Zoe Petre acuza securistii de sabotaj

Jurnalul National: Care este miza dosarelor Securitatii de nu avem acces la ele nici acum, la 15 ani de la Revolutie?

Zoe Petre: Depinde ce intelegi prin acces. Foarte multe persoane si-au primit dosarul prin CNSAS. Situatia e radical schimbata de cand exista CNSAS. Unde s-a proptit caruta? A fost atunci cand au vrut dosarele ofiterilor. Acolo intra in functie un mecanism de solidaritate a celor din interior. Plus aceasta idee la care toti tin cu dintii, indiferent daca sunt tineri sau nu... Sunt foarte multi tineri acolo. Directorul arhivelor SRI este un fost student de-al meu, domnul Panait, care, dupa stiinta noastra, nu a fost securist... A fost profesor de Istorie, dar a inghitit cu totul mitologia respectiva. Ei spun asa: ca exista prea multe cazuri de interes national, pentru ca, spun ei, au fost foarte multe elemente de interes national, nu de politie politica.

Manevre descurajatoare

Cum a fost posibila aceasta tergiversare a problemei arhivelor?

In focul Revolutiei, foarte multe institutii si-au neglijat obligatiile de arhivare. Principala problema era aceea nu atat a salvarii arhivei Comitetului Central, ci mai ales a ascunderii acesteia. De asemenea, a fost apoi o serie intreaga de manevre care sa descurajeze ideea unei deschideri masive a arhivelor. De pilda, primul director al Arhivelor Statului dupa ’89, un domn care, cred, se numea Munteanu, avea un fel de obsesie ca ungurii o sa ne fure arhivele. Aceasta obsesie a fost impartasita, mai sincer sau mai ipocrit, de un numar mare de colegi de la arhive care se temeau, pur si simplu, ca daca pleaca din sistemul de la Ministerul de Interne pierd anumite avantaje materiale. Prelungirea artificial, pana in ziua de azi, a acestei dependente a arhivelor fata de Ministerul de Interne este principala piedica in fata normalizarii situatiei arhivelor. Prima idee postrevolutionara a fost trecerea arhivelor la Ministerul Culturii si atunci s-a declansat o campanie de presa extrem de violenta, in care Andrei Plesu era acuzat ca, fiind vandut ungurilor, vrea sa exporte arhivele, asa cum Doina Cornea exporta fabrici cu elicopterul. Numai ca asemenea povesti au avut mai mult succes decat si-au imaginat oamenii rationali.

Cine au fost cei care au instrumentat aceasta campanie?

In ceea ce priveste arhivele, vocea cea mai sonora a fost chiar directorul Munteanu, care dupa aia s-a si dus, din cate stiu eu, la Romania Mare. Stafeta a fost preluata de publicatiile extremei national-comuniste, faimoasa fosta "Europa", a lui Ilie Neacsu, si "Romania Mare", dar e foarte clar, dupa parerea mea, ca a existat in interior unul macar dintre centrele de emisie, pentru ca variante ale acestor legende le-am auzit pana tarziu venind din interiorul institutiei. Un singur exemplu, cand domnul Dejeu era ministru de Interne, i s-a explicat ca nu-l poate numi director al Arhivelor pe colegul nostru Andrei Pippidi, cum se facuse o propunere, pentru ca ar fi grec. Andrei Pippidi este fiul unui foarte distins profesor, Dumitru Pippidi, si este nepotul lui Iorga, mama lui era una dintre fiicele lui Iorga. Ceea ce nu s-a spus nici un moment. "Vai de mine, dam arhivele pe mana strainilor!" De altfel, daca urmariti publicatiile si interventiile publice ale responsabililor acestor institutii, veti constata ca ei, in forme mai atenuate sau nu, promoveaza asemenea idei. Fiind in dependenta Internelor, soarta arhivelor a depins intotdeauna de ministri, care aveau intotdeauna alte prioritati.

Din interiorul ministerului s-a dus aceasta lupta... De acord. Ei lansau zvonurile, il improscau pe unul sau pe altul, dar, pana la urma, deciziile puteau fi impuse de sus.

Deciziile le puteau lua ministrii si adjunctii lor... Vreau sa va spun ca domnul Albu, care era secretar de stat la Interne cat eram eu la Cotroceni, a informat in 10 minute conducerea Arhivelor Statului cand am avut o discutie cu el si i-a indemnat sa protesteze. Daca ministrul si Consiliul de ministri, Guvernul decideau intr-un fel, dar la propunerea ministrului, caci nu poti trece peste el, sa-i faci ordine in institutie... Ori, la un moment dat, Dudu Ionescu mi-a spus ca incearca sa transfere arhivele la un minister civil, dar nu a reusit... Domnul ministru Dejeu nici macar nu a incercat. De la inceput a fost convins de cei din subordine ca-i mai bine asa decat...

Lobby procercetare

I-ati cerut-o?

Eu am incercat din ziua instalarii noului Guvern sa il rog pe domnul ministru Dejeu sa avem o intalnire, sa-i expun doleantele si problemele cercetatorilor, care tineau de functionarea sistemului, de faptul ca Legea arhivelor era construita si votata in asa fel, incat sa nu aiba acces exact la dosarele cele mai fierbinti. Sigur, in toate tarile din lume exista un ragaz pana cand arhivele serviciilor secrete devin accesibile. Dar asta intr-o societate cu o continuitate; atunci cand vrei sa protejezi, fie anumite secrete de stat, fie anumite persoane.

In schimb, in Romania se produsese o schimbare totala de sistem.

In fond, structurile acestea de nivel mediu s-au luptat cu indarjire pentru a pastra acest sistem si chiar a-l consolida. Fiindca Legea arhivelor de dupa Revolutie ridica aceste termene, nu le scadea. Eu nu-l cunosteam pe domnul Dejeu, l-am rugat pe un coleg sa ma prezinte. Eram pe culoar la Parlament, chiar in ziua instalarii. L-am rugat ca intr-o perspectiva rezonabila sa avem o discutie pe aceasta tema. El mi-a spus "Da", dar dupa aceea nu s-a mai intamplat nimic, si atunci l-am solicitat eu. Mi-a spus sa o rezolvam la telefon. I-am spus pe scurt ca si cercetatorii se plang ca nu au acces la dosare. Domnul Dejeu mi-a replicat scurt, si cred ca era la mai putin de o luna de la instalare, ca oamenii lui i-au spus ca si cercetatorii sunt de vina. I-au raspuns: "Dar parca oamenii dumneavoastra eram noi"... Fapt este ca nu s-a reusit o schimbare la varf a Arhivelor Nationale decat sub presiunea timpului si a faptului ca Emil Constantinescu trebuia sa ajunga la Muzeul Holocaustului si nu ar fi fost primit decat daca in fruntea Arhivelor romanesti ar fi fost o persoana la care cei de acolo sa nu aiba grave obiectii. Cei de la Muzeul Holocaustului mi-au spus ca, in opinia lor, anumite dosare pe care ei le-au vazut in ’91, ’92 au disparut. Mi-au dat numerele de dosare, m-am intors si am rugat niste fosti studenti de-ai mei sa verifice. Ce am constatat? Dosarele existau, dar li se schimbasera numerele.

Lipsa de bunavointa

Spuneti un lucru foarte grav: in arhive s-au facut manevre pentru a se pierde urma unor dosare?

Parerea mea asta este, dar nu am dovada. Faptele astea sunt: sub numarul care mi s-a dat de la Muzeul Holocaustului, in loc de dosarul unde era vorba de aplicarea legislatiei antievreiesti a lui Antonescu era un dosar despre composesoratele de paduri din nu stiu ce localitate transilvana. Din aceasta cauza, autoritatile americane cereau o alta directie a Arhivelor Nationale si numai asa i-am putut convinge pe cei de la Ministerul de Interne... Fapt este ca nu am reusit sa convingem pe cei care puteau sa o faca sa aleaga un director general care sa aiba intr-adevar vointa...

Cine putea sa faca asta?

Ministrii de Interne. Dar va spun sincer, eu ma conving pe zi ce trece ca o parte din ei, nu neaparat toti, dar o parte din ei a fost fagocitata de sistemele pe care le-au condus.

Ce sa intelegem prin "fagocitati"?

Ca au adoptat punctele de vedere ale "oamenilor mei", cum spunea domnul Dejeu. Oamenii lui erau oamenii pe care i-a gasit in minister.

Au fost santajati liderii?

Nu au fost santajati. In special au fost flatati. Una peste alta, s-a schimbat ministrul, dar sistemul, nu. Problema este ca esti pus ca manager in fata unei situatii aproape fara solutii. In ’96, a existat o convingere latenta a persoanelor, mai ales de la varful ministerelor, ca acesta era un episod trist si care se va termina repede. Erau incurajati in acest sens de PDSR, care ameninta cu caderea Guvernului la 2 pasi jumate. Ceea ce a creat o atmosfera subterana de provizorat si a diminuat autoritatea sefilor.

A durat patru ani aceasta atmosfera de provizorat?

Nu peste tot si nu in egala masura, dar... Si s-a mai intamplat ceva... Pariul era ca nu aveai de unde lua profesionisti. Unde sa fie formati profesionisti in nomenclatura comunista? Unii au facut fata si au ramas, altii au facut loc altora, dar toti au fost in egala masura coplesiti de lucruri extraordinar de urgente. Domnul Dejeu a fost un ministru pacalit. Toate eforturile de a-l convinge, nu numai ale noastre, ale Presedintiei, dar si ale Anei Blandiana, ale cercetatorilor... Marius Oprea a ragusit... A fost o mare ofensiva si densitatea refuzurilor este un lucru care in general scapa analizelor, dar pe care eu l-am trait in fiecare zi.

O mare ofensiva care esueaza de 15 ani.

Nu neaparat.

Pai, noi nu stim cu siguranta nici macar daca aceia care ne conduc de 15 ani au fost printre cei care au ordonat crime ale politiei politice sau daca au participat la ele. Sa vorbim numai de cei care au avut functii inainte, Ion Iliescu, de exemplu. Asta nu este o infrangere?

Asta, da! Dar eu nu cred ca un prim-secretar ar fi avut dosar, pentru ca Securitatea ii era subordonata.

In alegerile din 1996, multa lume a vazut o noua revolutie.

Da, si s-au schimbat multe, dar nu toate. Cum credeti ca in patru ani...

Poate ca nu s-au schimbat principalele elemente. Cum va imaginati ca s-ar putea indrepta in patru ani tot ce s-a strambat in 60?

Timp prea scurt…

Nu, dar macar sa fi putut intelege tot ce s-a intamplat in 60 de ani.

Sistemul legislativ a fost profund restructurat. In patru ani s-au creat 181 de noi institutii, care au inceput sa functioneze, cu bine, cu rau. S-a schimbat fata Romaniei: o tara de proprietari, in care Produsul Intern Brut este centrat pe productia de piata libera. S-au dat legi reparatorii... N-a fost timp sa se aplice, dar toate astea... Nimic nu se face peste noapte. Dumneavoastra vreti ca instantaneu sa se prefaca lumea?

Au trecut 15 ani, totusi.

Da, dar 15, fata de 60, cat sunt? Un sfert.

Nu sunt multi?

Pentru unele lucruri sunt multi. Din astia 15 ani, dorinta efectiva de a schimba lucrurile s-a concentrat in patru ani, pentru ca de cand s-a instalat PDSR la putere si pana in ’96, cand a pierdut-o pentru prima oara, nu a existat nici o vointa de schimbare. Eu va spun, am trait lucruri halucinante. Era ianuarie ’90 si m-am dus la Ministerul Invatamantului pentru ca ma invitasera colegii de la Sectia de Istorie sa ma intrebe ce sa mai predea, pentru ca in clasele de liceu se intra in epoca Ceausescu cu materia si nu stiau ce sa faca. Am intalnit pe coridor un numar mare de colegi de la Filozofie. I-am intrebat ce fac. Ii chemasera pe toti profesorii de Stiinte Sociale din Bucuresti sa-i prefaca in profesori de Democratie. Si asta au devenit.

Da, dar in timp ce, pe holurile ministerului, profesorii de Socialism se prefaceau in profesori de Democratie, la Hunedoara sau in alte parti se distrugeau arhivele. Se distrugeau documente.

Sigur. Si ce, minerii n-au distrus Universitatea?

Dumneavoastra vorbiti despre sisteme care nu se subordonau, dar ele erau conduse de oamenii dumneavoastra. Cei din fruntea ministerului nu puteau scurtcircuita aceste sisteme?

Pe unele pot si pe altele, mai putin. Mai ales in cazul Ministerului de Interne, care se confrunta cu grave probleme de criminalitate, de... Arhivele Statului erau a 18-a roata la caruta. Acolo nu exista decat solutia de a face un gest radical, pe care domnul Dejeu nu a vrut sa il faca...

A fost chemat la Presedintie? Domnul Constantinescu l-a intrebat ce se intampla cu acele dosare?

Da, sigur ca da. Nu era vorba despre ce se intampla cu dosarele. Era vorba sa numeasca un om care stie ce se intampla cu dosare alea.

Nici unul dintre cei care s-au perindat pe la putere din ’90 incoace nu a avut dosar publicat. De ce oare?

Pai, nu. Cand presedintele Constantinescu a ajuns la Cotroceni i-a convocat pe domnii Magureanu si Talpes si le-a cerut intai, pentru toti colaboratorii adusi de el, o evaluare. El, respectand legea, nu avea dreptul sa vada dosarele, dar a cerut acelor persoane sa-i dea o lista cu cei care au avut colaborari cu Securitatea.

Da, dar dumneavoastra imi spuneti ca fostilor oameni ai Securitatii, azi ofiteri SRI, li se cereau confirmari pentru oamenii care ajungeau in functii de unde le-ar fi putut conserva si intretine sistemul.

Pai, nu. Nici Costin Georgescu, nici Harnagea nu erau fosti oameni ai Securitatii.

Ei erau liderii. Nu cautau ei in dosare.

Problema-i mai complicata. Presedintele Constantinescu a eliminat din sistem peste 70 de persoane care lucrasera in vechea Securitate. Asa, ei au fost eliberati: si de juramant, si de ierarhie si, in clipa in care i-a scos, s-au dus la PSD si la PRM si 24 de ore din 24 s-au razbunat.

De-a lungul timpului, ati avut impresia ca dosarele Securitatii au devenit moneda de santaj sau lovituri pe la spate?

Arhivele Securitatii au fost un instrument de santaj. Sunt convinsa. Pana prin ’94, din timp in timp, mai aparea cate un dosar.

DEASUPRA LEGii

"Securistii reprezinta o categorie invatata cu secretul si cu impunitatea si care a fost educata sa se considere deasupra legii. In aceste conditii, s-au solidarizat extraordinar activii si fostii, pentru ca le-a fost foarte frica" - Zoe Petre despre securisti

ORGOLIU

"Cred ca nu a existat o constientizare a mecanismelor vizibile si invizibile care intretin sistemul. A existat, probabil, prea mult orgoliu, in ideea ca daca ajungi sef, vei fi sef: toti te vor ajuta, te vor asculta si iti vor imprumuta ideile" - Zoe Petre despre "mecanisme invizibile"

DEZINTERES

Fostul consilier prezidential spune insa ca o mare vina pentru tergiversarea problemei arhivelor fostului regim o are societatea civila. "Cititorii dumneavoastra vor sa citeasca lucruri dintr-astea, dar nu au nici un scrupul sa voteze securisti notorii. Degeaba o mana de oameni decide intr-un fel, daca in restul societatii...", spune Zoe Petre. Aceeasi societate civila se face responsabila ca lasa o astfel de discutie doar pe seama unor voci, dar liderii de opinie nu sunt sustinuti activ. Activitatea de politie politica a regimului comunist este inca un subiect de contradictie publica, contraargumentatie ce se regaseste tot la nivelul unor voci. "E o divergenta intre societate sau mai exact intre un anume segment al societatii si un alt segment." Divergenta facilitata insa de mass-media in cautare de audiente, acuza Zoe Petre.

TENTATIVA DE RACOLARE A UNUI "PROSTOVAN" DE LA FACULTATE

Intrebata de Jurnalul National daca, inainte de 1989, cand se pleca in strainatate, se semna un acord cu Securitatea, doamna Zoe Petre a raspuns: "Depinde. O vreme nu s-a semnat, in anii aia mai buni ai lui Ceausescu nu se semnau. Dupa aia erau diferite situatii. Pe unii ii puneau sa semneze inainte, pe altii la intoarcere, pe altii ii lasau in pace. Eu am fost in situatia ca nu m-au intrebat niciodata. Banuiesc ca pe mine nu m-au pus sa semnez pentru ca tata era profesor, membru al Academiei, aparea des pe la televizor... Era ideea sa nu starneasca prea multe nemultumiri in zona asta foarte vizibila a intelectualitatii. Ca sa nu-i alimenteze supararea, m-au lasat in pace. O data a incercat un prostovan, care era securistul facultatii, care dupa aia a si disparut, a incercat sa ma prelucreze. Eu ma duceam pentru o luna la o fundatie in Elvetia, unde eram hraniti, gazduiti si cu biblioteca la dispozitie. Eram cam 10 persoane pe luna in conditiile astea. M-a intrebat de ce plec, i-am raspuns si mi-a spus: "Da’, stiti, nu puteti discuta cu un cetatean strain decat in prezenta cuiva de la Protocol". Mie mi-a venit sa-i spun ca ar fi trebuit sa-l iau in buzunar, sub pat, pentru ca eu dormeam acolo cu strainii aia. M-am gandit ca daca ii spun asa, nu ma mai lasa sa plec. Si i-am spus: "Da, da, sigur ca stiu". Am plecat si salut! Nu m-a intrebat nimeni dupa aia si el a disparut".

MASTI

Zoe Petre a fost cea mai puternica femeie din Romania postdecembrista, dar in fata usii Arhivelor Securitatii, influenta si autoritatea ei au palit. S-a trezit in postura unui profesor universitar care trebuie sa se descurce cu "sistemul", cu noile lui masti: "Niciodata nu ti se va spune "NU!". Dar li se poate spune ca dosarul este la legat. Dupa doua saptamani, gasesc ei o alta scuza. Daca nu vor sa ti-l dea, nu ti-l dau". Atat ca istoric, dar si din functia de consilier prezidential, Zoe Petre a avut de a face cu indaratnicia unui sistem cu intentii usor de ghicit: autoconservarea. "De aceea, este nevoie de o reorientare generala a persoanelor din sistem", spune astazi Zoe Petre. Din pacate, dupa ce a ratat ocazia sa puna lucrurile in ordine.