Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ca o mână binefăcătoare cu trei degete ridicate - din care unul e inelarul sfânt cu piatra unghiulară a Muntelui Athos -, Peninsula Halkidiki a fost una dintre primele noastre destinaţii "capitaliste" de vacanţă, după porţia de libertate luată acum 20 de ani. Timpul a trecut şi azi descoperim că, în Grecia lui Homer, o dată cu valul de turişti care a asaltat şi continuă să asalteze "paraliile", s-a născut o nouă mitologie (românească): cea a vacanţei perfecte.
În Halkidiki există cel puţin trei feluri de a trăi o experienţă unică şi pe care aveţi tot dreptul să o numiţi aşa: izolându-vă într-o localitate minusculă şi trăind greceşte câteva zile pe bani puţini, ocupând o cameră într-un hotel luxos şi beneficiind de toate accesoriile sale, ori plecând în pelerinaj la Muntele Sfânt al ortodoxiei (cu condiţia să fiţi un "el" şi nu o "ea"). În toate cazurile, pământul cu formă ciudată din Egee are ceva miraculos de oferit.
Anul acesta, am rătăcit pe braţul mijlociu, Sithonia, în căutare de mituri moderne. Am descins, mai întâi la Sarti, cea mai nouă atracţie din estul peninsulei (pentru turiştii români), staţiunea cu cea mai privilegiată poziţie vizavi de Athos. Apoi, am continuat să vorbesc româneşte cu un grup de scriitori şi filosofi ascuns într-un golf-buzunar strategic, la Sykia, precum, peste deal, la Porto Koufo, submarinele greceşti, în al doilea război mondial.
Voiam, oarecum, să fac înconjurul braţului, neavând o destinaţie precisă, în căutarea aventurii ca expresie a vacanţei perfecte. Şi, a treia zi, miracolul s-a produs! Ajunsesem la Porto Carras, în vest, nu departe de Nea Marmaris, şi persoana cu care trebuia să vorbesc, Eleftheria Danopoulu, era plecată la Vila Gallini. Nu ştiam ce înseamnă locul acela şi m-am mirat când am fost oprit la intrare. Dar întâlnirea cu Eleftheria şi, ulterior, vizita la Vila Gallini, m-au pus în faţa unei tulburătoare istorii despre un miliardar grec, pe care-am ascultat-o chiar în casa lui, plimbându-mi ochii pe obiecte şi fortografii grăitoare. Aşa l-am cunoscut pe Yiannis Carras. Ceea ce căutam era acolo: imaginea unui grec născut în sătucul Kardamyla din Insula Chios, care a încercat să-i ţină locul Demiurgului, creatorul de viaţă. Singurul om care a reuşit să schimbe toponimia unui loc, "donându-i" numele cât încă era în viaţă. Pentru Yiannis Carras, legenda e adevărată: în vara anului 1963 - la bordul unuia dintre iahturile sale, împreună cu soţia şi cu fiul său, Kostas, şi acompaniat de Melina Mercouri, celebra cântăreaţă şi, pe atunci, ministru al Culturii - bogatul armator făcea o călătorie de la Atena la Halkidiki, pentru ca, după ce le lăsa pe doamne pe Sithonia, să viziteze Muntele Athos, a cărui comunitate monastică împlinea 1000 de ani. Aidoma plăsmuirilor reginei Maria a României, care se îndrăgostea la prima vedere de Balcicul viitoarei sale reşedinţe de vară, miliardarul descoperă atunci frumuseţea Golfului Toroneos şi, la scurt timp, îşi construieşte "cuibul" deasupra mării, pe stânca Galani - numită aşa după numele unui temut tâlhar sithonian. Vila cu linii zvelte, dar puternice, inspirate de mănăstirile atonite şi proiectată de cunoscutul arhitect Kapsampelis, aduce pace locului, căpătând denumirea "Gallini", care, tradus din greceşte, înseamnă: linişte, confort. Pentru ridicarea ei sunt folosiţi în general muncitori localnici şi materiale de construcţie din zonă - Carras dorind să ajute astfel comunitatea locală. Totuşi, pentru decoraţii sunt chemaţi să lucreze meşteşugari celebri, originari din alte părţi ale Greciei, precum atenianul Rigos, specialist în decoraţii din fier forjat. Vine aici şi lucrează vreme de trei ani şi unul dintre cei mai faimoşi artişti plastici ai Greciei de după război, Gialouris (originar din Chios, ca şi Yannis Carras), care creează anume pentru acest loc fantastic o serie de... sculpturi în piele (oarecum după modelul medieval al meşteşugarilor din Cordoba).
În anii '60, Sithonia era Katanga Greciei. Drumuri puţine şi desfundate, oameni care trăiau în comunităţi rurale aproape izolate, iar lumina, apa şi chiar pâinea nu ajungeau peste tot. Yiannis Carras, căruia partenerii de afaceri îi spuneau John, se hotărăşte să aducă raiul pe pământ. Cumpără, aşadar, 18 kilometri pătraţi de teren pe malul Mării Egee şi decide inaugurarea unei ere de civilizaţie pentru grecii sithonieni. El ridică, pe terenul său, un resort cu 3.000 de locuri de cazare şi 1.800 de rezidenţi, un teatru pentru 4.500 de spectatori, un port, magazine, facilităţi culturale şi sportive. Pe restul terenului, plantează mii de măslini şi viţă-de-vie (pentru care defrişează mii de metri pătraţi de pădure), domeniul viticol devenind, în scurt timp, cel mai mare din Europa, după Bordeaux.
Vila Gallini, ca şi noul hotel Meliton (construit în anii '70 după planurile celebrului arhitect german Walter Gropius, părintele şcolii şi al curentului artistic Bauhaus) primesc, pentru prima dată, personalităţi din întreaga lume. Locul uitat de Dumnezeu, unde cu câţiva ani înainte grecii autohtoni îşi petreceau serile la lumina opaiţului, devine scena luminoasă pe care defilează mărimile lumii.
Regina Juliana a Olandei îşi face vacanţele la Porto-Carras, locuieşte în Vila Gallini şi se coafează ca un simplu client la coaforul din Nea Marmaris; miliardari arabi se salută, pe străzile pietonale, cu politicieni celebri... De-a lungul timpului - chiar şi după moartea lui Carras - locul îşi păstrează mirajul. Mitterrand, Putin, Karamanlis, Papandreou, Rockfeller-ii, prinţul Albert de Monaco, Giscard d'Estaing - fiecare în altă epocă, în alt context - petrec noaptea în cuibul singuratic al lui Yiannis, în timp ce zeci de mii de turişti descoperă hotelurile, plajele private de la Porto Carras îndrăgostindu-se, şi ei, la prima vedere.
În anii '70-'80 e timpul ca aici să facă baie de mulţime artişti celebri, precum Salvador Dali, Rudolf Nureyev, Joan Baez. Dali pictează singur mozaicul din baia camerei în care va locui, în vacanţe, vreme de un deceniu. Melina Merkouri aduce lumina prin simpla ei prezenţă. Pianista Gina Bachaouer "plantează" un pian permanent în holul vilei Gallini...
Sunt oameni însemnaţi şi bani mulţi care se mişcă neîncetat, marile cancelarii se simt atrase şi organizează în 2003, la Porto Carras, summit-ul Uniunii Europene şi al şefilor de stat din Balcani. E un "du-te-vino" de iahturi de lux în unicul port privat din Grecia, elicopterele decolează din oră în oră, cazinoul îşi deschide porţile oamenilor curajoşi, iar vinul autohton de pe plantaţiile domeniului curge în pahare la fel de limpede ca pe vremea lui Aristotel. O lume frumoasă, optimistă şi fără de griji populează raiul lui Yiannis, miliardarul care vrea tot mai mult şi mai mult.
"Un om bogat e totuşi un om sărac cu bani", spunea celebrul miliardar grec Alexandros Onassis. La fel gândea despre sine şi John Carras, omul cu bani ajuns, în final, un miliardar sărac. Sărac de-a binelea, pentru că, spre sfârşitul vieţii, băncile nu i-au mai putut garanta investiţiile imense, el ajungând să piardă totul, dorind să lase cât mai mult în urma lui. Moare în 1989, şi chiar dacă nimeni, apoi, nu i-a ridicat statuia pe care o merita, spiritul său pluteşte deasupra minunatului Porto Carras.
Aceasta e povestea miliardarului sărac Yiannis Carras, personaj discret, care şi-a ascuns până şi data naşterii şi despre care n-am fi ştiut nimic dacă nu i-am fi călcat, într-o dimineaţă de iulie 2010, pragul casei, dacă nu i-am fi văzut fotografiile de familie şi dacă nu i-am fi băut vinul absolut fantastic, predispunând la tot felul de descoperiri, de idei şi de lucruri. Pentru că, drept să vă spun, pentru mine, vacanţa perfectă e aceea în care descopăr ceva.
Citește pe Antena3.ro
