patrati in Chiajna. Cu acte in regula, dupa 1990 a vandut terenul unui inginer din Rosu. Problema a aparut insa la scurt timp dupa vanzare. Asta pentru ca noul proprietar s-a trezit fara teren. Dupa ce aproape un an a platit impozite, a aflat ca terenul din Chiajna nu mai este al lui. Actele de vanzare-cumparare nu mai erau valabile pentru primarul Minea.

"Cat am tras atunci cu problema asta. Noi am vandut terenul inginerului cu acte in regula. Omul a venit sa si-l ingradeasca. Atunci primarul i-a zis ca nu are nici un drept aici si ca ii da aceeasi suprafata in alta parte. Noi, daca am vazut ca asa stau lucrurile, am fost la primar si i-am explicat ca terenul a fost al nostru si ca l-am vandu de bunavoie. Nu am rezolvat nimic. Am aflat de curand ca abia in vara aceasta inginerul din Rosu a primit pamant in alta parte. I-a dat omului teren in camp deschis, langa o balta. Nici nu stiu cum se va putea folosi de el", sustine Ioana Petcu.

Interesul imobiliar pentru o zona cum este Chiajna a inceput sa creasca. Asta pentru ca un metru patrat de pamant in zona este de 60 de euro. Nu trebuie uitat insa faptul ca este vorba de o comuna care urmeaza sa faca parte din proiectul Zonei Metropolitane. Vilele care au rasarit precum ciupercile dupa ploaie sunt dovada unui interes imobiliar crescut in zona. Se pare ca primarul Mircea Minea este cat se poate de constient de acest lucru. "Primarul nostru poate lua din condei cat doreste. Am dovada inca un proces-verbal al carui proprietar de drept a fost pagubit cu 540 de metri. Acest teren este luat de la fiecare in parte. Face proces-verbal si titlu de proprietate pe numele cuiva si de acolo are grija sa isi insuseasca partea lui. Este foarte clar", explica una dintre locuitoarele comunei.
×