Viaţa lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu (19)

Doamne, apără Carpaţii României! Aşa mă rugam eu în aceste poezii ce pot fi găsite şi în antologia "Totuşi iubirea" din 1983!

INTERNATUL DE BĂIEŢI

Când noaptea pe pământ e mai adâncă
Decât lumina-ntregii mele vieţi,
La mine-n creier se trezeşte încă
Un internat dogmatic de băieţi.

El are toate capetele tunse,
El însuşi e un internat chilug,
Coşmarul lui îmi urcă pe spinare,
Din propriul creier vreau atunci să fug.

Într-o Craiovă gri, pavată cubic,
Mă simt din nou chemat şi scufundat,
Din sărăcie tata mă trimite
Sub pedagogic bici la internat.

Şi aş fugi spre viaţa mea de astăzi
De nu m-aş teme că, ajuns erou,
Voi adormi în nu ştiu care noapte
În internat visându-mă din nou.

Păienjenii ţesură candelabre
Şi magice covoare pe pereţi,
Ce bine-i, tată, vai, ce bine-i, tată,
În internatul nostru de băieţi.

BUCOVINA

Ca pe-un secret celular
Ca pe o veste a cărnii,
Dulce îmi e să te ştiu
Vatră a Dornii!

Facă-se pâlnii în cer,
Tot ce-i murdar să se cearnă,
Văl de mireasă şi stup
Fii, către iarnă!

Din Bucovina un pic,
Din Univers mai tot restul,
Putnă şi eu pot să jur,
Sfânt e nord-estul.

Vite de Pinzgau pe-aici,
Scrise-s cu foc şi cărbune,
De cineva peste-o grea,
Verde păşune.

Apele trec sugrumat,
Ţintele lor sunt diverse,
Cerul, în ele întors,
Stă să se verse.

N-am mai făcut un pastel
De când aflând ce-i chinina,
Lupta o gust dar acum,
Cânt Bucovina.

Cânt cel mai dulce pământ
Şi-ngenunchind fericescu-l,
Căci Bucovina ne e
Ca Eminescu.

Nu vreau istorice veşti
Pagina mea s-o-ncovoaie,
Vreau să miroasă în ea
Fânul din claie.

Pagina mea devenind
Foaie de foc, pământească,
Iapa-n copite s-o ia
Şi să o pască.

Nască-se-n numele tău
Iarăşi, din moarte, lumina,
Drumul spre cer e mai scurt
Prin Bucovina.

Raiul şi plaiul trăiesc,
Unde sunt nori, e otava,
Clopote-n lună se-aud,
Ori la Suceava?

Apele-n sine când cad
Sună obârşii departe,
Cine nu are prisos,
N-are nici moarte.

Pictori naivi ce suntem,
Vom răsări, ne vom stinge,
Neputincioşi de-a picta,
Putna când ninge.

Cine-ar porni să dea chip,
Cine ar fi îndrăzneţul
Bârnei de cer prăbuşit
Ce-i Voroneţul?

Iuda, aici, de-ar trăi,
Ţara de taină vânzând-o,
Ţie-n genunchi ţi-ar cădea,
Ţie prea blândo.

Noi să te ţinem cum eşti,
Inimă daco-romană,
Ca un triumf absolut
Şi ca o rană.

Cânt Bucovina ce-o văd
Dar şi pe tine, Absento,
Printr-un hrisov o disting,
Tragic memento.

Sunt pe acolo mulţi fraţi,
Strâmb alfabet i-nconvoaie,
Încă ei nu s-au întors
De prin războaie.

Prin Bucovina încet
Trec risipindu-mi pustiul,
Am lângă mine un om
Care mi-e fiul.

Prin Bucovina îl port
Şi Eminescu i-e dascăl,
Ea să-l boteze, iar El
Bucovinească-l!

RUGĂCIUNE

Doamne, eu nu ţi-am cerut prea mult,
Nici tu nu m-ai pus în situaţia de a-ţi cere
Mi-ai lăsat destulă sănătate ca să te uit
Şi, ca să fiu tânăr, destulă putere.
Aproape că n-aş voi nimic pentru mine,
Nici măcar să fie ieftină căldura şi făina.
Dar o favoare parcă ţi-aş cere:
Mai dă-mi o vacanţă în Bucovina.

Şi nu mi-o da mâine şi nici poimâine,
Nu mi-o da când o caut cu sângele,
Dă-mi-o când auzi că e ultima oară,
Dă-mi-o înainte de stingere.

Din Dorna-Arini până-n Şar iarba crudă
De clopot de Putna să se înfioare,
Eu, aici, m-aş topi în pământ, lângă Ştefan
Şi numele lui poartă-l ţara cea mare.

Şi alte pretenţii nu am de la viaţă,
Spre poftele sângelui şi ale cărnii:
"Crai Nou" să se-audă prin ploaie cântându-mi
Din turnul cel palid de la Vatra Dornii.

Mai dă-mi o vacanţă, pe ultima dă-mi-o,
Pe-aceea ce brazda final-o răstoarnă,
S-atârne de cer Bucovina văratecă,
Iar eu să mă sting în lumina sălbatică
Şi-apoi să se pună pe iarnă.

Mai dă-mi o vacanţă să n-o stric cu vorbe,
Curat s-o trăiesc, ochii mei s-o respire,
Să-mi iau şi băiatul cu mine, să-i dau
Iubirea de Bucovina ca moştenire.

Nu candidez pentru scaune înalte,
Nu mă doare de temenele ridicole splina,
Atât mai doresc de la viaţă - vacanţa finală
Să mi se-ntâmple în Bucovina.

TRAGICA PIRAMIDĂ

Carpaţii par mai mult o piramidă,
Atât de sterpi, geometrici au ajuns
C-aştept o poartă grea să se deschidă
Şi-un faraon să-ntrebe un răspuns.
Turism, uitare, câte şi mai câte
Din sistematizare, iată-i trişti,
Cu piramida dreaptă şi urâtă
Uitată de ciobani şi de artişti.

Carpaţii caută miros de oaie
Şi balegă de vacă pe versanţi,
Dar nişte ministere îi despoaie
Şi abia de-i locuiesc nişte amanţi.

Carpaţii n-au nici apă să mai plângă,
Au devenit un defileu util,
Din partea dreaptă către partea stângă
Şi-s un guvern de piatră în exil.

Atunci când prima vacă o să ragă
Şi prima oaie va mai behăi,
Această piramidă-aproape-ntreagă
Îşi va-nvia pădurile pustii.

Carpaţii dorm, Carpaţii stau de veghe
Şi Dumnezeu e-nchis în cripta lor,
Veniţi, ciobani, veniţi pe calea veche
Şi apăraţi Carpaţii care mor.

HAOS

Nu coborâţi muntenii din munte către şes,
Lăsaţi treji pe locul de veche-ntruchipare,
Nu confiscaţi accesul vâslaşilor la mare,
Amestecata lume nu are înţeles.

Ce avortoni sintetici de prin spitale ies,
Sunt rase inversate, corceli îngrozitoare
Şi-n cap un ochi e vesel, pe celălalt de-l doare
Şi omu-i animalul purtat de-un interes.

Aţi zăpăcit natura, nu ştiţi nici cum o cheamă,
Câmpia-i fosta baltă şi peştii foşti munţi.
Nu tălpi aveţi sub glezne, ci iată, nişte frunţi,
Elev e-nvăţătorul şi fiica vă e mamă.

Ce haos care arde cele din urmă punţi,
Măcar de vi s-ar face, târziu, un pic de teamă.