Zoia - Dincolo de amintire…

O familie peste care aripa mortii s-a intins ca un blestem. Fotografia alatu-rata a fost facuta in 1979, la ziua Elenei Ceausescu, la 6 ianuarie. Ii reuneste pe cei care astazi nu mai sunt in viata, fiind ca o premonitie a unei zodii a mortii. La 25 decembrie 1989, in ziua Craciunului, Nicolae si Elena Ceausescu au fost executati, prin impuscare, la Targoviste. Nicolae avea 71 de ani, Elena, 70. La 26 septembrie 1996, la Vie-na, Nicu Ceausescu a murit bolnav de cancer. Avea 45 de ani. La 20 noiembrie 2006 se stinge si Zoia Ceauses-cu, rapusa tot de cancer, in varsta de 58 de ani. Valen-tin Ceausescu a ramas singurul urmas al familiei care a condus Romania timp de 25 de ani.
Cititi si: ● Destin - Zoia, povara numelui ● Zoia Ceau-sescu, eterna ""victima colaterala"" ● In razboi cu Justitia ● Scrisori din inchisoare ● Clanul - Arborele genealogic al Ceausestilor ● Un destin blestemat,moarte intr-o zi mare

Pe Zoia am cunoscut-o prin octombrie 1968, la scurta vreme dupa ce fusesem "cooptat" in redactia revistei "Universitas", editata de Asociatia Studentilor Comunisti din Universitatea Bucuresti. Nu este momentul sa povestesc cum s-a produs aceasta "cooptare", amintesc doar ca, inainte de a o cunoaste pe Zoia, mi s-a atras atentia sa evit orice referire la situatia mamei. Nu-i vorba, erau si motive. Cu doar un an in urma, in baza unei abjecte inscenari, mama, pe atunci farmacista la Caracal, a fost condamnata la ani grei de temnita. Zelosi din fire, autorii si regizorii nu s-au multumit doar cu condamnarea mamei, ci mi-au trimis o scrisoare bine ticluita, desigur acolo... unde trebuia. Drept urmare, la sfarsitul anului II de la Facultatea de Filosofie, un asa-zis profesor universitar, care, foarte ocupat fiind cu munca de partid, uitase sa isi ia bacalaureatul, m-a lasat repetent.

Avertizat fiind, schimbam discutia ori de cate ori venea vorba despre mama. Ceva despre poveste stia totusi redactora-sefa a revistei, Jeana Gheorghiu, care, avand o cunostinta la Directia penitenciarelor, imi transmitea vesti de la mama. Intre timp, felurite ispravi legate de activitatea noastra redactionala - despre unele am scris chiar in paginile Jurnalului National - ne-au apropiat de Zoia si ne-au facut sa depasim inhibitiile pe seama "originii sociale" a colegei noastre. Cum se apropia vacanta de iarna, fireste ca la ordinea zilei erau proiectele. Drept pentru care, intr-o seara, pe cand ne pregateam de plecare "de la sediu", Zoia m-a luat scurt: "Vezi ce faci cand vii de la mosie, de la San Caracallo, sa nu bei tot zaibarul de la mamica, adu-ne si tu, de gust, o damigeana pentru tovarasii de munca si de lupta". Nici pana azi nu stiu ce o fi fost in mintea mea cand i-am trantit-o: "La ce mama dracului mosie sa ma duc? Nu stii ca taica-tau, cu partidul lui cu tot, mi-au bagat mama in puscarie?".

De fata fiind, Jeana Gheorghiu, Polly Popescu, Andrei Aszody si cei care mai erau prin preajma au inlemnit. In schimb, Zoia nu a scos nici un cuvant. A luat-o pe Jeana si au plecat grabite. Asta a fost vineri seara.

Luni de dimineata, m-au sunat verii mei dinspre tata. Dupa ei, m-a cautat si fratele mamei. Erau, cu totii, nauciti: "Am primit telefon ca maica-ta a fost gratiata. Asta-seara va fi in Bucuresti". Asa a fost! Pe la sase seara, mama era cu noi. Nici ea nu reusea sa se dumireasca despre ce s-a petrecut intr-un rastimp atat de scurt. Mi-a povestit doar ca dis-de-dimineata fusese chemata la comandantul penitenciarului. Comunicarea a fost scurta: "Doamna farmacista, prin decret al presedintelui Consiliului de Stat, ati fost gratiata. Va transmit ca situatia dumneavoastra va fi cercetata si ca se vor raporta tovarasului Ceausescu rezultatele. Fiti sigura ca toti cei vinovati pentru nedreptatea care vi s-a facut vor plati!". Am sunat-o, pe loc, pe Zoia. Pur si simplu nu imi mai gaseam vorbele. Nici nu era nevoie. Mi-a raspuns cu o naturalete naucitoare: "Nu ai de ce sa-mi multumesti. Am facut exact ceea ce ai fi facut si tu daca ai fi fost in locul meu". Mi-a fost dat, adeseori, sa imi amintesc aceasta tulburatoare intamplare. Si, fara vorbe mari, m-am gandit la ea mai ales atunci cand, in primii ani de dupa decembrie 1989, vedeam cum indivizi care, pana mai deunazi, nu stiau cum sa ii intre pe sub piele deveneau justitiari intratabili. Atunci, dar, vai!, chiar si pana in vremurile de azi. Iar acum, cand, dupa o nemeritata suferinta, de dinlauntru si de dinafara, Zoia a plecat spre o lume mai senina si mai linistita, incerc sa adun aceste cateva randuri care sa ne-o redea pe Zoia asa cum a fost ea cu adevarat, si nu asa dupa cum, luandu-se, din nemernicie sau doar din inconstienta, dupa "relele ce sint intr-un mod fatal legate de o mana de pamant", au vrut unii sa ne-o zugraveasca. Fa-i, Doamne, odihna acestei prea incercate fiinte!

Fotografiile provin din urmatoarele surse: Jurnalul Foto . Arhiva DANIC / Arhiva "Studiourile Sahia" / Rompres / Mediafax AFP / AP