Victoria obţinută împotriva Chinei, în primul meci în Grupa Principală II, trebuia să aibă rolul de a da încredere "Pisicilor din Carpaţi" pentru meciurile care urmau să vină. Iar victoria, în meciul cu Spania, era obligatorie după rezultatele înregistrate astăzi! Însă, ceea ce s-a întâmplat pe teren reprezintă o glumă proastă, adresată de tricolore milioanelor de români care au visat, alături de ele, la aurul mondial!
Experienţe neplăcute împotriva Spaniei am mai avut, dar de această dată parcă nimeni nu mai credea în minuni. De ce? Atunci când pleci montat psihic şi valoric să devii campion mondial nu ai voie să te încurci de Spania. Pentru că, fără să jignim, ibericele, cât sunt ele de vicecampioane europene, nu reprezintă crema handbalului mondial! Şi, totuşi, socotelile făcute în târgul Carpaţilor nu s-au potrivit cu cele de lângă casa Marelui Zid. Intrate pe teren total demotivate, româncele nu au contat nici în atac, nici în apărare! Grupate bine în spatele pivotului Begonia Fernandes, jucătoarele din Spania au speculat absolut toate breşele realizate de aceasta în apărarea noastră şi au aglomerat eficient linia propriei apărări. În aceste condiţii, prima parte a fost, efectiv, o glumă proastă adresată acestui sport de către o echipă ce se vrea regina lumii - România! Să remarcăm că repriza am încheiat-o în genunchi, cu o jucătoare eliminată, fapt ce ne-a făcut să ieşim de la cabine pentru partea a doua a jocului, cu inferioritate în teren!
Motive de supărare au venit, imediat după reluare, şi din partea arbitrilor. Au eliminat-o absolut gratuit pe Vărzaru şi ne-am pomenit doar cu patru jucătoare pe teren. În aceste condiţii, norocul nostru a ţinut de sterilitatea atacurilor spaniole şi de paradele bune ale Paulei Ungureanu. Astfel, aproape paradoxal în raport cu calitatea jocului prestat, ne-am pomenit că în minutul 40 am reuşit egalarea, dar şi să luăm conducerea, scor 17-16, graţie reuşitei Ramonei Maier. A urmat o perioadă în care mai nimeni nu a înţeles nimic din jocul prestat, încheiată în minutul 47 cu o reuşită a "nordicei" Carmen Amariei, scor 19-18. Mai mult, am reuşit să scoatem din joc, pentru 2 minute, şi o jucătoare adversă. A urmat apoi o altă eliminare, a puncherului Marta Mangue, şi se părea că Spania este în genunchi. Nu a fost aşa, românecele mizând doar pe reuşite venite din aruncări de la 9 metri şi pe reacţiile senzaţionale ale Paulei Ungureanu între buturi.
Minutul 55 ne-a făcut să ne frecăm la ochi: România conducea, pentru prima dată în acest joc, cu 2 goluri diferenţă Spania! Tot atunci începeam să credem că această echipă arţăgoasă, a Spaniei, poate fi învinsă chiar şi jucând prost! Însă, ne-a plăcut să continuăm să trăim periculos pentru că Tivadar a fost eliminată şi diferenţa s-a estompat imediat pe tabelă. Astfel, cu 2 minute înaintea finalului, scorul a redevenit egal, 25-25! Apoi, în ultima secundă de joc, aveam să pierdem orice şansă de a mai intra în semifinale. Spania înscrie, câştigă, şi lasă din nou impresia că sunt un team mare. Fals! Dar cum poţi demonstra contrariul din moment ce pasivitatea exprimată pe teren e soră cu prostia?
"Păcat că această generaţie atât de valoroasă nu a reuşit să se exprime la adevarata valoare. Greşelile copilăreşti ne-au adus în situaţia de a primi goluri foarte uşor. A fost un Turneu Final de la care toţi speram să aducem ceea ce aşteptam de atâta timp, medalia de campioni mondiali. Totuşi, sper ca această echipă să reuşească măcar o performanţă în viitorul apropiat" - Mariana Târcă, antrenor.
Radu Voina este ca şi demis!
Chiar dacă FRH i-a stabilit ca obiectiv locul I-V la această ediţie de Campionat Mondial, lui Radu Voina i s-a impus să joace măcar finala competiţiei. În caz contrar, antrenorului Oltchimului i s-a cerut să demisioneze! Acest lucru pare să se producă, din păcate, după acest joc. În locul lui Voina, la naţionala feminină, favoriţi să preia banca tehnică, sunt Gheorghe Tadici şi Mariana Târcă. Atât în ochii specialiştilor, dar şi a caselor de pariuri, România era creditată cu prima şansă la medalia de Campion Mondial!
"Nu-mi vine să cred că am ratat o mare şansă de a cuceri o medalie la acest mondial, nu ştiu când ne vom mai întâlni cu asemenea situaţie. Cred că emoţiile, încărcătura emoţională, au dus la acest eşec. Numai noi ştim cum e să fi acolo pe teren, dar încă nu pot să realizez că au pierdut. Nu au gestionat cele două goluri avans pe care le-au avut, pe atac am greşit, în apărare la fel, chiar dacă în poartă Paula Ungureanu a reuşit să fie mai bună decât Ciobanu" - Luminiţa Huţupan, antrenor la Şcoala de Ecelenţă Rm. Vâlcea.
Grupa I
1. Rusia
2. Danemarca
3. Franţa
4. Austria
5. Angola
6. Germania
Meciuri - sâmbătă 12 decembrie:
Germania - Rusia 22 : 34 (13:16)
Franţa - Angola 33 : 24 (15: 9)
Danemarca - Austria 30 : 27 (15-16)
Clasament:
1 RUS 4 3 0 1 112- 90 6p
2 FRA 4 3 0 1 102- 86 6p
3 DEN 4 3 0 1 104-97 6p
4 AUT 4 1 0 3 100-112 2p
5 ANG 4 1 0 3 94- 106 2p
6 GER 4 1 0 3 96-116 2p
Meciuri - duminică 13 decembrie:
Austria - Germania 26 : 29 (14-12)
Rusia - Franţa 23 : 24 (14:12)
Angola - Danemarca 28 : 23 (14:14)
Grupa II
1. Spania
2. Norvegia
3. Coreea de Sud
4. Romania
5. Ungaria
6. China
Meciuri - sâmbătă 12 decembrie:
România - China 40 : 19 (21:12)
Norvegia - Corea de Sud 27 : 28 (14:13)
Ungaria - Spania 21 : 21 ( 8:10)
Clasament:
1 ESP 4 3 1 0 102- 85 7p
2 NOR 4 3 0 1 111- 90 6p
3 COR 4 2 1 1 116-106 5p
4 ROU 4 2 0 2 120- 94 4p
5 HUN 4 0 2 2 93- 105 2p
6 CHN 4 0 0 4 75- 141 0p
Meciuri - duminică 13 decembrie:
Coreea de Sud - Ungaria 28 : 28 (11-17)
China - Norvegia 19 : 34 (10:18)
Spania - România 26 : 25 (14:12)
Citește pe Antena3.ro