x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport BORDEAUX – CFR CLUJ • Liniştea dinaintea furtunii

BORDEAUX – CFR CLUJ • Liniştea dinaintea furtunii

de Marius Mihalcea    |    22 Oct 2008   •   00:00
BORDEAUX – CFR CLUJ • Liniştea dinaintea furtunii

Însoţiţi de preşedintele Iuliu Mureşan şi de întregul staff tehnic, în frunte cu Maurizio Trombetta, jucătorii ardeleni au ieşit ieri, dis-de-dimineaţă, la o scurtă plimbare în Parcul Bordelais.



Foarte relaxaţi şi destinşi, Trică şi compania au părăsit Hotelul Regent, stabilimentul de patru stele în care şi-au fixat cartierul general, situat în centrul oraşului, şi, după un drum scurt cu autocarul, au luat la pas aleile întortocheate ale Parcului Bordelais.

"Gourcuff nu e de speriat"

Timp de aproape o oră, atât cât au zăbovit în parcul ce se întinde pe câteva hectare bune, jucătorii au vorbit între ei prea puţin despre meciul de astăzi. În schimb, şi-au făcut unul altuia fotografii, au admirat un grup de răţuşte ce se plimbau agale în preajma lacului din parc şi s-au întreţinut, la telefon, cu rudele şi cu prietenii din ţară. Numai Ysouff Kone, dotat cu un ipod şi cu o pereche mare de căşti, a preferat să se aşeze pe o bancă, de unul singur, lăsându-se stăpânit de muzică. Nici măcar forma de excepţie arătată de Gourcuff, care s-a remarcat atât în tricoul naţionalei sale, contra României, în meciul susţinut de Franţa la Constanţa (2-2), din preliminariile CM 2010, cât şi în ultima etapă de campionat, împotriva lui Toulouse, nu a avut darul de a-i impresiona pe fotbaliştii lui Trombetta. "Mă lăsaţi şi cu Gourcuff ăsta? Ce mare lucru a realizat? E drept, a dat gol şi cu România, şi cu Toulouse, dar nu cred că e chiar aşa de speriat. E un jucător ca toţi ceilalţi, şi el are tot două picioare, nu văd de ce ar trebui să ne temem de el în mod special! A prins două meciuri foarte bune, dar contra noastră ar putea să fie într-o zi proastă. Dacă se va întâmpla asta, nu o să mai aveţi despre cine vorbi", a comentat Trică pe marginea prestaţiilor mijlocaşului împrumutat de Bordeaux, în această vară, de la AC Milan.

Program normal

După ce s-au înapoiat la hotel, în aşteptarea mesei de prânz, jucătorii au mai avut parte de un scurt program de voie, pe care şi l-au petrecut la cumpărături, în apropiere fiind numeroase magazine de firmă. Altfel, după ce aseară au făcut cunoştinţă cu Stadionul Chaban-Delmas, ei efectuând antrenamentul oficial, jucătorii CFR-ului nu mai au fixată pentru azi în program nici o ieşire.

Suporterii au făcut recital

În timp ce jucătorii s-au plimbat prin Parcul Bordelais, un grup de 20 de suporteri ai CFR-ului dintre cei veniţi la Bordeaux împreună cu echipa au ocupat toată terasa unei braserii din centru. Îmbrăcaţi în alb şi în vişiniu, ultima culoare fiind predominantă, fanii au scandat diferite mesaje de încurajare la adresa favoriţilor. La un moment dat, alături de aceştia şi-a făcut apariţia şi preşedintele Iuliu Mureşan, căruia i-a fost aşezat după gât un fular cu însemnele CFR-ului, iar apoi a fost servit cu un pahar cu vin roşu, totul sub privirile curioase ale trecătorilor, care-i fotografiau cu telefoanele mobile pe "intruşi". Petrecerea nu s-a întins însă foarte mult, suporterii fiind alungaţi de ploaie.

Sixto Peralta, în locul lui Dani

Antrenorul CFR-ului, Maurizio Trombetta, are bătăi de cap în privinţa acoperirii zonei din faţa liniei defensive. Partener obişnuit al lui Gabriel Mureşan, portughezul Dani are o problemă la gleznă şi este incert pentru meciul din această seară. O decizie în privinţa folosirii sale urmează a fi luată în această dimineaţă, iar dacă Dani nu va fi apt de joc în primul "11" va apărea argentinianul Peralta. "Dani a suferit o entorsă de gradul I la gleznă în meciul cu Dinamo. Oricum, nu-mi fac griji, pentru că la mijloc stăm foarte bine. Dacă joacă Peralta sau Dani este aproape acelaşi lucru", a declarat preşedintele Iuliu Mureşan. În rest, Trombetta nu va schimba echipa. Fundaşul lui Bordeaux, Mathieu Chalme, a prefaţat confruntarea: "Nu trebuie să punem presiune înaintea acestui gen de jocuri. Va trebui să învingem neapărat, va trebui să luăm şase puncte din următoarele două jocuri".


BORDEAUX – CFR CLUJ • "Presiunea e pe ei"


"Pitbull"-ul CFR-ului, francezul Tony, speră ca formaţia sa să nu se întoarcă de la Bordeaux cu mâna goală.

Jurnalul Naţional: Bordeaux nu este nici Roma, nici Chelsea…

Tony: Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă. Pentru că n-au nici un punct, francezii n-au nimic de pierdut. Sunt convins că vor face totul ca să câştige.

Te aştepţi să pună presiune pe voi din primul minut?

E posibil orice, să joace la aşteptare ori să încerce să înscrie rapid. Cert este însă un lucru: ei sunt sub presiune, nu noi.

Voi cum veţi juca?

Depinde şi de ultimele indicaţii pe care le vom primi de la antrenorul nostru, dar e sigur că nu vom sta cu fundul în poartă. Această manieră de joc e sinucigaşă. Dacă îi dai voie adversarului să vină peste tine, şansele tale se diminuează considerabil.

Un pronostic?

Îmi doresc enorm să câştigăm, pentru că o victorie aici ne-ar menţine cu şanse mari în lupta pentru calificarea în "optimile" Ligii Campionilor, dar m-aş mulţumi şi cu un egal. Important este să nu pierdem, iar ceea ce contează este că toţi suntem optimişti, îmi simt colegii montaţi şi dornici să obţină un rezultat mare.

Doar 250 de fani

În afara suporterilor veniţi din ţară în acelaşi avion cu echipa sau pe cont propriu, cu maşinile personale, în total circa 200 de persoane, CFR Cluj va mai avea în tribunele Stadionului Chaban-Delmas cel puţin încă 47 de susţinători. Aceştia din urmă sunt rude şi prieteni ai lui Tony. "Vor fi alături de mine mama, sora, cumnatul, care locuiesc aici, în Franţa, la Paris. Mai vine un unchi de-al meu din Portugalia, plus alte rude şi prieteni tot de aici, din Franţa. Asta e, ne-am împrăştiat şi noi ca ţiganii, pe unde am putut", a spus cu umor fundaşul dreapta, care are dublă cetăţenie, portugheză şi franceză, ultima căpătată de pe vremea când activa la juniorii lui PSG.

Mureşan, la tuns!

Preşedintele grupării din Gruia, Iuliu Mureşan, urma să intre aseară din nou pe mâinile frizerului său de ocazie, Tony. "Nu o să scap, deja m-a anunţat că mă tunde. Dar nu-i nimic, m-am obişnuit cu asta, numai să câştigăm noi", a spus Iuliu Mureşan, care are totuşi o problemă: "Nu prea am eu părul aşa des precum frecvenţa meciurilor cu miză foarte mare pe care le disputăm". Tony l-a tuns prima dată pe Iuliu Mureşan imediat după ce CFR a câştigat titlul de campioană, până să-l radă complet în cap, jucătorul lăsându-i oficialului o creastă în genul celor purtare de punkeri.

×