x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR CLUJ - ARGES 2-0 / Si batut, si ignorat

CFR CLUJ - ARGES 2-0 / Si batut, si ignorat

23 Oct 2006   •   00:00
CFR CLUJ  -  ARGES 2-0 / Si batut, si ignorat

Recordmanul de selectii in echipa nationala, Dorinel Munteanu, s-a intors dupa trei saptamani pe arena din "Gruia", de data asta in calitate de adversar. Desi pitestenii aveau promisi cate 2.000 de dolari la victorie, neputinta demonstrata pana acum a continuat si la Cluj.

Recordmanul de selectii in echipa nationala, Dorinel Munteanu (foto), s-a intors dupa trei saptamani pe arena din "Gruia", de data asta in calitate de adversar. Desi pitestenii aveau promisi cate 2.000 de dolari la victorie, neputinta demonstrata pana acum a continuat si la Cluj.

Gazdele au deschis scorul prin Anca (’35), iar argesenii au avut sansa egalarii la un penalty eronat acordat de "centralul" Orlando Trandu, la semnalizarea asistentului Cornel Avram. A ratat insa Tanasa, semn ca obiectivul lui "Munti", salvarea de la retrogradare, pare o misiune aproape imposibila. Dupa pauza, Semedo (’77) a dus scorul la 2-0, intr-un joc in care oaspetii nu au contat. "Nu-l voi ierta pe Avram si nu ma las pana nu va fi exclus din arbitraj", a tunat presedintele clujenilor, Iuliu Muresan. La randul sau, Dorinel Munteanu a precizat: "Mi-a parut rau ca unii dintre fostii mei jucatori m-au ignorat. Dar cred ca asa au fost sfatuiti. Au castigat pe merit. Sigur nu vom retrograda".

×
Subiecte în articol: sport