Vis de copil

O scrisoare
Dragă Moş Crăciun, mă iartă că’ndrăznesc să’ţi scriu răvaş!
Şi tăticu’ şi mămica sunt la teatru, în oraş.
Şi cum stau acasă, singur, şi e seară şi-i târziu,
M-am gândit să iau hârtie, Moş Crăciune şi să’ţi scriu...
În oraşul nostru mare, vii în fiecare an,
Darul tău înveseleşte pe bogat şi pe sărman,
Şi, deşi pe tine, nimeni, până azi nu te’a văzut,
– Câtă lume fericită bunătatea’ţi n’a făcut?!...
Uite... Am găsit o filă, desfăcută din caiet
Şi cu toate că’mi bat capul, ca să’ţi scriu încet-încet –
Şi s’aştern în slove drepte, tot ce vreau să’ţi scriu acum,
Scrisul meu e şovăielnic...
Moş Crăciune, – nu ştiu cum,
Am un soiu de teamă, – par’că mă codesc... Oare fac rău?!
Dacă te’ai uita o clipă, colo’n catalogul tău,
– Ştii? În cartea aia mare, unde scrii despre copii,
Ai vedea... ce multe lucruri ai vedea dac’ ai privi!
Ai vedea că’nvăţătorul este foarte mulţumit,
Că în timpul lecţiunii, nici n’am râs, nici n’am glumit,
Nici nu m’am jucat sub bancă în peniţe sau bricege!
Ai vedea că sunt cuminte... Ai vedea şi-ai înţelege
Pentru ce în clipa asta mâna’mi tremură când scrie,
Mie, care am, la şcoală, zece la caligrafie!....
Unii spun că ai o barbă lungă până la pământ,
Că în noaptea cea mai sfântă vii pe lume, ca un sfânt,
Însă nimeni, până astăzi, n’a putut să mi te vadă.
Pasul tău nu lasă urmă, când păşeşte pe zăpadă,
Şi prin uşa încuiată, tu răsbaţi oriunde-ai vrea!
– Cum de poţi să duci în spate, câte ai în traista ta?!
Ai să vii şi anul ăsta, – nu-i aşa? Şi-ai să ne dai
Cărţi frumoase, vreo păpuşe, ori soldaţi de plumb, ori cai,
Ori vreo altă jucărie...
Uite: ninge ne’ncetat,
Valurile de zăpadă se aştern pe câmp şi’n sat
Şi-i un ger de crapă piatra...
Oare n’ai să rătăceşti?
Moş Crăciune, Moş Crăciune, – vezi să nu ne ocoleşti!...
… Poate că în anul ăsta cu ceva să fi greşit!
Iartă-mă! Din vorba mamei niciodată n’am ieşit, –
Am făcut întotdeauna ce m’a sfătuit tăticu’
– Doar o dată, astă vară, m’am bătut, la joc, cu Nicu,
Dar a doua zi, – vezi bine! – m’a iertat, căci el e bun!...
M’am căit o vară ’ntreagă...
Dacă vii iar, Moş Crăciun
Şi de-i vrea să’mi dai şi daruri, – altceva aş vrea să’mi dai!
(Cum să’ţi spun?)... De astă dată, nu vreau nici păpuşi, nici cai,
Nici soldaţi de plumb, nici poze...
Dacă nu te’ai supăra,
Vreo hăinuţă călduroasă, Moş Crăciune, tu mi’ai da...
Pentru mine, tata, mama, au ei grijă amândoi,
Însă un orfan de mamă şi de tată, lângă noi;
– Un copil, îl cheamă Gheorghe şi-i cu mine într’o clasă...
Cât de bine i-ar mai prinde o hăinuţă călduroasă!
Dacă crezi că se cuvine să i-o duci chiar tu, – mai bine!!!
– N-aş voi să ştie Gheorghe, c’o primeşte de la mine!
(Eu m’aşi mulţumi cu gândul că-mi fu dat să îl ajut!)
… Mi se termină hârtia – şi-i târziu...
A început
Să mă copleşească somnul...
Asta-i tot ce vream să-ţi spun:
Aşadar, încheiu scrisoarea...
Noapte bună, Moş Crăciun!
Ionel
Realitatea Ilustrată, 21 decembrie 1929