x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Aproape 1.000 de jandarmi şi poliţişti, mobilizaţi pentru finala Cupei României

Aproape 1.000 de jandarmi şi poliţişti, mobilizaţi pentru finala Cupei României

12 Iun 2009   •   00:00

Sute de jandarmi, poliţişti şi poliţişti comunitari au fost mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi liniştea publică la finala Cupei României, dintre echipele CFR Cluj şi FC Timişoara, programată sâmbătă, la Târgu Jiu.



Şeful Grupării Mobile de Jandarmi de la Craiova, Constantin Florea, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că 300 de jandarmi vor fi implicaţi în filtrele ce vor fi create pe o rază de 400 de metri în jurul stadionului. De asemenea, poliţişti şi poliţişti comunitari vor fi implicaţi în măsurile de ordine de pe stadion, dar şi de pe traseul pe care îl vor parcurge galeriile echipelor finaliste, Poli Timişoara şi CFR Cluj, jandarmii aşteptându-se ca la Târgu Jiu să vină circa 4.000 de suporteri din cele două oraşe, informează Mediafax.

Şeful Jandarmeriei Gorj, Vasile Tâlvescu, a recomandat tuturor persoanelor care locuiesc în imediata vecinătate a stadionului să poarte un act de identitate asupra lor pentru că, în lipsa unui bilet sau a unei acreditări pentru acest meci de fotbal, nimeni nu va trece de filtrele Jandarmeriei. "Vor fi filtre de preselecţie la o distanţă de 400 de metri pe rază circulară de la stadion. Cine nu are bilet, inclusiv de la galerie, nu i se permite accesul. Recomandăm în această perioadă locatarilor din zonă să aibă asupra lor un act de identitate pentru a li se permite accesul spre domiciliu pentru că, în caz contrar nu vor trece de filtre", a menţionat Tâlvescu.

Cele două galerii aşteptate la Târgu Jiu de la Timişoara şi Cluj vor veni cel mai probabil prin Defileul Jiului, zonă, care, de asemenea, va fi supravegheată de poliţişti şi jandarmi, inclusiv restaurantele şi terasele de pe traseu. Grupurile de suporteri vor fi filtrare la intrarea în municipiul Târgu Jiu în aşa fel încât acestea să nu se întâlnească în niciun fel, parcările rezervate lor fiind în zone diferite din oraş.

Şeful Jandarmeriei Gorj a precizat că în mai multe zone din Târgu Jiu primarul oraşului a interzis comercializarea băuturilor alcoolice, restricţiile vizând o mare parte din oraş.

Meciul va fi proiectat pe un ecran gigant amplasat în centrul oraşului pentru suporterii care nu vor avea acces pe stadion, în aceeaşi zonă, în faţa Prefecturii Gorj, fiind expusă vineri şi sâmbătă, pentru mai multe ore, Cupa României, trofeu ce va fi înmânat sâmbătă seara câştigătoarei întâlnirii dintre Poli Timişoara şi CFR Cluj.

Meciul dintre CFR Cluj şi FC Timişoara este programat sâmbătă, de la ora 21.00. Spectatorii vor avea acces pe stadion începând cu ora 18.30, iar spectacolul ce va precede meciul de fotbal va debuta cu circa 40 de minute înaintea partidei, show-ul fiind realizat de o firmă din Germania. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport