Arthur Abraham, campion mondial IBF la categoria mijlocie, a urcat la categoria superioară şi îşi doreşte un meci la începutul anului viitor cu învingătorul luptei dintre Lucian Bute, campion IBF la supermijlocie, şi challengerul mexican Librado Andrade, programată pe 28 noiembrie.
Abraham, 29 ani, un german de origine armeană, şi-a apărat cu succes de 10 ori titlul IBF la categoria mijlocie, fiind neînvins în carieră. Palmaresul lui numără 30 victorii, dintre care 24 înainte de limită.
Abraham va participa la turneul Super Six World Boxing Classic, pentru titlurile WBA şi WBC la supermijlocie. În primul său meci, pugilistul german îl va înfrunta pe Jermain Taylor pe 17 octombrie, iar în ianuarie pe Andre Dirrell. Dacă Dirrell, care boxează cu britanicul Carl Froch (campionul WBC) în octombrie, devine indisponibil pentru meciul din ianuarie, Abraham îşi doreşte atunci un meci cu învingătorul dintre Bute şi Andrade, relatează site-ul boxingscene.com.
Citește pe Antena3.ro