Viaţa lui Adrian Păunescu, povestită de Adrian Păunescu (38)

Am mai scris despre toate astea, nu vreau să plictisesc, dar fapt e că Mi­hai­lo­pol completa fericit acest tablou ne­fe­ricit de cazuri de ciumaţi, de sancţionaţi. Revista Flacăra era Pavili­o­nul proble­maticilor. Nu îmi pare rău. Sunt mândru de intuiţia mea şi nu pot să uit că, după câţiva ani de lucru la Fla­căra, într-un turneu la mare, aflându-mă pe scena Grădinii de Vară din Mangalia, am pri­mit un bilet aberant, incredibil, cu un scris pe care nu-l recunoşteam.

Cel ce însăilase, cu mână prea puţin sigură, acele cuvinte pe o bucată de hârtie, susţinea că e Mihailopol. El se plân­gea că a ajuns pe un fel de placă de ci­ment şi zace acolo, într-un salon securisto-spitalicesc. Erau şi nişte detalii. Nu ştiam cine îmi pusese biletul pe masă. M-am temut că e o provocare şi, totuşi, am trimis în forţă echipa de ziarişti de la Flacăra (care mă însoţea mereu şi primea spre rezolvare urgenţele, în fiecare loc) să vadă despre ce e vorba.

Noaptea târziu, cei doi pe care îi trimisesem (îi rog să mă ajute amintindu-mi cine erau, pentru că eu nu-i mai ţin minte) s-au întors şi mi-au spus că, într-adevăr, este vorba de Aurel Mihailopol. Marele artist era bolnav de plămâni. Poate că numai din motive de imbecilitate neglijentă a unor oameni ajunsese el în acea pivniţă insalubră, în care mai mult se îm­bolnăvea decât se însănătoşea. Fapt e că am fost prezent din nou în viaţa lui Mihailopol, împotriva morţii lui, care îl înconjura şi-l ameninţa agresiv, din toate părţile.

Întreb, eu însumi rea­min­tindu-mi acestea toate: dragii mei de­nigratori, aveţi dumneavoastră, cu toţii, măcar câte un caz Mihailopol, în care să vă fi implicat şi pe care să-l fi ajutat să supravieţuiască terorii, imbecilităţii şi indiferenţei ge­nerale, care favorizează în toate epocile istorice submediocritatea agresivă, în defavoarea marilor valori?

În această fotografie pe care o pun în circulaţie azi, ca prima fereastră a noului număr al revistei Totuşi iubirea, sunt prezenţi doi români de frunte, grec de origine, Leontopol şi Mihailopol. Leontopol e omul din imagine, Mihailopol e lumina de pe omul din imagine, pu­terea de a-l păstra în memorie pe celălalt. Pe un perete al casei sale din Mihailopolis, oraşul de pe lumea cealaltă, Aurel Mihailopol trebuie să aibă neapărat şi nişte poze cu doctori. Între ei, desigur, şi Mihai Leontopol.

Ce rost au acele poze de doctori pe lumea cealaltă? Ei trebuie să-l trateze în moarte pe Leontopol aşa cum l-au tratat în viaţă. Căci, aşa cum pentru viaţă moartea e o primejdie, şi pentru moarte viaţa e o primejdie. Rămâneţi acolo şi aşteptaţi-ne, dragilor. Nu întârziem mult. Spaţiul invers în imediata apropiere a fotografiei are loc pentru noi, pentru toţi.


Gerunziul
Sentimental şi mot-a-mot love story
Mi te-a adus bolnavă, tristă, pură,
La Lugoj într-o casă de cultură,
Tu singură, eu încărcat de glorii.
Te îmbrăcase Dumnezeu în verde,
Deşi, secret te pregăteai de moarte.
Mai aşteptând o şansă de departe,
O şansă ce de obicei se pierde.

Zeiţa mea din nenoroc întoarsă,
Aveai în ochi o tristă demnitate,
Şi toţi spuneau atunci că nu se poate,
Şi gâtul tău era o rană arsă.

Şi un oficial te-a dat afară,
Tu ai venit la mine cu o carte,
Şi eu ţi-am scris de viaţă şi de moarte
Şi ploaia hohotea elementară.

O remuşcare te chema nebună,
Suplinitoare la o şcoală mică,
Trecuseşi de tristeţe şi de frică,
Şi-ai tăi trăiau bolnavi într-o comună.

Ce mai era nici nu mai pot descrie,
Bandajele pe arsa, trista carne,
Şi gândul meu capabil să răstoarne
Confortul meu, să ţi-l întoarcă ţie.

Am hotărât atunci să-mi fii mireasă,
Şi de pierdeai o clipă, numai una,
Ai fi pierdut-o pentru totdeauna,
Dar ai venit, lumină neguroasă.

Şi te iubesc cum nu poate să spună
Dicţionarul vorbelor deşarte
Şi nu mai ştiu ce-i viaţă şi ce-i moarte,
Ştiu că luptăm cu moartea, împreună.

Sentimental love story te mai doare,
Din moarte înviată, Julietă,
Târâş aş merge astăzi pe planetă,
Ca se te rezidesc nemuritoare.

Rezumate
Rezumăm, rezumăm totul
Fără ruşine, fără milă
Două secole de frământări
Încap într-un rând tipografic,
Rezumăm ca într-un delir secetos,
Viaţă lângă viaţă,
Destin către destin,
Războaie, păci, nimicuri şi
Tronuri de regi,
Lupta dintre religii,
Ploile abundente şi crimele inocente,
Paşii copiilor şi paşii bătrânilor,
Beatles şi Iosif Vissarionovici,
Nu ştiu care Africă revoltată
şi frica devenită rang social,
Cancerul incurabil şi doctorul
Mihai Leontopol
Care a ajuns să-l învingă adesea
Îmbolnăvindu-se el însuşi
De o cumplită oboseală
Enciclopedia franceză
Şi preţul pătlăgelelor roşii,
Situaţia poliomielitei
Şi autodidactul Kozak,
Corespondenţa dintre
Copii şi părinţi,
Corespondenţa dintre miniştrii de
Război,
Corespondenţa genurilor,
Totul se rezumă la atât:
Epoca noastră.
Cu asta se poate închide citatul:
Epoca,
Vai, atât, epoca.
De jos în sus pleacă
Strigătele de durere,
Pleacă nemulţumirile
Şi cu cât urmă pe scările lumii,
Cu atât devin mai seci,
Mai uscate,
Cineva le rezumă savant -
Ştiri, n-avem timp, n-avem
Răgaz, trebuie rezumate
(cât mai succinte) - suntem
Ocupaţi suntem luaţi
Cu alte treburi,
Daţi-ne pe scurt situaţia,
Pe scurt,
Căci noi înşine avem
De întocmit rezumate
Pe care să le trimitem sus,
Unde oamenii sunt ocupaţi
Ei înşişi să rezume,
Cu inteligenţă şi seriozitate,
Situaţii multe,
Vai, câtă treabă avem,
Rezumaţi, rezumaţi, rezumaţi,
Nu ne ţineţi de vorbă,
Faceţi rezumate, referate,
Rezumate din ce în ce mai esenţializate.

Şi totul se rezumă, miresmele
Se pierd, fânul cosit devine
Situaţia păşunilor,
Mugetul dulce al viţeilor
Seara, când se-ntorc în
Satele de munte,
Devine situaţia şeptelului,
Sufletul devine dosar,
Viceprimarul devine primar
Şi tatăl stă la masă şi rezumă.

Rugăciuni pentru Elena

Aşteaptă Crăciunul, că liber vei fi
Să treacă şi toamna şi dorul de vară
Când oamenii toţi se-adună-ntr-o zi
Elena cea tristă urmează să moară.

Când prima zăpadă va fi să se-aştearnă
Grăbind înflorirea întâilor miei
Atunci se vor stinge, luminile ei,
Păzeşte-i tristeţea măcar pân' la iarnă.

Şi liber vei fi, să fii cinic din nou
Şi liber vei fi să nu ştii de durere
Şi liber vei fi să apari ca erou
Zidit în minciună, în somn şi-n avere.

Dar iată, că vara aproape că trece
Sentinţa grăbeşte al toamnei final
Elena, cea caldă, în iarna cea rece
Sfârşit nupţial, în sfârşit nupţial.

Cu ce vei opri ce Elena ţi-a spus
Ea ştie destinul atâta de bine
Tu care priveşti toată viaţa de sus
Aşteaptă Crăciunul, să-ţi fie ruşine.

În iarna aceasta tot contul se-ncheie
Elena primeşte sentinţa cea grea
Şi tu ce-ai iubit-o pe-această femeie
Ce oare poţi tu să mai faci pentru ea?

Şi ce-ţi va rămâne din tot ce azi ai?
Neliniştea care te-ncearcă pieri-va,
Vei da telefoane în iad şi în rai?
Vei da Purgatoriului toată arhiva?

Elena se stinge spre prima ninsoare.
Sentinţa e-a ei pentru straniul delict
Că sfântă a fost între pagini murdare
Şi vai, şi Crăciunul e-atât de strict.

Dar rogu-te, om de pustiu, te mai roagă
De Domnul de sus chiar de-ţi este duşman
Ca pentru femeia atâta de dragă
Să nu mai dea iarnă măcar într-un an.

Să nu mai apară Crăciun şi An nou
Zăpada să fie-o poveste uitată
Şi roagă-l pe Domnul cu sufletul tău
Ca anul cel vechi să mai vină o dată.

Elena să fie atunci sănătoasă
Şi lumea întreagă să-şi afle un leac,
Târziu, când veţi fi doi bătrâni într-o casă
Să vină Crăciunul la tine de veac.
ROMANŢA DE CENUŞ?

Foaie cenuşie de cenuşă rea
Fir-ar ea să fie, moartea ce venea
ţi-am mai scris o dată un acelaşi vers
Tot cu foaie verde, tot fiind în mers.

Conservam durere, declinam surâs
Prea puţin spunându-ţi din ce-aveam de spus
Stranie avere mâna mea ţinea
Pe grăbite file condamnarea ta.

Tot această lună cu mărunte ploi,
Ana lui Manole te trăgea-napoi
Foaie cenuşie dintr-un trist motiv
Îmi declin epoca la acuzativ.

Te mai văd acolo, unde-ai fi rămas
Până către moarte cu cenuşa-n glas
Ceasul din perete cel cu ritm mortal
E acum un clopot la un gât de cal,

Dulcea mea, amară, toc ucis de fum
Foaie sângerie, foaia de acum
Vream să-ţi dau la nuntă un chervan cu flori
Mă temeam întruna, noaptea, să nu mori.

Rana ta mortală dimprejur de gât
Ca o stea de negru m-a fixat atât.
Oricât de absurdă frază simt că spun
Este adevărul cel curat şi bun.

Fără condamnare nu te-aş fi găsit
Fără-accentul morţii nu te-aş fi iubit.

(Va urma)