x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Andy Murray se retrage de la Roland Garros având ca prioritate participarea la Wimbledon

Andy Murray se retrage de la Roland Garros având ca prioritate participarea la Wimbledon

16 Mai 2022   •   11:20
Andy Murray se retrage de la Roland Garros având ca prioritate participarea la Wimbledon

Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe iarbă. Fostul nr. 1 mondial urma să renunțe la sezonul de zgură, dar s-a răzgândit și a acceptat un wildcard la Madrid Open.

Murray urma să rateze sezonul de zgură și să se pregătească pentru iarbă după ce a reluat colaborarea cu fostul antrenor Ivan Lendl. Dar a decis să accepte un wildcard la Mastersul de la Madrid și a planificat să joace la Roma pentru a avea mai multe meciuri competitive înainte de Wimbledon.

Numărul 69 mondial s-a îmbolnăvit apoi, retragându-se înainte de meciul din turul al treilea de la Madrid, cu Novak Djokovic, iar apoi s-a retras din calificările Mastersului de la Roma.

Scoțianul și-a menținut decizia inițială și s-a retras oficial de pe tabloul de la Roland Garros, concentrându-se asupra viitorului sezon pe iarbă, unde speră să aibă cel mai mare succes. Jucătorul de 35 de ani își va începe sezonul pe iarbă mai devreme decât de obicei, fiind înscris în turneul ATP 250 de la Stuttgart, care începe pe 4 iunie.

Apoi este așteptat să joace la Queens Club, unde este fost campion de cinci ori, înainte de a se îndrepta spre Wimbledon. E posibil să completeze calendarul cu un alt turneu, precum Eastbourne, pentru a mai avea câteva meciuri.

Murray riscă să nu primească niciun punct de clasament ca recompensă pentru eforturile sale pe iarba britanică, în condițiile în care circuitul ATP încearcă să impună sancțiuni Wimbledonului și LTA pentru interdicția impusă jucătorilor ruși și bieloruși.

ATP și WTA au organizat întâlniri la Madrid și Roma pentru a stabili pedepsele pentru aceste turnee și par a fi gata să elimine punctele de clasament oferite.

Turneele nu și-au anunțat încă decizia finală, dar sâmbătă, Tara Moore a declarat că atât Consiliul Jucătorilor WTA, cât și cel al jucătorilor ATP au votat în favoarea eliminării punctelor de clasament oferite jucătorilor de la Wimbledon și de la celelalte turnee britanice pe iarbă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Andy Murray