Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mișcările de stradă ale muncitorilor americani stau la baza Zilei Internaționale a Muncii, dar și obiceiul prelungirii zilei libere și transformării ei în minivacanță s-a născut tot în America. Acest lucru s-a întâmplat după ce americanii au renunțat la data de 1 Mai pentru a marca sărbătoarea, înlocuind-o cu ultimul weekend de vară și ziua de luni liberă, prilej pentru a petrece împreună cu prietenii, cu muzică și grătare.
Practic, noi am preluat tradiția americană ca pe un simbol al libertății de după 1990, eliberarea de sub regimul comunist fiind asociată, în mentalul colectiv, cu visul american. Dar tot din SUA pornește și reversul acestui proces de legiferare în favoarea lucrătorilor. După ce s-a perfecționat permanent legislația muncii în toată lumea, acum s-a găsit o metodă de eliminare a tuturor drepturilor câștigate de peste un secol, prin trecerea la „parteneriate”. Lucrătorul nu mai este contractat ca angajat, ci ca „partener”, astfel încât fiecare ajunge să se autoexploateze pentru a câștiga mai mult - sau pentru iluzia unui câștig mai mare, în timp ce angajatorul de facto este, de fapt, cel care câștigă.
1 Mai este, astăzi, un prilej de relaxare și distracție de grup. Mișcarea muncitorească a pornit de la Chicago, imediat după 1890, Federaţia Americană a Muncii a abandonat ziua de 1 Mai, stabilind sărbătorirea „Labor Day” (Ziua Muncii), în prima zi de luni a lui septembrie, din fiecare an. Americanii folosesc prilejul pentru o minivacanță cu picnic și grătare. Aceasta poate fi explicația cea mai simplă pentru faptul că oamenii au uitat de unde s-a plecat și pentru ce au luptat muncitorii care au murit atunci. Uitând ce a stat la baza acestei sărbători internaționale, lucrătorii de astăzi sunt predispuși la a fi din nou victime ale abuzurilor prin muncă până la extenuare sau chiar până la deces - pentru că sindromul „burnout” merge până la moartea lucrătorului, mai ales atunci când acesta crede că este „independent” și își face singur programul de muncă, până la extenuare.
Americanii au mutat data sărbătorii pe 1 Mai, ziua devenind importantă mai mult pentru turism, cu timpul, decât pentru comemorarea celor care și-au dat viața, în 1886, la Chicago. După schimbarea regimului politic, din 1990, ziua de 1 Mai a devenit exclusiv prilej de distracție, pentru românii care și-au luat revanșa, la capătul a 45 de ani de comunism, timp în care 1 Mai Muncitoresc reprezenta obligația de a participa la paradele propagandistice.
În ultimii ani, în România, ziua de 1 Mai atrage după sine cel puțin încă o zi liberă, care se poate lega de weekend, transformând sărbătoarea muncii într-o minivacanță.
Legislația muncii este „fentată” de angajatorii reali
Astăzi, la 140 de ani de la evenimentele sângeroase de la Chicago, legislația muncii e din nou eliminată printr-un truc al angajatorilor, fenomenul pornind tot din SUA: contractele de muncă se pot înlocui cu „parteneriate” prin ceea ce se numește „muncă independentă” - lucrătorul devenind persoană juridică, adică microîntreprindere sau PFA în legislația din România, respectiv firmă „Incorporated” în SUA și Canada. Astfel se maschează munca dependentă, adică la un angajator care se folosește de această variantă de contractare pentru a scăpa de atribuțiile care i-ar reveni în raport cu angajații - de la protecția muncii, până la acordarea perioadelor de concediu legal și plata contribuțiilor. Problema a fost semnalată, recent, de Blocul Național Sindical, care a lansat o propunere de modificare legislativă care să blocheze această practică în România, exceptân meseriile liberale. Cel mai bun exemplu de muncă prin acest tip de „parteneriat” la noi este în transportul alternativ, unde șoferii nu mai sunt angajați, ci „parteneri” ai firmelor de ride-sharing.
Această formă de abuz pe piața muncii se practică în România, dar a fost importată de la state mult mai puternice. Abuzurile firmelor angajatoare au fost trecute cu vederea, pentru că angajatorilor „de facto” nu li se pot imputa abuzurile comise în relația cu șoferii - de la timpul de lucru până la diminuarea plăților.
Contracte de muncă mascate
În SUA sau Canada, acest tip de relație între angajatorul real și angajat se practică în mai multe domenii, iar în transporturi este adesea întâlnit, nu doar la „ride sharing”, ci și în transportul de mărfuri, unde firmele preferă să lucreze cu persoane juridice, iar șoferii își plătesc singuri toate contribuțiile, atât ca firme, cât și ca angajați, în timp ce companiile angajatoare îi folosesc și peste programul normal de lucru pentru un angajat.
Tocmai de aceea s-au introdus reguli stricte pentru timpii de condus efectiv și pauze de odihnă, pentru a se proteja circulația rutieră, dar condițiile de lucru ale șoferilor nu li se pot imputa firmelor care le contractează serviciile.
Acest model de relație dintre angajator și angajat este preferat de companii, dar și de angajații abuzați ca persoane juridice, pentru că aceștia din urmă au iluzia unui câștig mai mare și a unui timp mai îndelungat pe care pot să-l folosească așa cum vor, fiind independenți.
Lucrătorii „independenți” sunt predispuși la „burnout”
De fapt, toate studiile din ultimele decenii arată că munca independentă afectează mai mult lucrătorul și cele mai multe cazuri de suprasolicitare se înregistrează în rândul acestora, în timp ce angajații sunt protejați de legislația muncii.
Una dintre „maladiile” contemporane care afectează, în egală măsură, angajații și companiile este sindromul „burnout”. Atunci când oamenii sunt suprasolicitați și încearcă să rezolve toate problemele, chiar dacă își depășesc timpul normal de lucru cu multe ore peste program sau în zilele libere, se poate ajunge la blocaj. Iar acest blocaj - care poate merge până la moartea angajatului - afectează grav, de multe ori, și compania pentru care lucrează.
Specialiștii în resurse umane propun, de peste un deceniu, noi metode pentru evitarea acestor situații. Una dintre ele este pontajul electronic, însă și aici există suspiciuni legate de dorința, mai degrabă, a angajatorului de a-și urmări angajații, dar în cazul lucrătorilor „independenți” nu se poate aplica nici această metodă, pentru că angajatul devine propriul lui angajator.
Angajatul e păcălit să devină propriul lui angajator
Sindromul de „burnout” - sau al „arderii complete” - înseamnă suprasolicitare profesională dusă la extrem. În timp, intervine oboseala cronică a angajatului care nu va mai da randament, iar acest lucru nu-l afectează doar pe cel obosit, ci întreaga activitate a unei companii sau organizații.
Semnele acestui sindrom apar mai întâi ca senzație continuă de epuizare fizică, dar persoana este afectată în egală măsură psihic și emoțional. Astfel, capacitatea de concentrare și creativitatea scad. Acumularea stresului conduce la pierderea interesului și a motivației, deci productivitatea scade vizibil. Cele mai grave sunt situațiile în care persoana afectată refuză să facă o pauză - sau nu i se dă această posibilitate -, iar starea generală de rău se transformă în afecțiuni grave, distrugându-i sănătatea sau ajungându-se chiar la deces.
Ceea ce nu înțeleg „partenerii” - adică angajații transformați în propriii angajatori - este faptul că se suprasolicită pentru a aduce beneficii în primul rând angajatorului real care-i forțează să se autoexploateze, ca persoane juridice care își stabilesc singuri programul de lucru, fără a mai ține cont de legislația muncii.
Peste 840.000 de oameni sunt uciși anual de programul prelungit
Cel mai recent raport al ONU arată o realitate cumplită: munca ucide peste 840.000 de oameni pe an, mai ales din cauza programului prelungit care duce la suprasolicitare și „burnout”. Raportul mai arată că în ultimii ani a crescut numărul de boli cardiovasculare și de tulburări mintale în rândul celor care se suprasolicită.
Legislația muncii nu permite un astfel de tratament al angajaților, dar cei „independenți” aleg suprasolicitarea, având și cadrul legal necesar pentru a se autoexploata prin muncă până la epuizare - de fapt, un vid legislativ care a fost lăsat intenționat în toate statele, pentru a permite marilor companii să lucreze cu „furnicuțe” care le cresc profitul.
În ultimul deceniu, piața forței de muncă și politicile de HR s-au schimbat mult. În timp ce organizațiile și-au stabilit criterii de selecție bazate aproape exclusiv pe comportamentul membrilor echipei, s-au dezvoltat și programele de lucru „cu furnicuțe” - adică externalizarea unor departamente sau a unor proiecte, atunci când este mai eficient să se lucreze cu specialiști freelanceri.
Pe de o parte, li se oferă libertate de mișcare profesioniștilor care sunt contractați doar pentru lucrările și proiectele speciale, având și avantajul de a putea negocia bani mai mulți decât ca angajați permanenți, dar și avantajul că își pot gestiona singuri business-ul. Pe de altă parte, cei care nu-și pot gestiona corect programul de lucru, ca „independenți” sau „parteneri”, devin victime de „burnout” și nimeni nu este tras la răspundere pentru capcana în care intră prin propriile alegeri greșite.
Munca poate să ucidă, iar legislația nu-i protejează în niciun fel pe cei care se autoexploatează, ca „lucrători independenți” sau „parteneri” ai angajatorilor reali.
Citește pe Antena3.ro
