x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Acord între Real Madrid şi agentul lui Ribery!?

Acord între Real Madrid şi agentul lui Ribery!?

09 Aug 2009   •   00:00

Real Madrid ar fi încheiat un acord cu agentul mijlocaşului francez de la Bayern Munchen Frank Ribery, pentru a-l recruta pe jucător în 2010, scrie AS, fără a da sursele acestei informaţii.



Practic, asemenea tratative sunt interzise de FIFA, întrucât jucătorul se află sub contract, dar ziarul madrilen, apropiat, câteodată chiar folosit de clubul Real Madrid, precizează că este vorba de o înţelegere în care Bayern Munchen nu este implicat.

Potrivit AS, acordul a fost încheiat cu agentul internaţionalului francez, Alain Migliaccio, un rol fiind jucat şi de actualul consilier al preşedintelui de la Real, francezul Zinedine Zidane, care este un apropiat al lui Ribery şi a lucrat cu Migliaccio.

×
Subiecte în articol: sport