Vecinii lui Bush, din buricul lumii

In spatele Casei Albe, acolo unde presedintii americani nu prea calca, pentru ca-s prinsi tot timpul cu alte treburi, intr-o "casa alba" ceva mai micuta, locuiesc vecinii lui Bush. Si ai tuturor presedintilor americani, din 1981 incoace.

Thomas Williams si Concepcion Picciotto locuiesc langa Casa Alba, in buricul lumii. Chiar peste drum, pe trotuarul ce da in Lafayette Park, foarte cunoscut drept Parcul Pacii, denumit asa de hippyotii din 1960 care protestau fata de razboiul din Vietnam. Locuiesc in micuta "Casa Alba" sau casa pacii, cum ii spun ei, din iunie 1981. Intr-un cort improvizat din celofan cu o bancheta inauntru, e-un caine pe care l-au numit Wise Guy, adica Desteptul.

EXPLICATIA. Numele e pe bune, Thomas l-a botezat asa pentru ca, spune el, e mai destept si decat toti presedintii de la Casa Alba. Un binoclu, cotidianul Washington Post, o lada frigorifica, alune pentru veverite, manifeste, pietre desenate, o patura, o farfurie pentru caine. Wise Guy se adapa de acolo din cinci in cinci minute, maraind a plictiseala si enervat de caldura.

Hamurile din jurul gatului il enerveaza. Mai ales ca stapanul este sustinator infocat al pacii si libertatii. Dar, ce sa faca, se supune si el regulilor impuse de servicul de paza al parcului si al casei primei familii din Statele Unite. Thomas si Concepcion nu sunt casatoriti, nu sunt un cuplu familial. Sunt doar uniti in acelasi scop. Lupta impotriva genocidului, a razboiului, a armelor. Vor pace. Nu doar pentru ei, ci pentru toata lumea.

LUMEA, VAZUTA DIN CORT. Din cortul lor micut se vede lumea. Sute de turisti care colinda zilnic trotuarele Casei Albe. Turisti veniti de prin toata lumea sa admire ceea ce se prezinta aproape zilnic pe ecranele televizoarelor ca fiind punctul fierbinte al actiunii. O statistica arata ca in fiecare an peste trei milioane de oameni viziteaza Casa. In timp ce prima familie ii ignora, Thomas si Concepcion ii primesc cu bratele deschise, pline de manifeste. Doua bannere uriase care strajuiesc cortul fura ochii fiecarui trecator. Se opresc, se fotografiaza, iau un manifest, doar din curiozitate si pleaca mai departe. Un curios care sta de vorba cu ei pret de vreo cinci minute ajunge sa fie prezent in sute de fotografii pe care le realizeaza turistii. Si filmat.

DESPRE CASA ALBA. Nu aceeasi ospitalitate o gasesti si dincolo de trotuar. Casa Alba pare pustie. Doar un tip de la paza plimba un binoclu urias pe acoperis. Prin binoclul minuscul al lui Concepcion se vede cum se plimba nervos de colo, colo, atent sa nu cada. Asiaticii isi baga degetele prin gard, incercand sa atinga aerul prezidential. "Inainte de a veni Bush aici, turistii puteau vizita Casa in interior. Acum, ca sa aiba privilegiul asta, trebuie sa se inscrie cu cel putin doua luni inainte, ca sa-i poata verifica, si pe urma ii plimba vreo cinci minute prin coridoarele Casei", spune, plictisit, Thomas. Unde mai pui, adauga el, ca Bush nu a calcat neam pe acolo. "Eu nu l-am vazut in partea asta niciodata. Chiar niciodata. Tot timpul iese numai prin partea din fata a Casei, unde are securitatea. Si elicopterele tot acolo aterizeaza. Zona asta este moarta. Adica numai pentru turisti", ranjeste el usor satisfacut a razbunare. Si se afunda in ganduri.

THOMAS SI CONCEPCION. Pai, se gandeste, spune, la cum ii poate convinge pe oameni sa doreasca pacea pentru toti. I se vad dintii portocalii. Are 60 de ani. O sapca neagra, minuscula, ca pentru copii, ii acopera fruntea si-i tine umbra. La spate ii curge o coada impletita cu alb si gri. Scoate din buzunarul blugilor un portofel fierbinte, baga degetele si scoate tutun. Il infasoara intr-o foita negricioasa, o linge si-i da foc. Sunt scumpe tigarile, 4-5 dolari pachetul. Concepcion ii da un ghiont: "Chestiile alea or sa te omoare. Si mai avem atatea de facut." E mica, tot cat el, la vreun metru si cincizeci. Slabi, trasi la fata. Ea are pe cap o chestie uriasa care ii traseaza o aliura de extraterestru. "Am incercat s-o conving sa renunte la asta, pentru ca e hidoasa, dar nu vrea nici in ruptul capului", sopteste el ca si cum ea n-ar fi trebuit sa auda. E secretul ei. Nu a spus nimanui de ce o poarta.

ACTIVISTI. Thomas si Cincepcion sunt in Lafayette Park din 1981. Zi si noapte. 24 de ore din 24. E un manifest pentru pace pe care l-au inceput atunci cu foarte mari sperante. De fapt, este o continuare a ceea ce a inceput in 1917 "parintele protestatarilor" de la Casa Alba, Thomas Jefferson. Le-a lasat cu limba de moarte speranta, enuntata de catre presedintele SUA de atunci, Dwight Eisenhower: "Fiecare arma care se face, fiecare razboi declarat, fiecare racheta lansata semnifica, intr-un anumit fel, un furt de la cei care nu au ce manca, de la cei care nu au cu ce se imbraca, de la cei care nu au unde locui. Si mi-e teama ca va veni o zi in care oamenii vor dori pacea atat de mult, incat guvernele nu vor avea incotro si-i vor lasa pe oameni s-o aiba". Pentru aces scop, si pentru copii, spun ei, indura totul. Ei cred ca, daca rezista destul de mult, oamenii se vor trezi, se vor responsabiliza, vor fi mai isteti si onesti.

VIATA DE PROTESTATAR. Si-i drept ca indura. 24 din 24. Mananca ce le dau turistii. Concepcion este foarte fericita cand primeste alune, pentru ca aduna veveritele in jurul ei. Dorm pe sponci, cam patru ore pe zi. Fac cu randul. Folosesc toaleta unui bar din apropiere, iar dus fac la una dintre cunostintele lor. Dar ce dus le mai trebuie, cand curge transpiratia de pe ei mai ceva ca o fantana arteziana! Nu au casa. Au, in schimb, un birou cu o masa si doua scaune. "Prefer vara, iernii. Ma coc, ma parjolesc, curg apele pe mine, dar o prefer. Iarna nici nu te poti misca de frig" , spune Thomas, iar Concepcion il aproba.

CONFLICTE. La fel se scurg turistii pe trotuar. Ciobul de ulcica proptit langa bannerul urias abia ca tine cateva monezi. "Era mai bine inainte de a ne interzice sa stam pe trotuarul de langa Casa. Turistii ne ajutau mai mult. Iar politistii nu ne bateau asa de des. Ne lasau in pace cu manifestele noastre. Dar, de cand s-au inregistrat mai multe atentate, ne-au interzis trotuarul." A luat bataie si de la politisti si de la turisti si de la cersetorii din parc. Lui Concepcion cel mai tare ii este frica de cersetori. Sunt multi. Banca si cersetorul. Mai ales noaptea. Ziua se plimba, ies la agatat ceva dolari sau mancare. Unul dintre ei, mai lenes, inca se lafaie pe o banca. Alaturi, o carte editata de o agentie imobiliara. Apartamente si case de inchiriat sau de vanzare. O chirie medie ajunge la 2.400 de dolari pe luna. Cersetorul o doseste mai bine sub cap, sa-i tina de moale. Un altul abia se asaza. Impinge geanta greoaie sub cap si, in doua minute, sforaie. "Astia ne fac de ras. Din cauza lor nu avem noi liniste aici si ne bruscheaza politistii. Si de ce nu au ei case? Pentru ca Bush foloseste banii pentru arme", scrasneste din dinti Thomas. Un turist hotarat, dupa mers, il atentioneaza politicos: "Ce spuneti, daca ar fi sa lasam armele, iar teroristii ar intra in posesia lor, ce s-ar intampla?" si rade satisfacut. "Ti-ar scumpi tie gazul la masina", ii raspunde Thomas.

O VIATA PIERDUTA

Un stil curios de viata pentru o femeie - in varsta 60 de ani - care s-a nascut la o jumatate de lume departare, in vestul Spaniei. Maica-sa a murit cand Concepcion (foto) nici nu implinise 3 ani. A fost crescuta de bunica ei. Dupa ce a murit si bunica-sa Connie, la 18 ani, a emigrat in Statele Unite. Aici a fost angajata ca secretara la consulatul spaniol. La 21 de ani, cand a intalnit un afacerist italian, s-a maritat. In 1973 a nascut o fetita pe care, dupa numai 10 luni, a pierdut-o. Sotul ei a divortat si i-a luat-o. Nu vrea sa intre in detalii, a pierdut sotul, fata, slujba, casa. Sapte ani a tot incercat sa obtina custodia pentru fetita. In 1980 si-a luat o slujba cu jumatate de norma, iar restul timpului si-l petrecea in fata Casei Albe. Isi vopsea mainile in semn de protest fata de justitia care i-a luat copilul. A scris petitii pe la toate personalitatile de atunci, insa in zadar. Intre timp, cand incerca sa sensibilizeze autoritatile, s-a alaturat altor manifestanti in semn de simpatie. Pana s-a dedicat total menifestelor antinucleare. Pana cand, intr-o zi de vara, cam dupa primele sase luni de presedintie a lui Ronald Reagan, si-a luat catrafusele si s-a mutat in Lafayette Park, unde a ramas pana astazi. Spune ca se multumeste cu o cafea, un pahar cu lapte si niste covrigi. Turistii ii mai dau cate un sandvis, fructe si alte mici gustari. Foloseste toaleta unui restaurant din apropiere si face dus din cand in cand in incinta unui adapost de nefamilisti. Dar, spunea ea, peste toate astea sunt si momente placute. Ca atunci cand hraneste veveritele din parc. Sau cand primeste cate un mail de la turisti. Odata, cand i-a fost furata bicicleta, un vecin din apropiere i-a construit una noua din vechituri. E greu, spune ea. Desi duce o viata interesanta. Picciotto Concepcion si William Thomas si-au stabilit domiciliul chiar langa Casa Alba. Ei doi si cei mai puternici si cunoscuti presedinti ai lumii. "Imagineaza-ti, spune, am vazut oameni murind de frig, de foame, de sete, de suparare, chiar in acest parc, vizavi de casa celui mai puternic om din lume."

TRAGEDIE PERSONALA

Thomas si Concepcion (foto) au avut ca vecini in casa de vizavi trei presedinti: Ronald Reagan, Bill Clinton si George Bush. Nici unul dintre ei nu si-a aratat fata. Nu i-au vazut nici macar din intamplare prin spatele Casei Albe. "Ai crede ca ei nu si-au vazut spatele casei decat la televizor sau in ziare", ranjeste Concepcion. Adica femeia, care si-a petrecut zeci de ani din viata in fata Casei Albe, privite prin ochii ei negri. Femeia venita dintr-o localitate din vestul Spaniei prin 1970, cand a fost angajata la consulatul din Statele Unite. Si-a ratat viata familiala cu un italian devenit american care i-a rapit fetita. Nici in ziua de astazi nu stie nimic despre ea. A trimis petitii la toti presedintii, fara izbanda. "In aceasta privinta cred ca mi-am pierdut speranta", boceste ea pe sub basmaua ce-i acopera capul urias.

Zona 0 a protestatarilor

UN OM SI-AU CAINE. Thomas si Wise Guy, asteptandu-i pe turisti cu protestul la protap!

Thomas (foto) asculta atent cum ii descriu Romania. Ca alcoolul este mai ieftin ca apa minerala, iar tigarile abia daca costa un dolar. Despre oamenii strazii, despre oamenii cu bani, despre politicieni. Gandeste, la nu stiu ce, aproape ca nu respira. "Crezi ca aici e mai bine decat in Romania?", ma intreaba.

A fost luat pe sus de politisti si inchis de vreo 50 de ori, dar s-a intors de fiecare data la cortul alb, casa pacii. E mahnit ca nu mai are puterea din tinerete, sa stea treaz mai multe ore, sa strige mai tare, sa convinga oamenii. Satisfactii? "Ieri, de exemplu, am stat de vorba cu un tanar care vrea sa se inroleze in armata. I-am explicat de ce nu ar trebui sa faca asta. Si, cred eu, l-am convins." Ramane cu speranta. Si-a ajutat-o pe Concepcion sa-si caute fata in New York. Fara izbanda. Isi mangaie cainele obosit si intinde adresa de web. "Sa ne scrii, sa ne trimiti mail." Isi mai infasoara o tigareta si impinge fumul catre Casa Alba. "Macar poate o s-o innegresc de-atata fumat cat stau si astept sa se destepte lumea si presedintii ei", zice Thomas. Viata celor doi pastreaza povesti cat pentu doua best-seller-uri. S-ar putea scrie la nesfarsit. Ziare importante de aici ii consemneaza periodic. Aceiasi jurnalisti ii acuza si-i lauda in paginile ziarelor. Lafayette Park este foarte cunoscut si ca zona "0" a protestatarilor. In ziua de astazi, majoritatea au renuntat, vazandu-si idealurile pierdute printre firele de iarba ale Casei Albe. Thomas si Concepcion sunt veteranii, ultimii pe baricade. Si nu renunta. Pentru ca, pe de o parte, este casa lor. Sunt astamparati acum, nu mai fac zarva, pentru ca politistii sa nu-i goneasca. Desi Parcul Lafayette este declarat zona pentru protestatarii pacii din toata lumea.